Ponta rămâne imprevizibil: Pro România nu se va opune anticipatelor, dar nici nu o să-i ajutăm

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta Inquam Photos / Octav Ganea
Victor Ponta Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a declarat luni că partidul său nu se va opune organizării alegerii anticipatelor, însă nici nu va susţine acest demers şi nu va ajuta PNL. „Dacă nu l-am votat pe Orban în noiembrie, credeţi că o să votez pe Raluca Turcan sau pe Rareş Bogdan în februarie? Nici vorbă”, a completat Ponta

„Dacă vor să facă alegeri anticipate, în niciun caz nu se va opune Pro România, dar nici nu o să-i ajutăm noi, cum nu i-am ajutat nici să se instaleze în funcţie. Să facă moţiune de cenzură împotriva propriului Guvern, a mai făcut şi PSD-ul cu Dragnea, poate să facă şi PNL-ul cu Orban acelaşi lucru, sau să găsească o altă metodă, pe care eu nu o văd în acest moment”, a afirmat Ponta după şedinţa Biroului Executiv, citat de G4Media.

Acesta din urmă a precizat că alegerile anticipate pot fi organizate prin demisia Guvernului Orban, adăugând că nu va vota niciun alt nou Guvern.

„Nu am cum să susţin eu alegeri anticipate, se pot face într-un singur fel: domnul Orban îşi dă demisia şi vine cu doi fake prim-miniştri şi nu îi votăm. Dacă nu l-am votat pe Orban în noiembrie, credeţi că o să votez pe Raluca Turcan sau pe Rareş Bogdan în februarie? Nici vorbă. Noi nu votăm un nou Guvern, nu ţine de noi chestia asta, trebuie să-şi dea demisia Orban”, a mai relatat liderul Pro România.

Victor Ponta împarte aceeaşi opinia cu PSD, şi afirmă că PNL îşi doreşte organizarea alegerilor anticipate pentru că bugetul pe care Guvernul şi l-a asumat este unul nerealist.

„Eu cred că PNL-ul îşi doreşte alegeri anticipate pentru că acest buget nu este unul realist, este un buget punte, punte până la alegeri. Bani nu au, ce au pus ei acolo sunt poveşti că încasează 350 de miliarde, a pus şi Teodorovici că încasează 320 de miliarde şi a încasat 290. Deci, banii nu le ajung. Nu cred că vor să aplice legea cu pensiile de la 1 septembrie, nu cred că au soluţii pentru celelalte probleme şi atunci să bată fierul cât e cald. Şi mai cred că au un calcul politic evident, din punctul meu de vedere. Azi când vorbim, în Parlament, în dreapta noastră, a grupului Pro România, este grupul USR, unde sunt toţi până la urmă coerenţi în ceea ce fac. Ei (PNL – n.r.) se bazează ca, după alegeri, acest grup să se împartă în două, între cei ai lui Cioloş, care vor primi ordin pe unitate şi vor trece de partea PNL, şi cei ai USR, care pot să rămână în opoziţie cu noi”, a mai adăugat acesta.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite