Politikonianul

De la desemnarea noului premier, în persoana domnului Mihai Tudose, ne confruntăm cu o situaţie inedită: prim-ministrul nu mai este pus, ca până acum, în situaţia de a explica provenienţa averii sale, ci a ridurilor sale klingoniene. Nu o declaraţie de avere i se solicită, ci justificări ale clădirilor cornoase cutanate.

Ca şi în cazul marilor averi – în cazul domnului Tudose – nelămurirea publicului alegător este maximă: cum a putut dobândi, la numai cincizeci de ani, o asemenea bogăţie de semne ale senectuţii, pe care alţii nu le au nici la o sută, nici dacă ar trăi două vieţi?

Suspiciunea românească – mereu vigilentă – nu aşteaptă prea mult până să-şi lanseze verdictul. Dacă marile averi le dobândeşti prin furt, prin hoţie şi şpagă (funcţiile prin pile, iar doctoratele prin plagiat), un asemenea facies expresiv nu-l poţi obţine decât dacă ajuţi timpul cu alcool, ţigări şi depravare. „Un beţiv”, „un drojdier”, „un alcoolic” – în jurul acestor exclamaţii se învârt reacţiile publicului alegător la vederea înfăţişării noului premier al României.

Reacţia de uimire a publicului alegător este una sinceră, chiar dacă – în lipsa cunoştinţelor noi, apelează la ceea ce ştie deja, deformând realitatea, făcând analogii greşite.

Cred că – în ciuda stupidităţii acestor verdicte – nu trebuie subestimată profunzimea semnificaţiei reacţiei. Ar trebui deci să analizăm – la rece – de ce publicul respinge de plano ideea că un asemenea făţău ar putea ascunde o minte frământată de problemele grave ale României, de soarta interesului naţional? Ar avea toate motivele să încline mai curând spre această concluzie, decât spre calomnioasa acuză privitoare la propensiunile bachice ale domnului Tudose.

Căci domnia sa este unul dintre puţinii oameni (dacă nu chiar singurul) care nu au practicat niciodată vreo altă meserie în afara aceleia de politician. Acest om nu a avut niciodată un real job, acest individ este un specimen politic pur-sânge – unul care şi-a trăit toată viaţa de până acum în subteranele, coridoarele şi grotele puterii. Este un individ care nu a venit niciodată în contact cu lumina soarelui altfel decât prin filtrele celor mai înalte şi oculte protecţii, este o făptură de cabinet, o vietate de parlament, o fiinţă extra- sau mai curând infra-terestră, un politikonian.

Politikonianul Tudose se hrăneşte de când se ştie numai din hidrogenul sulfurat al galeriilor parlamentare şi ministeriale.

Reacţia de uimire a publicului alegător este una sinceră, chiar dacă – în lipsa cunoştinţelor noi, apelează la ceea ce ştie deja, deformând realitatea, făcând analogii greşite. Nu, domnilor, domnul premier nu este un alcoolic îmbătrânit prematur, este o entitate care vieţuieşte într-un ecosistem complet autonom (clasa politico-securistă românească) – şi care seamănă (dar nu răsare) cu câteva dintre vietăţile înrudite de la suprafaţă: plagiatorul, securistul, politrucul... În vreme ce figurile acestea din urmă ne sunt totuşi familiare întrucât cel puţin la o origine au respirat acelaşi aer ca şi noi, politikonianul Tudose se hrăneşte de când se ştie numai din hidrogenul sulfurat al galeriilor parlamentare şi ministeriale. Acest om nu a a lucrat decât o jumătate de an ca jurist la o societate comercială, tot restul timpului (aproape treizeci de ani!) fiind exclusiv o vietate politică! Acest individ nu ştie să facă altceva decât „politică”. Acest om se hrăneşte prin politicosinteză!

Vehemenţa reacţiilor publicului alegător, directeţea şi grobianismul acestora la apariţia şi aparenţa acestui politician pur-sânge, fără nici un alt trecut în afară de cel politic, faţă de acest individ „născut” în parlament – arată, încă odată, ce falie desparte cele două lumi – politică şi reală. În curând nu vom putea acredita la Guvern sau la Parlament decât jurnalişti cu specializarea în speologie pentru a fi familiarizaţi cu alteritatea... biologică, cu ideea că există fiinţe care trăiesc într-o lume complet diferită de lumea noastră. În timp se vor obişnui şi cu ideea că asemenea entităţi ne şi conduc.