Ponta: „Nu dăm bani pentru revoluţionarii care au descoperit Revoluţia după 2000“

Ponta: „Nu dăm bani pentru revoluţionarii care au descoperit Revoluţia după 2000“

Aproximativ 50 de revoluţionari din Timişoara au cerut, săptămâna trecută, demisia premierului Victor Ponta

Guvernul nu va aloca bani din buget pentru acei revoluţionari care au descoperit după anul 2000 că au participat la Revoluţia din decembrie 1989 şi au solicitat în consecinţă acordarea de indemnizaţii, chiar dacă această decizie îi va nemulţumi pe cei implicaţi, a declarat sâmbătă premierul Victor Ponta, după prima şedinţă a noului Executiv.

Ştiri pe aceeaşi temă

Premierul Victor Ponta a explicat sâmbătă că se vor găsi bani la buget ”pentru cei care au fost la Revoluţie şi beneficiază în baza legii”, potrivit Mediafax.

"Am văzut supărarea celor de la asociaţiile de revoluţionari. Vreau să spun foarte clar, îmi menţin decizia - sigur că mulţi vor fi supăraţi - că nu se poate să continuăm cu 20.000 de revoluţionari, din care 15.000 şi-au descoperit Revoluţia după 2000. Putem să dăm sprijin pentru răniţi, cei cu dizabilităţi şi, eventual, pentru cei care chiar au fost în decembrie 1989. Revoluţionarii de după 2000 - nu sunt de acord şi nu o să primească nici măcar la buget (la aprobarea proiectului de buget-n.r.) bani, pentru că e incorect", a spus Ponta.

Aproximativ 50 de revoluţionari care au participat, duminică, 16 decembrie, la o şedinţă festivă la Consiliul Local Timişoara, pentru comemorarea Revoluţiei din Decembrie 1989, au cerut demisia premierului Victor Ponta, fiind nemulţumiţi că nu le-au fost reîntregite indemnizaţiile.

Eliminarea ”revoluţionarilor falşi”

Aceştia au cerut să fie excluşi acei "revoluţionari falşi", iar indemnizaţiile primite de cei rămaşi pe liste să fie reîntregite.

"Noi nu am cerut această lege, dar ştiţi cum e, dacă dai unui copil o jucărie, e mai greu să o iei după aia. Oamenii şi-au făcut planuri, iar acum sunt exterminaţi (…) Măi, Victoraş - iepuraş, ai grijă ce faci", a declarat atunci unul dintre liderii revoluţionarilor, Tudorin Burlacu.

Guvernul a decis recent că nu va acorda bugetarilor nici anul viitor tichete de masă, tichete-cadou sau de vacanţă, va sista în continuare plata unor indemnizaţii lunare reparatorii pentru o categorie de revoluţionari, va limita gratuităţile la transportul feroviar şi va păstra îngheţate angajările în sistemul public.

Premierul Victor Ponta a precizat că beneficiile suplimentare rămân aşa cum au fost suspendate de Guvernul Boc, el arătând că nimeni nu va pierde niciun leu şi că această situaţie se va menţine până la adoptarea bugetului, când instituţiile vor spune ce pot şi ce nu pot acoperi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările