Ponta acuză o conspiratie a unor „structuri” care îl vor pe Iohannis preşedinte
0Premierul Victor Ponta, fostul partener de alianţă al lui Crin Antonescu, pune sub semnul îndoielii retragerea definitivă a lui Crin Antonescu din cursa prezidenţială, precizând că sunt „structuri” care îl vor pe Klaus Iohannis preşedinte, în locul său sau al lui Crin Antonescu.
„Nu ştiu dacă e definitivă această retragere (a lui Crin Antonescu, n.r.). Nimic nu este definitiv în politică. Mă uit la faptul că i s-a pregătit acest lucru. Şi nu de către noi, cei pe care era supărat în ultima perioadă, ci exact de cei pe care i-a crezut apropiaţi. A fost o chestiune lucrată şi era evident că, la un moment, ori se retrage, ori va fi retras pentru a face loc unei scheme la care se lucra demult şi s-a dat ordin pe unitate la toţi comentatorii să o sprijine“, a spus Ponta, la România TV.
„Nu a înţeles nimeni de ce luni, după ce au luat bătaie şi PDL, şi PNL, deodată toată presa băsistă spunea că s-au unit si vor câştiga. (...) Toate aceste decizii au fost luate în spatele scenei, fără a se da o explicatie logică oamenilor şi asta denotă ca domnul Antonescu e victima unor oameni care, din 2013, l-au manipulat şi intoxicat tocmai ca să-l aducă în acest punct”, a adăugat Ponta.
Întrebat dacă preşedintele Traian Băsescu are vreo implicare, Victor Ponta a spus cu certitudine că da.
„Categoric da. În continuare cred că Antonescu a fost doar intoxicat si manipulat. Nu cred că Antonescu a avut de la început acest scenariu în minte. Anul trecut, i-am văzut sfatuitorii, i-am spus de zeci de ori că aceşti oameni sunt mercenari, că l-au distrus şi pe Mircea Geoană şi pe alţii. Sunt oamenii santajabili care vor ajunge tot la Traian Băsescu“, a mai spus Ponta.
Întrebat dacă Antonescu a fost determinat să se retragă pentru a fi impus Klaus Iohannis, Ponta a explicat că „în acele laboratoare se testează tot felul de persoane”.
„Eu nu sunt bun pentru anumite structuri ca presedinte pentru că sunt premier şi preşedintele unui mare partid. La fel este şi Crin Antonescu, preşedintele celui de-al doilea partid din România.”
„Cu cât o persoană este mai puţin puternică din punct de vedere politic, cu atât este mai de dorit. (...) Trebuie găsit un preşedinte care să nu aibă rădăcini şi sprijin din punct de vedere politic, iar domnul Iohannis nu are o bază politică comparabilă cu a mea sau cu a domnului Antonescu”, a explicat Ponta
În privinţa unei confruntări la prezidenţiale cu Klaus Iohannis, Ponta a spus că nu îi e teamă de acest lucru: „Nu mă sperie o confruntare la prezidenţiale cu nimeni. N-aş paria până la urmă că dl Iohannis va rămâne candidat".
Referitor la candidatul PSD la Preşedinţie, Ponta a arătat că e timp ca partidul să decidă candidatul.
„Eu am spus clar. Daca putem avea un candidat la Presedintie care sa impartaseasca proiectele noastre si sa castige, aceea e varianta buna pentru că eu as vrea sa imi duc la bun sfârşit mandatul de prim-ministru, dar daca şansa pentru victorie este să candidez eu, atunci voi candida".
Preşedintele interimar al PNL, Crin Antonescu, a anunţat sâmbătă că nu intenţionează să mai candideze pentru cea mai înaltă funcţie în stat, deşi crede că este cel mai puternic candidat pe care dreapta l-ar putea avea. Printre favoriţii care ar putea să-l înlocuiască pe Antonescu în cursa pentru Cotroceni sunt primarul Sibiului, Klaus Iohannis, candidat la preşedinţia PNL, dar şi fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu. Klaus Iohannis este adeptul unificării dreptei, fiind susţinut de mai mulţi colegi liberali în cursa pentru câştigarea Preşedinţiei PNL.
Pe aeeaşi temă:
- Antonescu: „Nu mai candidez la Preşedinţia României. Nu am timp să vindec resentimente". Se pregăteşte Klaus Iohannis? Preşedintele interimar al PNL, Crin Antonescu, a anunţat că nu intenţionează să mai candideze pentru cea mai înaltă funcţie în stat, deşi crede că este cel mai puternic candidat pe care dreapta l-ar putea avea. Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, dar şi fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu au cele mai mari şanse să preia calitatea de prezidenţiabil de care s-a bucurat Crin Antonescu până astăzi.
- BILANŢ Crin Antonescu, cinci ani de mandat în fruntea PNL: ce rămâne în urmă Liderul demisionar al PNL, Crin Antonescu, încheie un mandat de cinci ani în fruntea partidului. Între timp, PNL a încheiat şi a desfăcut alianţe cu actualii adversari, a ajuns la guvernare şi a părăsit, furtunos, Palatul Victoria, a obţinut şi, ulterior, pierdut şefia Senatului.
- Ludovic Orban, despre Antonescu: „Nu poate câştiga prezidenţialele, 80% din populaţie îi e ostilă" Deputatul PNL Ludovic Orban critică în termeni duri prestaţia lui Crin Antonescu în fruntea formaţiunii şi susţine că acesta nu poate câştiga alegerile prezidenţiale, întrucât nu se bucură de popularitate în rândul electoratului. Totodată, el îl acuză pentru eşecul liberalilor la euroalegeri şi crede că, dacă Antonescu se retrăgea mai devreme, PNL ar fi obţinut 20 de procente.
- Crin Antonescu: „Pot fi candidat la preşedinţie. Pot şi câştiga. Candidatul unic al dreptei ar trebui desemnat până la 15 iulie" Liderul PNL, Crin Antonescu, a fost invitat joi seară la postul B1 TV, în cadrul emisiunii „Sub semnul întrebării", moderată de Robert Turcescu, unde a discuta despre alianţa electorală cu PD-L, precum şi despre demisia sa din funcţia de preşedinte al liberalilor