Ponta a decis să candideze la Preşedinţie? „Las locul tinerilor după alegerile prezidenţiale“

Ponta a decis să candideze la Preşedinţie? „Las locul tinerilor după alegerile prezidenţiale“

Victor Ponta şi Adrian Năstase FOTO Arhiva Adevărul

Premierul Victor Ponta a anunţat vineri, pe pagina sa de Facebook, că intenţionează să se retragă din politică pentru a lăsa loc tinerilor după alegerile prezidenţiale, ceea ce înseamnă că, cel mai probabil, va intra în cursa pentru Preşedinţie.

Ştiri pe aceeaşi temă

„În noiembrie, după ce câştigăm această ultimă şi vitală bătălie, mă voi putea declara mulţumit de ce am realizat! Şi atunci îmi doresc să las locul în politică altora, mai tineri şi mai puţin marcaţi de regimul oribil al ultimilor ani. Iar eu îmi propun să recuperez cât voi putea de mult din timpul pe care în ultimii 13 ani NU l-am dat familiei şi celorlalte părţi bune şi frumoase din viaţa mea“, a scris Ponta, pe FacebooK.

Mesajul lui Ponta este însoţit de o fotografie cu fostul premier Adrian Năstase, care s-a retras din cursa pentru preşedinţia PSD şi l-a susţinut pe Victor Ponta, în 2010.

„În urmă cu exact 13 ani, pe 4 aprilie 2001, Premierul Adrian Năstase m-a numit în funcţia de Şef al Corpului de Control al Guvernului! Şi atunci m-am gândit cu regret, dar şi cu mândrie, la cariera mea anterioară de magistrat, dar aşa am crezut că pot să fac mai mult din ce mi-am propus în viaţă. Am încercat în toată această perioadă să folosesc poziţiile publice ocupate (secretar de stat, ministru, deputat, Prim-Ministru) pentru a schimba în bine ţara în care eu şi familia mea ne-am născut şi în care o să trăim tot timpul, cu bune şi cu rele. Cred că acest an este cel mai greu dintre toţi anii de până acum (plin de abuzuri, persecuţii politice, calomnii, nedreptăţi, trădari şi dezamăgiri) - dar şi miza sa este enormă!“, scrie Ponta, în mesajul postat pe pagina sa de Facebook.

Premierul Victor Ponta nu şi-a anunţat oficial candidatura la alegerile prezidenţiale, însă mai mulţi lideri PSD din teritoriu îl îndeamnă să accepte o candidatură din partea PSD. Întrebat, în repetate rânduri, despre o eventuală candidatură la prezidenţiale, Victor Ponta nu a negat că se gândeşte la această variantă. Anunţul că se retrage din politică poate fi interpretată că Victor Ponta a decis să candideze pentru cea mai înaltă funcţie în stat pentru că, odată ales preşedinte, Ponta nu ar mai putea fi membru de partid.

La scurt timp după mesajul lui Ponta, ministrul Transporturilor, social-democratul Dan Şova, l-a încurajat pe şeful său. „Un anunţ important din partea premierului Victor Ponta. Îi sunt alături în bătălia electorală din această toamnă“, a spus Şova.

Citeşte şi:

Blaga despre posibila retragere a lui Ponta din politică: „El minte şi când respiră”

Crin Antonescu, la Sibiu: „Cică Ponta se retrage din politică.Unii n-au nici candidat la Preşedinţie, în vreme ce eu am deja şi prim-ministru”

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: