Ponta, despre Antonescu: Este un om de stânga. A lucrat mereu la stat. Tăriceanu este un model liberal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta consideră că preşedintee Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este un model liberal, iar preşedintele PNL Crin Antonescu îmbrăţizează principiile de stânga pentru că a lucrat dintotdeauna la stat.

”El este un om de stânga, un adevărat social-democrat, pentru că a lucrat mereu la stat”.  Călin Popescu Tăriceanu este un model liberal despre care îmi face plăcere să vorbesc“, a fost caracterizarea făcută de Ponta lui Antonescu şi Tăriceanu.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anuţat, pe Facebook, că a  acceptat propunerea PNL Satu-Mare de a reveni în PNL.

„Am spus mereu că sunt dispus să revin în PNL, demisia a fost un gest extrem de protest, doresc un scor cât mai bun PNL, accept invitaţia de a reveni în PNL”, a declarat Călin Popescu-Tăriceanu într-o conferinţă de presă susţinută la Satu Mare, acolo unde a mers pentru a-l suţine chiar pe Ovidiu Silaghi, prospăt convertit la social-democraţie. Ovidiu Silaghi candidează la alegerile parţiale de duminică pentru un colegiu de deputat. Deşi iniţial  a fost desemnat candidatul PNL, Silaghi a demisionat recent din partid şi a devenit candidatul PSD-UNPR-PC.

Însă purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, a negat că liderii filialei de la Satu Mare l-ar fi chemat înapoi. La Satu-Mare,organizaţia PNL a fost condusă de Ovidiu Silaghi, care a trecut recent la PSD, în locul său fiind numit un preşedinte interimar: Virgil Enătescu.
 

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite