Ponta: În mod sigur mă văd cu reprezentanţii Comisiei de la Veneţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta
Victor Ponta

Premierul Victor Ponta a declarat, astăzi, că în mod sigur se va întâlni şi el, în cursul zilei, cu reprezentanţii Comisiei de la Veneţia.

Întrebat dacă are stabilită o întâlnire cu experţii Comisiei de la Veneţia, Ponta a răspuns: "Da, o să mă văd şi eu cu ei în cursul zilei de azi, o să mă uit în agendă şi vă spun, dar în mod sigur mă văd şi eu".

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, astăzi, că nu i s-a solicitat o întrevedere cu Comisia de la Veneţia, el observând că, în cadrul vizitei de acum în România, Comisia se vede numai cu cei care sunt "pe partea cealaltă a baricadei".

Întrebat dacă are o întâlnire stabilită cu Comisia de la Veneţia, Zgonea a răspuns: "Nu, mie nu mi-a solicitat. Am avut o discuţie când au fost ultima dată, cu preşedintele Comisei de la Veneţia, o discuţie care mie mi s-a părut de bun simţ, cu schimb de opinii corecte şi de o parte şi de alta".

"Am înţeles că acuma se vede numai cu cei care sunt pe partea cealaltă a baricadei, cu fostul Avocat al Poporului, cu ceilalţi colegi ai noştri care au o opinie diferită vizavi de spiritul şi litera Constituţiei şi al democraţiei", a spus Zgonea, care a menţionat că această declaraţie a sa nu este o acuzaţie, ci o observaţie pe care, ca preşedinte al Camerei, are dreptul să o facă.

O delegaţie de experţi ai Comisiei de la Veneţia se află luni şi marţi la Bucureşti. Conform Comisiei de la Veneţia, vizita are loc în contextul pregătirii unei opinii privind situaţia constituţională din România şi OUG care amendează Legea CC şi Legea referendumului.

Preşedintele Traian Băsescu are prevăzută, astăzi, la ora 14.30, primirea delegaţiei Comisiei de la Veneţia, în timp ce preşedintele Senatului, Crin Antonescu, se va întâlni cu oficialii europeni la ora 18.30.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite