Ponta anunţă despărţirea definitivă de PSD: Din septembrie voi face politică într-un partid nou

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul premier Victor Ponta a anunţat, prin intermediul contului său de Facebook, că nu mai speră să se întoarcă în PSD, după ce a fost exclus pentru participarea ca membru în Guvernul Grindeanu, şi că din septembrie va face poltiică într-un nou partid.

„Nu am fost niciodată în alt partid cu excepţia PSD / după 15 ani de activitate am fost exclus pentru ca l-am apărat pe Sorin Grindeanu (care era în PSD din 1996) împotriva lui Liviu Dragnea (care a venit de la PD)!!! Acum sunt independent dar cu siguranţă din Septembrie voi face politică într-un partid nou (sub nicio formă în vreunul din cele aflate acum în Parlament)“, scrie Victor Ponta pe Facebook, într-un răspuns la un comentariu în care era întrebat dacă are de gând să-şi facă un nou partid.

Ponta nu a oferit detalii despre viitorul său partid, însă O variantă ar fi Partidul Pro România, înfiinţat de fostul copreşedinte ALDE Daniel Constantin, politian care are o relaţie foarte bună cu fostul premier social-democrat. 

Conducerea PSD a anunţat că Victor Ponta e demis de drept din momentul în care a ales să meargă să susţină Guvernul Grindeanu în ultimele zile în care premierului social-democrat îi fusese retras sprijinul.

Victor Ponta mesaj Facebook
Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite