Ponta: „Oamenii aşteaptă lucruri bune de la PSD şi aliaţii UNPR, PC. Poate o da Dumnezeu, şi de la PNL“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, în debutul şedinţei BPN a PSD, la care presa a avut accces, că oamenii aşteaptă lucruri bune de la PSD şi de la aliaţii UNPR şi PC şi a adăugat că: „Poate o da Dumnezeu, şi de la PNL“.

„Restul lucrurilor, să ştiţi că oamenii le aşteaptă de la PSD şi de la aliaţii noştri, de la UNPR, de la PC. Poate o da Dumnezeu, şi de la PNL. Dar de la noi le aşteaptă lucrurile bune şi noi avem datoria să ne ocupăm de ce vor oamenii“, a spus Ponta.

El a arătat că social-democraţii trebuie să fie pregătiţi şi să îşi facă datoria faţă de oameni în ceea ce priveşte Legea bugetului de stat pe 2014, unde trebuie să se vadă dacă „sabotajul“ preşedintelui Traian Băsescu va urma „linia binecunoscută“.

„Azi avem câteva lucruri importante pe care trebuie să le discutăm pentru finalul de an şi, evident, pentru pregătirea anulul viitor: vedem Legea bugetului de stat, în mod sigur va fi cea mai improtantă pentru că ţara are nevoie de buget şi o să vedem exact dacă sabotajul preşedintelui va merge în lina binecunoscută. Noi trebuie să fim pregătiţi şi să ne facem treaba faţă de oameni", a spus Ponta.

„În al doilea rând, haideţi să vedem pentru anul viitor să continuăm lucrurile bune: oamenii au nevoie de pensii, de salarii, de investiţii“, a adăugat premierul.

Materiale pe aceeaşi temă:

USL îi poate scurta lui Crin Antonescu mandatul prezidenţial

Preşedintele Băsescu a promulgat Legea referendumului la miezul nopţii, dar calendarul arată că USL încă mai poate modifica Constituţia înainte ca liderul PNL, Crin Antonescu, să ajungă la Cotroceni

Legea amnistiei, amânată pentru 1 februarie. Zgonea: Nu renunţăm la noul Cod Penal

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a anunţat luni că au fost amânate modificările Codului Penal şi promovarea Legii amnistiei, iar acestea vor fi în dezbatere publică până la 1 februarie 2014.

Adrian Năstase, despre Legea amnistiei: „Propun introducerea unui articol care să precizeze că nu se aplică în cazul meu“

Fostul premier Adrian Năstase precizează, într-o postare pe blogul personal, că nu se află „în spatele“ proiectului de lege privind amnistia şi graţierea şi propune, ca soluţie pentru adoptarea acesteia, „corectarea legii graţierii printr-un articol care să precizeze: «Dispoziţiile acestei legi nu îi sunt aplicabile lui Adrian Năstase»“.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite