Ponta este aşteptat sâmbătă de Francois Hollande la Paris

Ponta este aşteptat sâmbătă de Francois Hollande la Paris

Preşedintele francez Francois Hollande şi premierul Victor Ponta FOTO Reuters

Premierul Victor Ponta se va afla sâmbătă la Paris, unde se va întâlni cu preşedintele francez Francois Hollande, cu preşedintele Parlamentului European Martin Schulz şi cu alţi şase şefi de Guvern social-democraţi. Reuniunea are drept scop pregătirea suumitului european care va decide noua conducere a Europei.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Aceste şapte ţări au optat să se concerteze. Avem propuneri în vederea reorientării Europei, constând în punerea mai puternică a accentului asupra creşterii economice, tranziţiei energetice, simplificării modului în care se procedează“, a anunţat inistrul francez de Externe Laurent Fabius, potrivit Mediafax.

La reuniune, care este prevăzută să înceapă la ora 10.00 GMT (13.00, ora României), sunt aşteptaţi Werner Faymann (Austria), Elio di Rupo (Belgia), Helle Thorning-Schmidt (Danemarca), Matteo Renzi (Italia), Victor Ponta (România), Robert Fico (Slovacia) şi Bohuslav Sobotka (Cehia),

Urmează să fie prezenţi, de asemenea, vicecancelarul german Sigmar Gabriel, liderul Partidul Social-Democrat (SPD), şi Martin Schulz, fostul preşedinte al Parlamentului Eurpean (PE), care prezidează grupul socialiştilor din noul Parlament.

Şefii de stat şi de guverne din UE, care se reunesc pe 26 şi 27 iunie la Bruxelles, urmează să ajungă, de asemenea, la un acord asupra numelui viitorului preşedinte al Comisiei Europene, care va fi supus ulterior aprobării Parlamentului European la 15 iulie.

Partidul Popular European (PPE), câştigătorul alegerilor europarlamentare, şi Partidul Socialştilor şi Democraţilor (S&D), al doilea mare grup politic european, se pregătesc să bată palma pentru a forma o majoritate în Parlamentul European. O înţelegere între populari şi socialişti i-ar asigura în mare parte funcţia de preşedinte al Comisiei Europene şi lui Jean-Claude Juncker (PPE).

Cancelarul german Angela Merkel şi-a reafirmat joi susţinerea faţă de candidatura lui Jean-Claude Juncker, din partea Partidului Popular European (PPE, centru-dreapta), însă premierul britanic David Cameron a declarat marţi că va lupta "până la capăt" împotriva nominalizării luxemburghezului.

Paşii următori

  1. Până la 30 iunie vechiul Parlament este încă în funţie. Cei 751 de noi europarlamentari se vor întâlni între 1 şi 3 iulie la Strasbourg, pentru şedinţa de inaugurare a noului Parlament European.
  2. Eurodeputaţii îşi vor alege noul preşedinte al PE şi pe cei 14 vicepreşedinţi. Între 14 şi 17 iulie, europarlamentarii se vor întâlni din nou, pentru a-l alege pe viitorul şef al Comisiei Europene, cel care îi va urma lui Jose Manuel Durao Barroso, preşedinte al executivului comunitar din 2004.
  3. În septembrie, vor fi nominalizaţi şi cei 28 de comisari europeni, câte unul din fiecare stat membru. În octombrie, Parlamentul va vota noua Comisie şi programul acesteia.

 

Citeşte şi:

 

Europa: încep jocurile murdare

Parlamentul European: popularii şi socialiaştii, alianţă după model german. Juncker, favorit pentru şefia Comisiei

Ponta: Voi cere mandat de la preşedinte să merg la Consiliul European. Şova: Băsescu nu mai are nicio credibilitate

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările