Ponta: Nu l-am rugat pe Băsescu să-mi fie naş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Victor Ponta
Premierul Victor Ponta

Premierul Victor Ponta afirmă că nu l-a rugat pe preşedintele Traian Băsescu să-i fie naş, el adăugând că nu se simte ameninţat de declaraţiile şefului statului, singura ameninţare pentru România fiind "să rămână în continuare în acest tip de societate în care ura şi acuzaţiile sunt regula".

"Bineînţeles că nu este adevărat, dar nu asta e ideea. Ideea este următoarea: azi e Ziua Europei, e şi Ziua Independennţei, în care vechiul Regat a reuşit să-şi proclame independenţa şi după aceea, pasiul următor a fost unirea cu Transilvania şi mâine e şi Ziua Regelui. În acest context, cred că toţi românii aşteaptă, îşi doresc şi merită ceva mai bun decât ce au văzut în ultimele seri, aşa încât eu cred că îmi fac datoria. Ieri am reuşit să vizitez şi să încurajez companii mondiale care creează locuri de muncă în România, creştere economică şi bunăstare. Astăzi vreau să vorbim foarte mult despre sănătate pentru că, într-adevăr, nu putem spune că suntem europeni dacă avem spitale ca în Evul Mediu şi medici plătiţi mult prea puţin şi o să fiţi extrem de uimiţi, dar eu, fiind convins că românii merită mai mult decât au văzut în serile trecute, eu desprea asta o să vorbesc şi pentru asta o să-mi consum energia în perioada imediat următoare", a spus Victor Ponta.

De asemenea, întrebat dacă se simte ameninţat de aceste declaraţii, premierul a răspuns: "Nu, nici vorbă!". 

Traian Băsescu a relatat, joi seara, la B1TV, răspunzând unei întrebări, că actualul premierul obişnuia să vină la el "ca un pisicuţ": "Să mă întrebe dacă poate să candideze la Primăria Capitalei, dacă nu mă înşel foarte tare şi dacă aş vrea să îi fiu naş. Era un pisicuţ (..) Pur şi simplu s-a cerut să vorbească cu mine şi l-am primit, eram parlamentar de opoziţie. Cum şi-a lăsat soţie însărcinată în şase luni ca să se însoare cu fiica unui prea puternic din PSD la el nu trebuie să ne mire, cum nu trebuie să ne mire şi modul în care s-a cam muşamalizat aventura lui şi relaţia lui cu Dumnezeu să îl ierte procurorul Panait".

Citeşte şi: 

Traian Băsescu: Ponta şi-ar dori să fie primit de Putin. Sunt încercări pentru a se face o vizită

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite