Ponta, prins cu minciuna de Tudose: „Câţi bani a pierdut doamna Ponta când a plecat de la PSD la PRO? Nu plec de la PRO. Pleacă tu!“

Ponta, prins cu minciuna de Tudose: „Câţi bani a pierdut doamna Ponta când a plecat de la PSD la PRO? Nu plec de la PRO. Pleacă tu!“

FOTO Mediafax / Andreea Alexandru

Vicepreşedintele Pro România Mihai Tudose l-a acuzat maţi pe Victor Ponta că minte atunci când spune despre acesta că nu vrea să-şi dea demisia din partid pentru că ar pierde banii de europarlamentar şi aminteşte că şi soţia acestuia, Daciana Sârbu, a părăsit PSD în 2014, fără să-şi piardă leafa.

Ştiri pe aceeaşi temă

„O nouă minciună/ petardă.. marca Vv Ponta...Cică nu plec din PRO România fiindcă astfel «mi-aş pierde mandatul şi banii de europarlamentar»...
 

Acum câteva ore declara că plec la alt partid...
O scurtă întrebare: câţi bani a pierdut doamna Ponta când a plecat de la PSD la PRO (europarlamentar fiind)? Şi cum de nu şi-a pierdut mandatul? Sau toţi ceilalţi europarlamentari care au ,,migrat” în timpul mandatului.... Repet Victor: nu mai judeca pe toată lumea după chipul şi asemănarea ta! Nu pentru toţi e vorba numai despre funcţii şi bani...

Rămân la PRO. Pleacă tu!”, a scris Mihai Tudose marţi seara pe Facebook.
 
Conform Tratatului privind Uniunea Europeană, în cazul în care europarlamentarii îşi dau demisia din partidul de pe lista căruia au fost aleşi, aceştia nu îşi pierd funcţia sau beneficiile financiare.
 
Anterior, Victor Ponta a declarat pentru ştiripesurse.ro că „Mihai Tudose nu pleacă ca să nu piardă mandatul şi banii de la Parlamentul European.
 
„Îi urez succes dlui Tudose la PNL / noi ne vedem de ProRomânia”, a mai precizat Ponta în urmă cu câteva ore, referitor la scandalul din interiorul partidului.
 
Înainte de asta, vicepreşedintele Pro România Mihai Tudose i-a cerut lui Ponta să demisioneze de la şefia partidului, criticându-l că la ultimele negocieri a mers fără girul unui for statutar şi că acestea au eşuat. Totodată, acesta l-a asemănat pe Victor Ponta cu fostul lider PSD Liviu Dragnea.

„Şcoala lui Dragnea….
Adică: cine nu e de acord cu mine, cine nu face ce spun eu… este exclus din partid, supus oprobriului public, acuzat de trădare, înfierat, desfiinţat etc.

Eu am avut o opinie. Un grup de colegi parlamentari au avut şi ei o opinie. Care, oroare, nu a corespuns cu «părerea» liderului -unic- şi -absolut-care-numai-el -are-soluţii-bune.
Nici eu şi nici colegii mei nu am încălcat nicio hotărâre a unei structuri statutare de conducere. Nu aveam cum fiindcă acestea, structurile statutare în care trebuiau luate deciziile în aceste momente… nu au fost convocate.
Am avut în schimb, ca reper absolut, opinia liderului….
Care acum spune public că dă afară fondatorii partidului (care ocupă şi primele poziţii de conducere în partid).
Dragnea l-a exclus din PSD pe secretarul general Marian Neacşu acuzându-l că negociază cu Orban…. (acuzaţie nefondată, nedovedită, de un ridicol extrem) Nu cumva vi se pare că se repetă scenariul…. Pe mine m-a acuzat acum VVP de acelaşi lucru… şi ieri era revoltat că eu am plecat de la guvern de frica lui Dragnea!!! El a plecat de la partid şi de la guvern pe Facebook… şi încă nu ne-a spus de frica cui…

În condiţiile în care toooooate «negocierile» duse de Victor în ultimul timp (absolut toate fiind făcute fără girul unui for statutar) au eşuat, în condiţiile în care eşti foarte deranjat că nici cei mai apropiaţi colegi din conducerea ProRomânia nu-ţi împărtăşesc «strategiile»…. nu ai vrea tu, Victor, ca în loc să ameninţi tu cu excluderi şi schimbări de preşedinţi de organizaţii, de excluderi de membri fondatori şi oameni ce au contribuit decisiv la ceea ce e astăzi partidul… nu ai vrea tu, Victor, să-ţi dai tu demisia? Ca să nu te mai deranjăm….”, a marţi scris Mihai Tudose pe Facebook.

Contextul scandalului

Reacţia lui Tudose vine în contextul în care Victor Ponta l-a atacat luni dimineaţa pe acesta, pe care l-a acuzat că a negociat atât cu Claudiu Manda pentru reîntoarcerea în PSD cât şi cu liderul PNL Ludovic Orban. „Ne-a minţit în faţă pe toţi”, a subliniat Ponta.

„Dacă vă puneaţi întrebarea cine este „negociatorul” cu PNL - tot Mihai Tudose care a negociat cu Claudiu Manda în timpul săptămânii să plece înapoi la PSD şi cu Ludovic Orban în Weekend să votam cu PNL! Cel pentru care am muncit toţi să ajungă la Parlamentul European - şi care ne-a minţit în faţă pe toţi că nu merge, doar candidează să ajute lista! Cel pentru care am cedat mandatul meu câştigat pe lista ProRomânia!

E bine ca măcar separam apele / dar este greşeala mea că am lăsat de la mine să treacă toate trădările şi ticăloşiile la adresa noastră! Mergem mai departe - mai puţini dar fără vânzători”, a scris Victor Ponta pe Facebook.
 
 

Ponta i-a exclus pe cei care au votat Guvernul Orban

Câteva ore mai târziu, luni seara, Victor Ponta a anunţat că partidul se desparte de parlamentarii care au decis să voteze Guvernul Orban. El se declară dezamăgit de cei care au mers cu Puterea şi anunţă că Pro România va fi în Opoziţie, pentru că Guvernul Orban „va face foarte mult rău”.
 
„A trecut Guvernul PNL Orban. Pro România NU a susţinut acest Guvern (cei câţiva foşti colegi care au votat au decis azi să meargă alături de PNL împotriva deciziei pe care am luat-o împreună - motiv pentru care azi ne despărţim şi mergem mai departe fără ei ). Cei care ne acuzau că rămâne ţară neguvernată să se apuce acum de treaba”, a scris, luni seară, Victor Ponta pe Facebook.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: