Ponta: Boc n-a alocat niciun leu nici pentru ziua naţională, nici pentru alegeri. De 1 Decembrie vom avea o "paradă de austeritate"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta a declarat luni că Executivul va aloca bani din Fondul de rezervă pentru organizarea unei "parade de austeritate" de Ziua Naţională a României şi a precizat că fosta guvernare nu a prevăzut bani în buget pentru acest eveniment.

"Am avut o discuţie cu domnul ministru al Apărării, că nu avea niciun leu prevăzut în buget. Probabil că cei care au făcut bugetul anul trecut în decembrie nu ştiau că mai vine şi Ziua Naţională. S-au gândit că anul acesta nu mai avem zi naţională. Ştiţi că anul trecut nu am avut niciun leu prevăzut pentru alegeri, de exemplu. Probabil că domnul Emil Boc nu ştia anul trecut că o să avem alegeri. Referendumul este ceva excepţional, care se plăteşte din fondul de rezervă, dar alegeri locale şi generale cred că ştia domnul Boc, aşa cum ştia că avem şi 1 Decembrie. Nu a afectat niciun leu. Pot să vă asigur că am discutat cu domnul ministru Dobriţoiu şi din Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului vom afecta acele sume necesare pentru a avea totuşi defilarea, parada de 1 Decembrie, însă, într-adevăr, va fi o paradă de austeritate. Adică avioane, elicoptere şi alte lucruri costisitoare - anul viitor, nu anul acesta", a spus Ponta.

Ministrul Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu, a declarat vineri seară că în ceea ce priveşte organizarea Zilei Naţionale a României - 1 Decembrie - va solicita şi la masa Guvernului, şi la masa CSAT să nu se "zburde" cu cheltuielile.

El a afirmat că paradele "costă în jur de un milion de euro", relatează Agerpres.

Întrebat cât este dispus MApN să cheltuiască anul acesta pentru parada de 1 Decembrie, ministrul Apărării a spus: "Eu nu aş da niciun leu. Mândria naţională ne-o reperăm printr-un buget adecvat, dacă vrem să dăm relevanţă acestei structuri de forţă a statului pe care s-a structurat practic identitatea naţională. Dacă vrem să avem o instituţie bugetată, este bine să facem economii. Dacă nu, o să ajungem să apelăm la populaţie, cum am apelat pentru Ateneu - <<daţi un leu pentru Ateneu>>. Aici chestiunea este mai scumpă, să zicem <<daţi 100 de euro de persoană pentru Armată>>".

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite