Ponta, atac la Antonescu: Nu s-ar vedea în postul de prim-ministru, deoarece acolo e de muncă

Ponta, atac la Antonescu: Nu s-ar vedea în postul de prim-ministru, deoarece acolo e de muncă

Victor Ponta

Premierul Victor Ponta a declarat aseară, la România Tv, că fostul său coleg de coaliţie, Crin Antonescu, nu s-ar vedea la conducerea Guvernului, deoarece acolo „e de muncă“.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
„Traian Băsescu (n.r. în postura de premier) este doar un scenariu de coşmar şi nu mă interesează aşa ceva, iar Crin Antonescu, cu tot respectul, chiar nu vreau să se supere, cred că nici măcar domnia sa nu s-ar vedea prim-ministru, că e de muncă acolo (...) Băsescu nu cred că va mai avea vreodată sprijin şi legitimitate să conducă Guvernul, iar pe Antonescu nu-l văd dispus să muncească pentru o asemenea funcţie“, a spus Ponta la România TV.
 
În opinia premierului, Călin Popescu Tăriceanu ar putea fi o variantă de prim-ministru, dar  nu ştie dacă acesta şi-ar mai dori o asemenea funcţie care „lasă urme“.
 
Victor Ponta a mai precizat că cel care îi va urma în postul de premier, în 2014 sau 2016, trebuie să aibă legitimitate şi sprijin politic, dar să fie şi o persoană dispusă să muncească.
 
Traian Băsescu a declarat în luna februarie că ar fi „extraordinar de bun prim-ministru“, dar că nu se pregăteşte pentru acest lucru. 
 
Citeşte şi:
 
 
Traian Băsescu pare să-i prefere ca viitori preşedinţi exact pe oamenii cu care s-a războit în 2009: contracandidaţii săi Mircea Geoană şi Crin Antonescu, precum şi pe cel căruia i-a refuzat luni în şir poziţia de premier, Klaus Iohannis. Analiştii politici cred că declaraţiile preşedintelui au un singur scop: să bage zâzanie
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările