Ponta, mesaj către PNL, care a cerut demisia lui Dragnea: „Aţi făcut campanie cot la cot cu noi îndemnând oamenii să iasă la vot. Să vă fie ruşine!“ Reacţia PNL

Ponta, mesaj către PNL, care a cerut demisia lui Dragnea: „Aţi făcut campanie cot la cot cu noi îndemnând oamenii să iasă la vot. Să vă fie ruşine!“ Reacţia PNL

Premierul Victor Ponta FOTO Arhiva Adevărul

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, le-a transmis, astăzi, liberalilor să le fie ruşine pentru că au fost împreună la referendumul pentru demiterea preşedintelui, iar acum cer demisia lui Liviu Dragnea, condamnat la un an cu suspendare.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDARE Răspunsul Alinei Gorghiu, copreşedintele PNL: Victor Ponta şi-a construit întreaga carieră politică pe spinarea şi pe trădarea celor care au fost alături de el. Mai întâi a fost cârca lui Adrian Năstase, care l-a numit şef al Corpului de Control şi l-a uns, ulterior, şi preşedinte al tinerilor pesedişti. Acum, Victor Ponta nu şi-l mai aduce aminte pe fostul premier, dar măcar nu se laudă şi cu a sa condamnare. Mai apoi, s-a suit în spinarea lui Mircea Geoană, care l-a numit purtător de cuvânt în campania sa prezidenţială, iar răsplata lui Victor Ponta a fost că nici măcar nu l-a votat. La congresul în care a fost ales preşedinte al PSD, spinarea a fost reprezentată de Sebastian Ghiţă, singurul de care încă nu s-a dezis. În fine, Victor Ponta nu ar fi ajuns niciodată premier dacă nu era cârca PNL, pe care s-a suit de două ori, în 2012. Bineînţeles că urmările au fost similare: Ponta l-a trădat pe Crin Antonescu pentru a candida el însuşi la preşedinţie", afirmă copreşedintele PNL. În final, domnule Ponta, unde au fost cei 7,4 milioane de români la care faceţi referire, atât de des, ca la un tezaur din proprietate personală, atunci când le-aţi cerut votul în noiembrie 2014?.

Ponta i-a taxat pe liberali pentru faptul că i-au cerut demisia lui Dragnea deşi au fost împreună la referendumul pentru demiterea preşedintelui de atunci, Traian Băsescu.  „Acum se confirmă că la conducerea PNL au rămas doar laşi şi impostori! Nu cumva în 2012 PNL (alături de Dragnea şi tot ‪#‎USL‬) a iniţiat, votat şi promovat suspendarea lui Băsescu şi Referendumul pentru demitere? Nu cumva liderii PNL au făcut campanie cot la cot cu noi îndemnând oamenii să vina la vot? Nu cumva aţi ajuns toţi în Parlament pe spinarea celor 7,4 milioane de români? E clar că nu mai există liberali în conducerea PNL - doar pedelişti vopsiţi! Să vă fie ruşine!“, a scris Ponta, pe pagina sa de Facebook.

Şi Liviu Dragnea a luat în derâdere comunicatul PNL. „Am citit, nu cu foarte mare surprindere, comunicatul celor de la PNL, care cereau premierului să mă demită după ce eu îmi prezentasem demisia. Demisia a fost prezentată dimineaţa, la ora 10.00. Cu foarte mult respect, chiar nu pot lua lecţii de onoare şi demnitate de la actuala conducere a PNL. Niciodată !", a spus Dragnea.

Liberalii i-au cerut demisia lui Liviu Dragnea din Guvern, după ce preşedintele executiv al PSD a fost condamnat astăzi, în primă instanţă, la un an de închisoare cu suspendare în dosarul „Referendumul“.

"Dupムdecizia de azi a instanţei, dacă PSD doreşte sムaibムun condamnat în conducerea partidului, ca preşedinte executiv, nu are decât să-l mentinăƒ. Ar fi o <<emblemƒă> relevantムpentru modul în care PSD înţelege sムse raporteze la Justiţie şi la opinia publicăƒ. Liviu Dragnea trebuie, însăƒ, să demisioneze urgent din Guvern, întrucât afecteazムgrav imaginea României. Deşi a promis cムrenuntムde bunムvoie la toate funcţiile dacムva fi condamnat, Dragnea întârzie inexplicabil sムia o decizie bărbăƒtească", se arată în comunicatul PNL.

Fostul lider liberal, Crin Antonescu, a vorbit mult mai cumpătat despre sentinţa primită de Liviu Dragnea, în condiţiile în care, în timpul referendumului din 2012, el era chiar preşedinte interimar.

„Este foarte complicat să comentez o astfel de decizie, pentru că nu cunosc dosarul, nu cunosc faptele din dosare.Ceea ce ştiu eu, din ceea ce am văzut şi am trăit, este că nu s-a petrecut ceva ilegal, mai departe ţinând de conţinutul dosarului, de acuzaţii nu pot eu să comentez, nu este rolul meu. Eu nu am participat efectiv la organizarea campaniei pentru că eram preşedinte interimar”, a declarat Crin Antonescu, pentru stiripesurse.ro.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările