Politrucul cu comportament golănesc se întoarce în Guvern. Winzer, fost secretar de stat în MAE, a fost numit consilier onorific al vicepremierului Viorel Ştefan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cristian Winzer, fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Europene, a fost numit de Viorica Dăncilă consilier onorific al vicepremierului Viorel Ştefan. Winzer a plecat din Guvern în toamna anului trecut odată cu Victor Negrescu, fostul ministru al Afacerilor Europene, şi s-a întors în Guvern la pachet cu acelaşi Negrescu, numit zilele trecute consilier onorific al premierului Dăncilă. Winzer este un personaj extrem de controversat.

Anul trecut, ”Adevărul” publica un amplu portret al secretarului de stat Cristian Winzer: tip monden cu comportament golănesc, avocat mediocru, prieten cu persoanje obscure, provenit dintr-o familie abonată la sinecuri, Winzer s-a ocupat de soarta românilor afectaţi de BREXIT, dar şi de alte afaceri europene ale ţării. Adus în MAE de fostul ministru pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, Cristian Winzer a plecat din funcţia de secretar de stat în toamna anului trecut, când  şeful său politic, Victor Negrescu, a fost silit de Liviu Dragnea să renunţe la portofoliu. 

Zilele trecute, Victor Negrescu a fost reevaluat de liderii PSD şi a fost numit consilier onorific al premierului Dăncilă. Aseară, s-a întors şi Cristian Winzer în Guvern, tot în funcţia de consilier onorific, dar nu al premierului, ci al vicepremierului Viorel Ştefan, care are atribuţii în zona fiscală. Aşadar, după ce s-a ocupat de afaceri europene, avocatul Cristian Winzer s-a reprofilat peste noapte în consultant economic. 

În toamna anului 2017, Winzer a fost filmat într-un club de fiţe din Capitală când arăta degetul mijlociu unor tineri care îl priveau. A refuzat să ofere apoi vreo explicaţie. Avea de coordonat, potrivit atribuţiilor sale, strategia pentru Regiunea Dunării (SUERD), BREXIT-ul şi strategia Europa 2020.

„Hai cu demiterea, zic!“

Înainte să ajungă în Guvern, avocatul Cristian Winzer pleda asiduu pe Facebook împotriva şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi. „Eu zic că este cazul şi momentul să fie schimbată. Urgent! Curaj, domnule profesor Tudorel Toader“, scria Winzer pe Facebook pe 28 februarie 2017. Pe 14 martie anul trecut, Winzer încă spera: „Hai cu demiterea, zic!“. Până la urmă, Toader a reuşit să o dea jos pe Kovesi. 

Familia Winzer, funcţii bune la stat
Cristian Winzer este fiul maiorului în rezervă Petru Winzer, lector universitar şi angajat al Curţii de Conturi, cel care, în vara anului 2013, a fost prins în timp ce copia la un concurs pentru ocuparea unui post de director în cadrul Curţii de Conturi. Prins în flagrant, Petru Winzer a fost dat afară din examen. Asupra acestuia a fost găsită o copiuţă chiar cu subiectele pe care le avea de tratat.

Fiica acestuia, Rebeca Andra Winzer, deci sora secretarului de stat Cristian Winzer, este angajată şi ea la Curtea de Conturi. Soţia lui Petru Winzer, Anişoara Winzer, fost cadru militar, a fost mâna dreaptă a controversatului preşedinte al Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, colonelul Mircea Dogaru, cel care, în 2013, a propus desfiinţarea Curţii Constituţionale, DNA, ANI şi CNSAS. Anişoara Winzer a fost vicepreşedinte al Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate până în 2010.

winzer
Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite