Ponta: „Adrian Sârbu m-a întrebat dacă vreau să mă facă preşedinte. I-am spus să-şi plătească taxele” / Sârbu: „Pură fantezie”. Ciutacu intervine şi el

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Victor Ponta, a declarat, luni seară, la România TV, că Adrian Sârbu, fostul şef al Pro TV, l-a întrebat dacă vrea „să-l facă preşedinte” şi că a refuzat propunerea sugerându-i să-şi plătească mai întâi taxele la stat. În luna aprilie, majoritatea PSD din Parlament a respins o ordonanţă de urgenţă dată în 1999, care scutea telelviziunile de la plata taxelor pentru publicitate. Timp de 15 ani, marele beneficiar al ordonanţei a fost chiar Pro TV.

UPDATE Victor Ciutacu i-a răspuns lui Adrian Sârbu, pe pagina sa de Facebook, după ce Sârbu declarase că interviul dat de Ponta postului România TV este servit.  "Sârbu e tatăl şmecherilor de televiziune. Şi mă bucur că s-a însemnat că l-a plesnit Ponta la mine-n emisiune. Nu-mi permit să-i dau sfaturi, eu sunt o umilă vieţuitoare. Dar, dacă prin absurd aş fi în locul lui, aş lăsa-o mai moale cu interviurile servite. Nu de alta, însă, după ce ai în palmares o Udrea gătitoare/cântătoare/ţărăncuţă, plus un Băsescu recitator de poezii cu mame moarte care trăiau, totul pe bani mulţi de la stat şi ulterior scoşi din post fără să laşi vreo dâră de TVA, pare mai util să taci filosofic pe tema servitelor...".

În cadrul unui interviu acordat postului de televiziune România TV, Victor Ponta a afirmat, luni seară, că Adrian Sârbu, fostul şef al CME, companie care deţine Pro TV în România, l-ar fi întrebat dacă vrea „să-l facă preşedinte”.

„Eu am o mică neînţelegere cu Adrian Sârbu. El a spus că i-a făcut pe toţi preşedinţi şi dacă nu vreau să mă facă şi pe mine. Eu i-am spus «Nu, mulţumesc». Să-şi plătească mai întâi taxele. De atunci suntem în relaţii foarte reci. Eu am avut o pretenţie social-democrată: întâi să-şi plătească taxele şi apoi ne împrietenim”, a afirmat Victor Ponta. 

Adrian Sârbu a declarat astăzi că s-a întâlnit de mai multe ori cu Victor Ponta, dar că afirmaţia premierului din interviul de la România TV în legătură cu o discuţie pe care au avut-o este "pură fantezie". „M-am întâlnit de multe ori cu domnul Ponta, şi nu la cererea mea. Afirmaţia făcută în interviul servit de România TV este o pură fantezie personală. Cariera politică a domniei sale nu a fost şi nu este obiectul activităţilor mele. Nu am neînţelegeri şi nimic de tranzacţionat cu Victor Ponta şi nici cu camarila sa, deranjaţi până la obsesie de existenţa Gândul şi Mediafax. Victor Ponta nu este nici primul şi nici ultimul politician român care, odată ajuns la putere, confundă media cu Disneyland-ul propagandei”, a mai spus Sârbu.

Săgeata către Adrian Sârbu vine la scurt timp după ce majoritata parlamentară, formată din PSD şi UDMR, a respins, surprinzător, o ordonanţă de urgenţă care a stat în sertarele Parlamentului nu mai puţin de 15 ani. Ordonanţa de urgenţă 16/1999 are doar două articole şi prevede că „taxele de reclamă şi publicitate datorate de către societăţile de presă, de radio şi de televiziune, precum şi majorările de întârziere aferente acestora, neplătite până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se scutesc de la plată”. OUG a fost emisă pe data de 4 martier 1999, fiind semnată de premierul Radu Vasile şi contrasemnată de ministrul Finanţelor, Decebal Traian Remeş, şi de şeful Departamentului pentru Administraţie Locală, Vlad Roşca.

Deşi textul ordonanţei nu spune cu exactitate ce societăţi sunt scutite de plata impozitelor, la acea vreme presa a relatat că Pro TV, condus atunci de Adrian Sârbu, este principalul beneficiar.

Ordonanţa de urgenţă a intrat în vigoare patru zile mai târziu, în 8 martie, în momentul publicării în Monitorul Oficial. Apoi, OUG 16/1999 a ajuns în Parlament, pentru a fi respinsă sau adoptată printr-o lege. Orice ordonanţă de urgenţă îşi produce efectul imediat, însă ea trebuie adoptată sau respinsă de Parlament printr-o lege. Dacă Parlamentul adoptă ordonanţa, ea continuă să-şi facă efectul. Dacă Parlamentul nu este de accord cu ordonanţa, o respinge, pentru a-i bloca efectul.

După ce a a stat 15 ani în Parlament, deodată, în luna aprilie, parlamentarii au trecut-o pe ordinea de zi. Înainte de votul final, potrivit stenogramei şedinţei, din sală s-a auzit: „Trebuie votată legea!“ Şi a fost votată cu 205 voturi pentru, 2 împotrivă , în timp ce 126 de deputaţi, toţi din opoziţie, s-au abţinut. Cei doi parlamentari care au votat împotriva respingerii ordonaţei sunt Ludovic Orban (PNL) şi Dumitru Niculescu (PPDD).

Legea a ajuns pe masa preşedintelui Traian Băsescu, pentru promulgare. Şeful statului poate întoarce legea o singură dată în Parlament şi o poate contesta la Curtea Constituţională. Dacă legea va fi promulgată, ordonanţa de urgenţă îşi va înceta efectele, însă televiziunile nu vor fi obligate să-şi plătească taxele retroactiv. „Ordonanţa şi-a făcut efectul la trei zile după apariţia în Monitorul Oficial şi îşi va înceta valabilitatea când intră în vigoare legea de respingere. Scutirile de care au beneficiat televiziunile în această perioadă rămân scutiri, nu se rambursează, pentru că legea (de respingere) nu se va aplica retroactiv. În schimb, după ce legea va intra în vigoare, televiziunile vor trebui să plătească respectiva taxă“, a precizat consultantul fiscal Gabriel Biriş.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite