Ponta, la Congresul UDMR: „Ar fi trebuit să fim împreună la guvernare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta şi-a exprimat, astăzi, la Congresul UDMR, părerea de rău pentru faptul că Uniunea nu este acum la guvernare , „aşa cum ar fi trebuit să fie“.

„ În 2010, eram la congresul dumneavoastră încercând să vă conving să iesiţi de la guvernare şi să veniţi cu noi. Nu am reuşit să vă conving şi îmi pare rău, aşa cum îmi pare rău că nu suntem acum la guvernare împreună, aşa cum ar fi trebuit, dar deciziile politice nu urmează întotdeauna calea cea mai înţeleaptă", a afirmat Ponta.

Victor Ponta le-a spus, participanţilor la Congresul UDMR, că Uniunea este reprezentantul legitim al maghiarilor din România şi partenerul de dialog pentru autorităţile statului român

Premierul a mai spus că responsabilitatea lui este „egală“ faţă de judeţele Covasna şi Harghita sau Gorj sau Teleorman.

„Responsabilitatea mea e egală faţă de dumneavostră, responsabilitatea mea faţă de Covasna şi Harghita e aceeaşi ca faţă de Gorj sau Teleorman şi din acest punct de vedere vreau să păstram diaolgul şi să găsim soluţiile împreună şi să stabilim lucurile cu sinceritate şi cu intenţia de a evita conflictele şi de a găsi soluţiile cele mai bune“, a adăugat Ponta.

Întrebat cum comentează afirmaţia premierului Victor Ponta, care a spus că îi pare rău că Uniunea nu este la guvernare, liderul UDMR, Kelemen Hunor, a răspuns: „Şi mie îmi pare rău, cunosc poziţia premierului, şi mie îmi pare rău. Trenul a plecat în decembrie 2012, eu niciodată nu fug după trenurile care au plecat. Vin alte trenuri".

La ieşirea de la Congresul UDMR, liberalul Crin Antonescu a fost întrebat, la rândul lui, cum comentează declaraţia premierului Victor Ponta, care a spus că îi pare rău că UDMR nu mai este la guvernare.

„Cum să o văd? Ca pe o declaraţie sentimentală. Eu sunt, la rândul meu, o fiinţă sensibilă. O văd bine“, a spus Antonescu. 


MAI MULTE DESPRE CONGRESUL UDMR

UPDATE Cel mai mare congres din istoria UDMR a început. Ponta: „Îmi pare rău că nu suntem împreună la guvernare“; Antonescu: „O declaraţie sentimentală“

Congresul UDMR se desfăşura, astăzi, la Miercurea Ciuc în prezenţa a peste 770 de delegaţi. La eveniment vor fi prezenţi liderii USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, preşedintele PDL Vasile Blaga şi fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu.

Kelemen, despre guvernare: „Trenul a plecat în decembrie 2012. Vin alte trenuri“

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, regretă că formaţiunea maghiară nu se află la guvernare, după ce „trenul a plecat în decembrie 2012“.

Antonescu: „Premierul avea alergie la portocaliu, azi e rezervat la galben şi albastru“

Liderul PNL, Crin Antonescu, a spus, sâmbătă, la Congresul UDMR, că i-a crescut inima când a văzut culorile galben şi albastru din steagul secuiesc, aceleaşi ca ale PNL. Antonescu a mai spus că premierul Ponta, care „până nu de mult avea o mică alergie la portocaliu, azi e rezervat la galben şi albastru“.

Ponta: „Toţi copiii din Harghita, Covasna şi Mureş ar trebui să înveţe cât mai bine limba română“

Premierul Victor Ponta nu crede că limba română trebuie să fie o barieră, dar nici limba maghiară, afirmând că toţi copiii din Harghita, Covasna, Mureş ar trebui să înveţe cât mai bine limba română pentru a-şi găsi un loc de muncă nu doar în regiune.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite