Şedinţa USL a eşuat. Iohannis nu a fost acceptat ca vicepremier. Mâine, o nouă rundă de negocieri

Şedinţa USL a eşuat. Iohannis nu a fost acceptat ca vicepremier. Mâine, o nouă rundă de negocieri

Copreşedinţii USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu FOTO Arhiva Adevărul

Liderii USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, s-au întâlnit astăzi pentru a decide în privinţa desemnării lui Klaus Iohannis în funcţia de vicepremier. După întâlnire, primarul Sibiului a anunţat că liderii USL nu au ajuns încă la un acord pentru mandatul său de vicepremier, astfel încât discuţiile vor fi reluate mâine. Totodată, Iohannis a anunţat că noua compenenţî a Guvernului va trece din nou prin Parlament, pentru a primi votul de încredere.

Ştiri pe aceeaşi temă

Preşedintele PSD Victor Ponta, preşedintele PNL Crin Antonescu şi preşedintele PC Daniel Constantin s-au reunit luni, într-o şedinţă de urgenţă a USL, la Vila Lac 1, pentru a stabili preluarea funcţiei de vicepremier de către Klaus Iohannis.  La şedinţă au fost prezenţi şi cei doi vicepremieri Liviu Dragnea şi Gabriel Oprea, dar şi Dan Voiculescu, preşedintele fondator al PC. Întrebat în ce calitate a participat Dan Voiculescu la negocieri, Iohannis a replicat scurt: "Habar n-am!"

„Am stabilit pentru mâine o întâlnire, tot în conducerea USL, la care vine toată lumea pregătită cu propunerile pe care doreşte să le facă, altele decât cele pe care le-am făcut noi.  După aceea, presupunând acordul părţilor, se poate convoca Parlamentul în şedinţă comună şi se poate aproba noua structură a Guvernului. PNL a decis să fiu vicepremier, ceea ce voi fi", a spus Iohannis.

Premierul Victor Ponta a anunţat că Iohannis va primi alte atribuţii de vicepremier, pentru a nu se suprapune cu mandatul lui Gabriel Oprea. „Nici vorbă să-l retragem pe Gabriel Oprea din Guvern. Iohannis va primi alte atribuţii, probabil, în zona economiei“, a spus Ponta.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a precizat că propunerea ministerială în cazul lui Klaus Iohannis nu este negociabilă.

„PNL are dreptul la un vicepremier, acest viceprim-ministru va fi Klaus Iohannis, asta va presupune o schimbare, nu luăm portofoliul altora, nu avem nicio problemă cu domnul Oprea, nici cu altcineva. Nu cred că aici este ceva de negociat şi nu cred că prim-ministrul, singurul care contează în această discuţie, a ridicat vreun semn de întrebare”, a subliniat Crin Antonescu, pentru TVR.

Preşedintele PNL a precizat totodată că în cazul lui Klaus Iohannis, propus recent vicepremier şi Ministru al Afacerilor Interne, singura părere care contează este cea a prim-ministrului Victor Ponta. Opiniile critice la adresa acestor numiri din partea unor membri PSD au fost catalogate de liderul PNL drept „solfegii”.

PSD nu-l vrea vicepremier

Ministrul Marilor Proiecte, Dan Şova, susţine că, în contextul actual, propunerea PNL pentru postul de vicepremier nu poate fi concretizată decât în cazul în care Executivul cere Parlamentului un nou vot de încredere. Pe de altă parte, preşedintele PNL, este optimist şi spune că toate aceste probleme procedurale se vor rezolva.

Premierul Victor Ponta a declarat, de la Soci, că are o relaţie foarte bună cu Klaus Iohannis şi că prezenţa lui în Guvern ar fi un mare câştig.

Am văzut propunerile făcute de colegii liberali. Sunt oameni de valoare, în frunte cu domnul Iohannis, pe care nu doar că îl doresc în Guvern, dar cred că ar aduce un plus Guvernului”, a declarat premierul la Telejurnalul de la TVR.

De asemenea, Ponta a spus că deciziile tehnice se vor lua „cu calm”. „Celelalte decizii tehnice, cum vom proceda în continuare le vom lua în ţară, împreună, cu calm şi cu gândul cum e mai bine pentru sarcina principală a Guvernului de a-şi continua programul pe trend pozitiv al României. Restul, celelalte lucruri, acasă. Am o relaţie foarte bună cu domnul Iohannis. Ne cunoaştem de ceva timp. Cred că ar fi un mare câştig pentru Guvern. Exact, poziţiile, astea sunt lucrurile pe care o să le discutăm la conducerea coaliţiei", a declarat premierul Victor Ponta, pentru TVR.

Conducerea PNL a stabilit vineri echipa guvernamentală care va prelua portofoliile Internelor, Economiei, Finanţelor şi Sănătăţii. În fruntea lor a fost desemnat Klaus Iohannis, drept vicepremier, care va prelua şi mandatul de la Interne.

Citeşte şi:

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: