Politicieni cu cearcăne? Încercaţi, poate merită

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

La fel ca şi ceilalţi care postează pe această platformă, sau pe altele, am şi eu vreo 350 de soluţii pertinente pentru rezolvarea crizei. Vreo 50 sunt cu idei de unde să se taie, ca să ajungă bani acolo unde s-a tăiat deja, înainte să mă întrebe.

Vreo 60 sunt despre cum s-ar salva unele domenii, cu diferite stimulente, adaosuri, reduceri la taxe, iar acestea îşi vor reveni sigur şi vor supravieţui.

Am vreo 100 de soluţii despre cum să munceşti când nu mai ai unde să munceşti, când nu mai eşti util aici, dar poti fi mai bun dincolo, o poţi lua de la capăt, sfârşitul nu-i aici, vorba lui Florian Pittiş, sunt, repet, idei salvatoare şi simple.

Restul până la 400 (între timp mi-au mai venit vreo 50 de idei, şi mai simple, şi mai...) sunt pentru fiecare domeniu în parte, ştim şi noi câte ceva, de ici, de colo, o experienţă de viaţă e folositoare şi, uneori, de aici sare iepurele, vine soluţia, vreau să spun. Că s-a întâmplat în timp ce stăteam pe fotoliu când s-a întâmplat  nu o face mai puţin genială. Mă repet, de emoţie!

Am sfaturi şi de echilibru intelectual, individual, cum puteţi trece, adică, peste această perioadă de catharsis. Primul: fiţi mai buni. Al doilea: fiţi şi mai buni, înţelegători. Fiţi şi răbdători. Ăsta e al treilea sfat. Trece şi asta. Ascultaţi şi luaţi aminte.

Aş fi fost atât de util. Doar trebuiau să mă asculte. Nu o fac şi va suferi atâta lume. Hi, hi.

Acum, într-o notă mai serioasă.

Cei care se află acum la guvernare nu s-au aşteptat că li se va întâmpla chiar lor acest lucru: să fie obligaţi să guverneze.

Adică să găsească soluţii la probleme care nu erau lectură obligatorie în culegerea de texte cu care s-au prezentat în campania electorală. Şi nici consilierii nu le-au spus că s-ar putea întâmpla aşa ceva. Adică să cauţi soluţii? Pe bune? Nu se poate amâna? Nu? Deloc-deloc? Woops.

Dacă ar fi ştiut, poate ar fi lăsat pe alţii. Şi ar fi aşteptat ca aceştia să greşească. Şi să-i critice, să-i îngroape în reproşuri.

A căzut însă pe ei. Gurile rele ar putea spune că seamănă a ghinion, e a doua oară în vreo zece ani când vine ceva nasol pe tura lor. Dar nasol de tot. Rău de tot.

Pe unii i-a găsit guralivi şi fără nimic altceva.

Pe alţii, i-a aflat mai de bună credinţă, dar fără exerciţiul prim-planului.

Unii învaţă rapid la locul de muncă. Alţii sunt cum au fost întotdeauna, nici măcar o criză nu îi va schimba.

Unul dintre ei ne spune că se rezolvă dacă ne spălăm pe mâini, aşa cum a făcut-o şi el de atâtea ori. OK. Să trăiţi! Atât? Asta a fost tot?

Nu m-am uitat prea mult la televizor zilele acestea. Mai ales la ştiri. Le-am ocolit. Un prieten doctor mi-a spus că nu fac bine la psihic.

Dar când am revenit, după un timp, în faţa monitorului, am observat schimbări.

Cei, câţiva, care duc tot greul crizei şi conduc nişte domenii ce pot face diferenţa – sănătate, apărare, interne, chiar şi muncă şi protecţie socială, chiar şi finanţe, deşi sună un pic a blasfemie – au devenit mai umani, nu mai aruncă în stânga şi în dreapta cu vorbe, presiuni sau ameninţări, au răbdare când sunt chestionaţi, nu-şi mai dau ochii peste cap atunci când li se pun întrebări, chiar dificile sau prosteşti.

Parcă sunt nişte cetăţeni care au crescut în laborator, au fost dintr-odată eliberaţi în natură şi trebuie să se descurce. Şi să se adapteze la mediu.

Şi am mai reţinut ceva. Sunt obosiţi. Uneori extenuaţi. De mult timp nu am mai văzut un politician cu cearcănele la vedere. Nefardat. Găsindu-şi greu cuvintele.

După mine, e un semn bun.

Poate, aşa, învaţă şi ceilalţi.

Că politica nu e doar un concurs în care cine ştie răspunde (a se citi ”gâdilă orgoliile”) electoratului şi câştigă.

Că uneori chiar trebuie să ştii şi să conduci. Şi să-ţi asumi deciziile, iar acestea să-i ducă obligatoriu la ţărm pe cei care depind de tine.

Să nu uităm că, la un moment dat, (aproape) cu toţii ne vom întoarce acasă.

Şi dacă, între timp,

nu am ars vrăjitoare în piaţa publică,

nu ne-am învinovăţit unii pe alţii de lucruri făcute şi de lucruri nefăcute,

dacă am reuşit să rămânem împreună şi întregi,

dacă ei au obosit în continuare ca noi să putem trece de azi spre mâine,

dacă am uitat, în această perioadă, de războaiele noastre din timp de pace,

înseamnă că această criză chiar a ajutat nişte politicieni să redevină oameni. Poate oameni politici.

Chiar puţini, să spunem câte degete sunt la mâna stângă.

Uneori, e deajuns.

Eu, cel puţin, aşa sper.

P.S. Să nu uit, mi-au mai venit 180 de idei.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite