Ştiu însă cum nu se poate mai sigur că cei care reprezintă  în Parlamentul României partidul din care doamna Andronescu face parte sunt complet lipsiţi de demnitate, fără coloană vertebrală, total supuşi penalilor Dragnea şi Vâlcov cărora le execută ordinele orbeşte, fără să se gândească la consecinţe.

O fac, puţin păsându-le de viitorul ţării, de siguranţa naţională, nefiind interesaţi decât de propria prosperitate, de cum să mai păcălească o dată electoratul, de cum să facă şi să dreagă ca în 2020 să obţină un nou loc eligibil şi să se realeagă. Iată de ce parlamentarii PSD, ca şi cei ai ALDE, de altfel, au votat proiectul de buget pe anul 2019, aşa greşit, aşa nerealist, aşa nesustenabil cum a fost el făcut cu creionul şi abacul de domnii Vâlcov şi de Teodorovici, neadmiţând la vot decât amendamentele propuse de stăpânul Dragnea Nicolae Liviu. Au tăiat vârtos din fondurile serviciilor de intelligence, adică SRI, SIE şi SPP, punând în primejdie securitatea naţională, însoţindu-şi acţiunea de minciuni în cascadă. Inducând murdar şi josnic ideea că respectivele servicii vor răul românilor, că o fac ascultând neautorizat toate telefoanele, că îi supraveghează intens pe toţi cetăţenii, că sunt mai primejdioase chiar decât Securitatea ceauşistă. Şi aceasta doar fiindcă până astăzi coaliţia PSD-ALDE nu a izbutit încă să îşi ducă la îndeplinire planul de a le îngenunchea şi de a le transforma complet în servanţii umili ai domnilor Dragnea şi Tăriceanu.

În schimb, parlamentarii PSD-ALDE au umflat cum se cuvine bugetul Jandarmeriei, aceea care, după cum bine s-a văzut cu ocazia evenimentelor din seara zilei de 10 august, s-a transformat într-un instrument de represiune împotriva populaţiei care nu mai acceptă minciuna, hoţia şi ticăloşia pesedisto-aldistă. Devenind un instrument aflat complet în mâinile lui Carmen Dan şi Liviu Nicolae Dragnea.

Nemernicia parlamentarilor PSD-ALDE a mers până acolo încât au ridicat mâna, fiind complet decervelaţi, şi au acceptat ca banii tăiaţi de la bugetele SRI, SPP şi SIE, să se îndrepte către achiziţionarea de vitamina D pretins pentru uzul copiilor. Numai că şi aici e vorba nu doar despre populism mizer, ci şi despre un alt matrapazlâc al hoţomanului Dragnea. Au mai votat şi mărirea alocaţiilor de stat pentru copii, deşi sursa de finanţare a acestei operaţiuni s-a dovedit îndată complet iluzorie. Au votat cu toate că propunerea a venit dinspre PNL şi a primit acceptul numai fiindcă, fericiţi fiind că le reuşesc  toate potlogăriile,  pesediştiiau ieşit din sală la o şuetă.

Ce s-a întâmplat, de fapt, pe parcursul întregii săptămâni în clădirea Parlamentului României? S-a politizat bugetul, acesta a fost complet pus la dispoziţia intereselor de supravieţuire electorală şi politică a două formaţiuni politice care, prin tot ceea ce fac din 2017 încoace, din clipa în care au preluat puterea, nu au urmărit decât să submineze ţara şi să se supună ordinelor lui Dragnea. Operaţiunea următoare este vulnerabilizarea ei completă, ieşirea din orbita UE, reorientarea spre Est, spre Rusia lui Putin.

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevărul.ro