Ponta, după scandalul Codului Penal: Reacţia Ambasadei SUA a fost greşită. Am ştiut de Legea amnistiei. Crin s-a lăsat singur în ofsaid

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Victor Ponta a declarat joi că proiectul la legea Codului Penal trebuie rediscutat. Ponta a cerut aviz din partea Ministerului Justiţiei şi spune că va trimite legea la Comisia Europeană, înainte de a o vota în Parlament. Totodată, prim-ministrul îl sprijină pe Lucian Bolcaş pentru funcţia de judecător al CCR.

„Nu cred că cine strigă cel mai tare are şi dreptate. Ştiu aceste ţipete de la domnul Băsescu şi  de la propaganda domniei sale. Aceste proiecte trebuie să fie rediscutate de către Parlament. Parlamentul legiferează. Cred, ca preşedinte al PSD, că aceste proiecte trebuie rediscutate cu toate celelalte instituţii, în special cu Ministerul Justiţiuei, care a dat aviz negativ, cu Parchetul, şi prezentate Comisiei Europene, înainte  de a fi votate“, a spus Ponta. „Faptul că Parlamentul legiferează este un drept constituţional. Nu poate legifera Guvernul“, a adăugat Ponta.

Reacţia Ambasadei SUA, total greşită

Premierul a comentat şi intervenţia ambasadelor străine. "Am văzut declaraţii de principiu, nu cred că vreo ambasadă europeană contestă dreptul Parlamentului de a legifera, pentru că şi în ţara lor se întâmplă la fel. Singura reacţie care cred că a fost total greşită, că nu se referea la realitate, a fost a ambasadei Statelor Unite, care vorbea despre investiţiile americane. Din câte ştiu eu, Chevron investeşte în România sau poate să plece dacă nu se aplică legea şi dacă nu reuşim să arătăm că putem proteja proprietatea privată. Nu mi-a zis nimeni vreodată de la Chevron cum e cu parlamentarii. De fiecare dată mi-au spus dacă o proprietate privată poate fi apărată. Aici cred că a fost o greşeală (legat de ambasadă - n.r.) şi o să transmit acest lucru", a spus Ponta.

Premierul a comentat şi decizia PNL de a vota împotriva proiectul de lege a minelor. "Legea minelor a fost discutată în USL şi de mine cu preşedintele Antonescu. Eu am fost de acord, pentru a se mai evita discuţiile politice, ca forma legii să fie cea finalizată de către colegii liberali, PSD nu intervine deloc pe lege, cum zic liberalii...după care am văzut că, în stilul devenit deja clasic, s-a jucat la ofsaid. Mi se pare că jocul lui Antonescu tot timpul de a lăsa pe cineva în ofsaid... acum s-a lăsat singur în ofsaid şi nu câştigăm nimic din chestia asta", a spus Ponta.

PSD îl votează pe Bolcaş

Premierul Victor Ponta a anunţat că PSD îl va susţine fără rezerve pe Lucian Bolcaş la CCR. „În calitate de lider al PSD îi voi ruga pe senatorii PSD să voteze numirea lui Bolcaş la Curtea Constituţională, bazat pe uriaşa experienţă juridică, inclusiv parlamentară, a domnului Bolcaş, pe calitatea sa umană şi pe faptul că este nevoie la Curtea Constituţională de oameni cu coloană vertebrală şi nu de simpli executanţi politici, gen domnul Morar", a spus Ponta.

Întrebat de jurnalişti despre acuzaţiile de antisemitism aduse acestuia, Ponta a răspuns că "o să vedem aceste lucruri", dar că el ştie că a fost vorba de bătălii politice, precizând că este absolut convins că Bolcaş îndeplineşte criteriile profesionale şi morale pentru o astfel de funcţie.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite