Aspectul este atât de vizibil, încât doar simpla urmărire a unor aşa-zise posturi de televiziune sau citirea unor site-uri şi bloguri nu îţi prea lasă loc la îndoieli: s-au dat bani mulţi în anumite buzunare pentru a se crea aceea „opinie favorabilă”, iar orice om lucid, care şi-a pierdut în aceşti 23 de ani de la schimbarea politică procentele de naivitate, trage o unică concluzie. 
 
Faptul că diferiţi „jurnalişti” frustraţi caută să demonstreze pe blogurile proprii că sunt corecţi şi că ascultă toate părţile e doar o încercare penibilă de a cosmetiza ceea ce toţi oamenii care au puţină luciditate au observat deja: că sunt doar membri ai brigăzii de propagandă şi agitaţie a companiei RMGC.
 
Despre Roşia Montană şi tot ce înseamnă acest „caz” trebuie să înţelegem, în principal, o chestiune: este cel mai important moment al anului, similar evenimentelor prosteşti din 2012 şi la fel de periculos. 
 În plus, trebui înţeles că fiecare mare actor cu interese în zonă – ambasade, trusturi de presă, holdinguri, mari firme sau chiar mai mici – studiază cu atenţie ce se întâmplă şi îşi separă produsele analizelor în două dimensiuni: partea rece, nemiloasă, în care sunt cercetate cu atenţei cadrul legal şi acţiunile celor implicaţi, şi partea cea de prognoză, care va sublinia doar un aspect: unde trebuiesă plăteşti mită în România pentru a avea tot sprijinul posibil. 
 
În acest sens avem chiar declaraţiile persoanei care îndeplineşte atributele funcţiei de prim-ministru. Acesta, fost procuror, spune că este posibil ca anumiţi politicieni să fie cumpăraţi, dar aceasta îl lasă rece şi nu îi aduce aminte că unul dintre rosturile organelor de urmărire penală este acela de a investiga situaţiile în care, potrivit art. 200 din Codul de procedură penală, „urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.”
 
Or, când organele de urmărire penală au indicii că s-ar fi putut comite infracţiuni – şi oricât de incompetent ar fi un prim-ministru, spusele de atunci pot constitui atât o tentativă de influenţare a dimensiunii judiciare a statului, cât şi o declaraţie a faptului că la urechile sale au ajuns anumite fapte pe care diferite structuri de specialitate sunt obligate să i le raporteze – normal ar fi ca acestea să demareze actele premergătoare urmăririi penale, pentru a se ajunge în final la o rezolvare clară a speţei nu doar din punctul de vedere al dreptului constitutional, al celui administrativ şi al celui parlementar, cât şi a dreptului penal.
 
Este adevărat că în virtutea principiului subordonării ierarhice, este posibil ca anumite urechi să fie surde la ceea ce spune prim-ministrul şi de aceea cred că vorbele unui mare actor ar fi mai sugestive şi ar putea cumva să destupe şi acele urechi mai pline de ordine sau bani. Maestrul Florin Zamfirescu demonstrează aici ceea ce înţelege foarte bine toată tinerimea – şi nu numai ea – care a ieşit să apere Roşia Montană. Şi cu toate că pseudo-televiziunea la care sunt spuse vorbele sale încearcă în permanenţă să blocheze înregistrarea, aceasta se mişcă şi se descarcă de mii de alţi oameni, iar site-urile cu puternic caracter social răspândesc acest mesaj care surprinde foarte bine adevărul:
 

Cazul Roşia Montană se poate analiza din 3 perspective: juridic – în primul rând, economic şi apoi politic. 
 
Partea politică însă se divide în două sfere, cea a anilor 1990, în care domina un singur om şi care a formatat statul pentru douăzeci de ani, şi cea a anilor ce vor urma pentru PSD, în special, şi clasa politică în general.
 
Sub aspect juridic, trebuie să cunoaştem că în speţă sunt incidente dispoziţiile Constituţiei, începând cu art. 1 alin. 3), potrivit căruia România este stat de drept în primul rând, iar dreptatea şi libera dezvoltare a personalităţii umane sunt valori supreme şi garantate; art. 1 alin. 5), potrivit căreia respectarea Constituţiei şi a legilor este obligatorie. Or, realitatea a depăşit complet, chiar se merge direct împotriva acestor dispoziţii. De asemenea, art. 4 alin. 1), potrivit căruia statul are ca fundament unitatea şi solidaritatea poporului român, ceea ce este evident acum că nu mai subzistă.
 
Mai relevăm, dintr-o lungă listă, dispoziţiile art. 44 al legii fundamentale, intitulat „dreptul de proprietate privată”, art. 47 alin. 1), potrivit căruia statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent şi textul art. 135 alin. 2, lit. b), care obligă statul să asigure protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară. Toate aceste norme constituţionale sunt perfect active şi perfect normale, doar incompetenţii nu ştiu cum să le folosească pentru a asigura progresul ţării.
 
Mai sunt incidente normele Legii 90 din 2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, normele Legii nr. 24 din 2000 privind normele de tehnică legislativă pentru eleborarea actelor normative, precum şi Legea nr. 554 din 2004 a contenciosului administrativ. Nu poate fi uitată Legea minelor, nr. 85 din 2003. Nu mai detaliez aici toate aspectele acestui caz, deoarece devine un text integral juridic şi mai puţin inteligibil.
 
 
Carenţele proiectului de lege au fost prezentate pe larg, dar şi în alte locuri – am ales textul, deoarece autorii sunt universitari de valoare – şi în acest context, nu doresc să reiterez decât două chestiuni. Mai întâi, impresia de act normativ cadou făcut de către Guvern către o companie privat şi străină, care încalcă atâtea norme constituţionale şi altele din ramurile de drept incidente aici.
 
Mai apoi, ceea ce este foarte grav: faptul că pentru o licenţă de exploatare şi tot ce formează pachetul de acte juridice necesare exploatării de la Roşia Montană se doreşte promovarea unei legi, deoarece o hotărâre de guvern ar fi mult mai uşor de atacat în instanţă, iar o ordonanţă de guvern aduce după sine şi o sesizare de neconstituţionalitate. 
 
Însă, în ambele cazuri ar fi responsabili juridic doar membrii Guvernului, ceea ce va face mai uşor posibila stabilire a răspunderii penale – în situaţia destul de probabilă că vom ajunge şi aici. Or, legea – ca act normativ edictat de Parlament diluează această răspundere, astfel încât o parte a ei să fie deplasată pe umerii celor ce nu cuvântă cu prea mult creier. 
 
Calitatea mizerabilă a prea multor parlamentari români de acum este mai vizibilă din spaţiu decât marele zid chinezesc, aspect dovedit de aceştia cu vârf şi îndesat atât faţă de cetăţenii ţării noastre, cât şi faţă de străini. Inclusiv câţiva din tinerele staruri ale naţionalismului românesc – şi PSD are un astfel de bufon foarte activ şi în media, care ar face mai bine să îşi onoreze promisiunile mai întâi, iar mai apoi să scrie ceva, cumva, undeva – au această problemă. 
 
Or, a lăsa pe mâna acestor fiinţe cam decerebrate uneori soarta ţării e deja un atentat la existenţa statului. De aceea, a crede că în cazul Roşia Montană vor înţelege prea mult din ceea ce este în realitate această operaţiune politică mizerabilă este o naivitate. Ei vor vota după cum vor fi protestele de mari împotriva legii, după cum le vor cere interesele de moment şi de partid, dar este exclus să se gândească la soarta ţării mai mult de 10% din ei. 
 
La fel de grav este faptul că se ignoră voit şi cu nesimţire maximă opinia oamenilor de ştiinţă, care ştiu mai bine decât nişte nulitaţi ajunse cumva vremelnic prin guvern şi parlament ce înseamnă tehnologiile de exploatare, precum şi tot contextul la care s-a ajuns acum.
 
Doar raportul Academiei Române – instituţie bună de căutat când are opinii favorabile, dar necesar a fi ignorată când nu te sprijină – le-ar spulbera natăfleţilor din vârful statului anumite idei. Sub aspect economic, s-a ignorat interesul naţional – cel prevăzut de normele constituţionale – şi tot ceea ce a relevat Academia Română. 
 
Faptul că raportul academicienilor relevă şi calităţile vechii legi a minelor din 1924 pentru economia românească ar trebui să fie un exemplu, atât în această speţă, cât şi în altele.  
 
Poate cel mai important aspect este cel al momentului ales pentru demararea acestui proiect: când încă nu a început marea luptă pentru preşedinţia României. 
 
De aceea, nu s-a dorit influenţarea prea mult a mediului de afaceri, deşi răspunsul hotărât al cetăţenilor români din ţară şi din străinătate are efecte mult mai pozitive decât se crede, pentru că este un răspuns ce atacă incorectitudinea şi favoritismul din economie. 
 
În mai puţine cuvinte, românii s-au ridicat împotriva hoţiei şi corupţiei mediului politic şi economic.
 
În plus, nu este clară problema redevenţei şi a ceea ce va primi statul român, cuantumul acesteia şi mai ales câte metale se vor exploata. Faptul că se ascund după anumite vorbe goale şi – evident – norme ale UE nu relevă încă o dată decât incomptenţa actualilor politicieni.
 
Apar însă două întrebări: de ce trebuie totul, dar absolut totul privatizat? Cine a spus că statul este un prost administrator ar trebui să-şi amintească şi un proverb: omul sfinţeşte locul, oriunde ar fi. Deci, a numi oameni competenţi şi a-i lasa să-şi facă treaba – cum nu e cazul la TAROM sau în alte zeci de părţi – e o cale simplă pentru reuşită.
 
Mai mult, ne întrebăm de ce nu am putea cumpăra noi tehnologia – licenţa tehnologiei de exploatare, urmând ca apoi să o folosim doar noi? O ţară care este capabilă să aibă ingineri ce au produs cel mai bun antivirus din lume are suficientă inteligenţă să exploateze raţional şi cu eficacitate – inclusiv de mediu – resursa naturală de la Roşia Montană.
 
Resursele naturale sunt strategice prin ele însele, este logic ca ele să nu fie încredinţate oricui, iar autorităţile statului nu pot renunţa prin lege la nimic, deoarece ele este responsabile nu doar pentru durata mandatului lor, ci şi în raport de viitorime, pentru că o naţiune nu moare juridic, dar poate muri economic în urma unei singure decizii proaste – iar guvernele din ultimii 23 de ani se întrec pentru poziţia de „cel mai prost / incompetent / anti-naţional” guvern al ţării.
 
În final, sub aspect economic: de ce trebuie exploatate acum resursele naturale? Putem aştepta câţiva ani fără probleme, când preţurile vor fi şi mai mari. 
 
Bogăţia scurtă de azi este sărăcia de mâine şi numai asta nu ne dorim pentru ţară şi naţiune.
 
Din punct de vedere politic, proiectul Roşia Montană este analizat în fel şi chip şi se caută inteligenţă şi coerenţă în acţiune acolo unde nu este decât prefăcătorie, laşitate şi prostie.
 
Ceea ce este evident este faptul că cei doi lideri ai USL au început războiul suprem pentru funcţia de preşedinte al statului, ceea ce le oferă tuturor şansa să le vedem toate calităţile – destul de puţine pentru căciula ce o poartă acum – şi defectele, cele care umplu cu majoritate gura românilor cu nişte expresii nerecomandate minorilor.
 
Pentru a înţelege situaţia politică a cazului Roşia Montană, trebuie să apelăm la umor, pentru că el ne oferă cheia de rezolvare - „Ca să se poată documenta temeinic, parlamentarii vor fi închişi 5 ani în mina de la Roşia Montană”. Concret, aceste linkuri sunt utile pentru demersul nostru, cu câteva adăugiri şi precizări suplimentare: 
 
Nu ne gândim acum la comisia parlamentară de investigare a cazului – de fapt, de albire şi lins direcţia deplasare arătată de guvern, nici la faptul că este destul de posibil ca anumiţi politicieni să fii luat bani, lucru recunsocut şi de către primul-ministru - Victor Ponta i-a înapoiat lui Mihail Neamţu punguţa cu 30 de bani: „Mai pune! E prea puţin!”
 
Totuşi, esenţa cazului Roşia Montană este dată de două anecdote, una fiind un cântec, celălalt, sub forma unei ştiri: PSD-ul nu mai e ce-a fost! Iliescu manipula în 1990 zeci de mii de mineri, Ponta, în 2013, doar 33
 
Cheia înţelegerii acestui proiect de exploatare este legat de faptul că în decembrie 1989 statul român s-a destructurat, iar în mare măsură acesta nu a reuşit să îşi revină la capacitatea pe care o merită.
 
În acea societate destructurată, oamenii erau animaţi însă de spirit comunitar, iar când au început să înţeleagă că nu merg toate lucrurile foarte bine – mai ales privind la ceea ce făceau noii conducători – au început să protesteze în stradă. Prima parte a anului 1990 ne arăta săptămânal mitinguri cu mulţi oameni care participau – nu odată numărul acestora depăşind 20.000 de persoane. 
 
Acest lucru nu a fost pe placul omului providenţial de atunci, care a înţeles rapid că aceste mitinguri încep să îi roadă puternic din popularitate. Pentru a nu pierde puterea, avea nevoie cumva de o mişcare activă, iar aici a profitat şi de context, iar rezultatul a fost pe termen lung învrăjbirea unei părţi a populaţiei împotriva alteia, suspiciunea în societate – iar pe termen lung, imobilismul social.
 
Rezultatul direct a fost cel ştiut, iar cel indirect: de atunci nu au mai fost mitinguri publice neplătite la care să ia parte mai mult de 5.000 de persoane. Astfel, învingătorul a fost stabilit clar pentru cel puţin 10 ani. 
 
Realitatea a fost că în acei ani acest om a creat un partid pe care l-a dresat bine. Acest lucru s-a cimentat bine prin selecţia unei bune părţi a liderilor partidului.
 
Singurul om care a încercat să schimbe ceva în bine în partid a plătit, pentru că omul providenţial nu l-a agreat, iar miniştrii pe care îi controla i s-au opus. În final a ajuns şi în inchisoare, iar omul providenţial este în continuare liderul real al partidului. În urmă cu câţiva ani s-a ales în PSD un nou preşedinte. Un om care nu a fost prea pozitiv pentru sistemul educaţional românesc, când ar fi mult mai bine să ia măsuri împotriva celor ce profită de diferitele coterii pentru a mai dobândi câteva zeci de mii de euro din „proiecte de cercetare”, de multe ori doar vorbe goale fără impact în viaţa reală, pentru că acum s-a ajuns la asta: doar 3% din elevi citesc lecturile obligatorii. Şi un guvern responsabil trebuie să ştie cât de importantă este educaţia pentru dezvoltarea unei ţări.
 
Când vrei să afli mai multe despre un om politic, cauţi să afli şi părţile bune, dar şi cele rele. Pentru prima parte, avem o televiziune întreagă; de partea cealaltă, se distinge un text care te pune pe gânduri: „Sex şi servicii secrete. Senatorul Marian, întrebări încuietoare pentru premierul Ponta”
 
Fiecare om, cu maturitate, trebuie să îşi analizeze conducătorii, la fel demmult cum o face cu proprii prieteni. Concluziile însă trebuie să fie bazate pe judecată, nu pe sentimente. 
 
Observăm un rol activ al prim-ministrului pentru această exploatare nelegală. Greşeala cu vizita într-o mină îmbrăcând uniforma uneia dintre părţi a fost deja taxată de specialiştii în comunicare, iar interviul de pe TVR cu Moise Guran s-a dovedit şi el o înfrângere, mai ales când a spus că nu a citit rapoartele pe care RMGC le oferă bursei din Toronto –  prin aceasta relevând că o parte a consilierilor săi sunt slab pregătiţi profesional.
 

Tot rolul activ este exercitat cu un singur scop: ca RMGC să înceapă cât mai repede exploatarea de la Roşia Montană şi ca nu cumva ca această companie să aibă prea multe pierderi – a se vedea declaraţiile legate de un eventual proces. Acţiunile sale sunt spre limita legii – proiectul de lege promovat este complet neconstituţional – iar în presă şi pe facebook apar multe întrebări legate de obstinaţia cu care insistă în favoarea acestei exploatări.
 
Şi totuşi! Faptul că cetăţenii s-au săturat şi au ieşit în stradă acum este nu doar expresia că le pasă, că sunt încă mulţi români cu onoare şi care îşi iubesc ţara – cum releva maestrul Florin Zamfirescu, ci şi faptul că aceşti oameni încearcă cumva să apere legalitatea, Constituţia şi statul de drept, în esenţă.
 
Dacă s-a reuşit aceasta, înseamnă că imobilismul impregnat de omul providenţial al anului 1990 începe să dispară, iar consecinţele pe termen mediu şi lung vor fi pozitive. Şi, dacă vom avea pace la graniţe, vom progresa. O ţară care dă mereu oameni de valoare – chiar dacă îi descopera mai greu – nu poate cădea atât de jos.
 
De aceea, vă invit pe toţi, oriunde ar fi, să luaţi un steag şi să mergeţi să apăraţi Roşia Montană. Nu apăraţi doar această localitate, apăraţi şi statul de drept. Şi vă apăraţi şi pe voi. Fiecare oraş, fiecare sat poate ajuta la acest efort. 
 
Aceasta, pentru că patria se cheamă poporul, nu tagma jefuitorilor, cum ştim de la domnul Tudor. Au oare imnul nostru naţional nu spune:

„Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri!
Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin intrigă şi silă, viclene uneltiri!”
 
Am relevat această parte a imnului, deoarece începem totuşi să-l intonăm cu prima strofă şi aceasta ştim foarte bine ce ne cere.
 

Proiectul de lege realizat de guvern pentru exploatarea perimetrului de la Roşia Montană

CRITICA PROIECTULUI DE LEGE REFERITOR LA EXPLOATAREA MINIERĂ DE LA ROŞIA MONTANĂ - Alburnus Maior

ANALIZA ACADEMIEI ROMÂNE PRIVIND PROIECTUL DE EXPLOATARE MINIERĂ DE LA ROŞIA MONTANĂ - RISCURI PRIVIND MEDIUL ŞI DEZVOLTAREA DURABILĂ A ZONEI