Ponta luptător anticorupţie. O păcăleală?

Ameninţat de Antena 3 cu masele de votanţi anti-Băsescu, care-l vor alunga de la Palatul Victoria în ruşine, ca trădător al luptei împotriva dictatorului fioros ce este, Victor Ponta, ministru interimar al Justiţiei,  se pregăteşte să propună procurorii şefi. Acesta este primul test de rezistenţă al premierului scindat între Grivco, Cotroceni şi Bruxelles, căruia nu i-a făcut faţă Mona Pivniceru, autoexilată confortabil la Curtea Constituţională.

Dan Voiculescu cu un dosar penal pe rol, patronul spiritual al lui Mircea Badea care-i transmitea lui Ponta că el personal, înveşmântat doar în pene, îl va îndepărta de pe scaunul de prim-ministru, face presiuni pentru numirea unor domni sau doamne agreate de el însuşi. Iar Traian Băsescu se încăpăţânează să o numească şef la DNA pe Laura Codruţa Kovesi pentru a demonstra adversarilor şi partizanilor că deţine controlul.  Procurori cinstiţi şi competenţi s-ar mai găsi probabil prin parchet, iar dacă nu sunt şi Kovesi e singura, atunci se duce pe apa sâmbetei şi anticorupţia. 

Dincolo de interesele personale ale lui Dan Voiculescu&comp, partizanii USL şi stânga intelectuală critică anticorupţia pentru că ar fi instrumentul de putere, de luptă politică şi ideologică, al şefului statului. Pentru că a fost promovată în spaţiul public printr-o retorică moralizatoare, pro-privatizare şi stat minimal, în favoarea economiei de piaţă cea bună şi împotriva statului social cel rău. Criticile sunt întemeiate, dar a considera anticorupţia monopolul dreptei neocoloniale reprezentate de Traian Băsescu, când şi stânga ar fi obligată să-i admită virtuţile, e mult exagerat.

Să vedem şi cealaltă faţă a anticorupţiei argumentată de experţi ai universităţilor John Hopkins şi Harvard cu dovezi statistice privind legătura dintre inechitate socială şi corupţie şi existenţa unui cerc vicios inegalitate-corupţie-inegalitate.  Nu întâmplător România devine o ţară polarizată social cu pungi de sărăcie asemenea favelelor braziliene. Ţara noastră se plasează pe scala inegalitatăţii distribuţiei veniturilor deasupra mediei europene de 0,30 şi se apropie încet de 0,50 care semnifică faptul că un sfert din populaţie deţine trei sferturi din avuţia naţională, iar restului de trei sferturi îi revine un sfert. 

Corupţia  transferă resurse de la cetăţeni către o elită şi de la săraci la bogaţi. Pentru a-şi satisface financiar clientela, guvernele corupte reduc salariile angajaţilor publici, fapt care creşte corupţia birocraţiei, micşorează alocările pentru politicile sociale (cam ceea ce au făcut guvernele Boc) sau măresc taxele. La cealălalt pol, săracii descoperă că este mai bine pentru ei să participe la menţinerea reţelelor clientelare, în schimbul unor mici beneficii, decât să lupte cu corupţia celor bogaţi şi puternici. De aceea şi nu pentru că ar fi imorali, dau mită pentru a beneficia de servicii de bază ce le sunt inaccesibile precum educaţia şi sănătatea sau îşi vând votul.

Practica cumpărării votului este de asemenea specifică societăţilor inegalitare, susţin experţii, elita preferând să cumpere votul pentru menţinerea inegalităţii sociale care-i asigură accesul privilegiat la resurse decât să le redistribuie echitabil.  În sfârşit, corupţia adânceşte ingalitatea socială care la rândul ei produce neîncredere în ceilalţi oameni şi în instituţii, cu efecte grave asupra democraţiei. Nu e o coincidenţă că ţările nordice, cele mai democratice din lume potrivit Democracy Index al EIU, sunt şi cele mai egalitare şi cele mai puţin corupte.

Spargerea cercului vicios inegalitate socială-corupţie-ingalitate socială este un argument ca Victor Ponta să ia în serios rolul de aprig luptător anticorupţie, dacă e de stânga. Succesul numirii procurorilor şefi este un pas. La fel de greu îi va fi să adopte politicile publice pentru reducerea polarizării sociale în condiţiile în care unii membrii ai propriului partid şi guvern fac parte din elita pradătoare şi luptă pentru accesul privilegiat la resurse.