Ponta, despre cererea lui Băsescu pentru o Constituţie conform referendumului: „Parlamentul e suveran“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Victor Ponta
Premierul Victor Ponta

Parlamentul este suveran şi nici preşedintele, nici prim-ministrul nu pot impune Legislativului ce anume să decidă în comisia constituţională, a declarat premierul Ponta, ca reacţie la cererea adresată Camerei Deputaţilor de preşedintele Băsescu pentru revizuirea Constituţiei conform referendumului.

Întrebat la RTV dacă apreciază, în ceea ce priveşte revizuirea Constituţiei, că Parlamentul ar trebui să ia din nou în discuţie acest proiect şi să ţină cont şi de rezultatele referendumului din 2009, cu Parlament unicameral şi 300 de parlamentari, premierul a răspuns că Parlamentul este suveran.

"Parlamentul e suveran şi nici preşedintele Băsescu, nici eu, ca prim-ministru, nu putem să impunem Parlamentului ce să decidă în comisia constituţională şi, după aceea, în plen. Putem să facem propuneri, dar decizia aparţine Parlamentului", a spus Ponta.

La remarca moderatorului că românii au votat prin referendum pentru un Parlament unicameral cu doar 300 de membri, premierul a răspuns că este adevărat, dar că îşi aduce aminte că, în vara anului trecut, când a fost adoptată Legea privind alegerile parlamentare care conducerea la un număr de 300 parlamentari, PDL a atacat actul normativ la Curtea Constituţională.

"Sunt absolut convins că Parlamentul ştie să decidă cel mai bine", a conchis Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu solicită Camerei Deputaţilor, într-o scrisoare transmisă, joi, preşedintelui Camerei, Valeriu Zgonea, să continue dezbaterile la proiectul de revizuire a Constituţiei transmis la Parlament în iunie 2011 şi care transpune rezultatele referendumului din 2009.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite