Politică şi similitudini

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Editura „Humanitas” a lansat în iunie, cu ocazia Bookfest, primele două volume din „Jurnalul unei epoci” al lui Denis de Rougemont. Intelectualul elveţian de mare anvergură, întemeietor al personalismului, cunoscut deopotrivă ca autor al unor cărţi fundamentale.

Desigur, pentru mine, în primul rând din motive sentimentale, locul întâi în top este deţinut de L’Amour et l’Occident, piesă de bază a bibliografiei obligatorii, repede devenită agreabilă, cu care aveam să mă confrunt încă din primele zile ale studenţiei mele, ceea ce însă nu înseamnă că alte cărţi purtând aceeaşi semnătură, precum La part du Diable, L’aventure occidentale de l’homme, Les Mythes de l’Amour nu ar fi la fel de importante.

Nu intenţionez ca în însemnările mele de astăzi să procedez la o analiză detaliată a primelor două volume din Jurnalul ... lui Denis de Rougemont. Mă folosesc doar de Jurnal din Germania 1935-1936 de o seamă de ideile cuprinse între paginile sale, spre a atrage atenţia asupra unor similitudini dintre epoca aceea tulbure- primii ani ai naţional-socialismului german, începutul unei istorii care şi-a pierdut orice raţiune fiindcă fiinţa umană a început din ce în ce mai mult să fie defectivă de minte- şi ceea ce am impresia că se întâmplă astăzi în România.

Cred că mai sunt totuşi necesare câteva precizări suplimentare.

După câţiva ani de şomaj, marcaţi de toate privaţiunile aferente, Denis de Rougemont primeşte şi acceptă oferta unui lectorat de doi ani la o Universitate din Frankfurt. A făcut-o din mai multe motive. Menţionez aici doar unul dintre ele: “…a trăi în epoca lui Hitler şi a nu te duce să-l asculţi şi să-l vezi, când pentru asta e suficientă doar o noapte de mers cu trenul, ar însemna să te lipseşti de câteva elemente necesare oricărei înţelegeri a vremurilor noastre. ...Şi încă n-ar fi mare lucru să îl vezi cu ochii tăi. Ar trebui privit prin ochii poporului său, prin ochii adepţilor şi ai victimelor sale, aşa cum e plăsmuit şi cum e îndurat”.

 Exact lucrul acesta l-a făcut Denis de Rougemont. S-a dus, l-a ascultat pe Hitler (în carte este descrisă cu lux de amănunte una dintre adunările lui isterice), i-a ascultat deopotrivă şi partizanii, şi adversarii. A înţeles relativ repede că “…forţa şi rapiditatea cu care s-a ridicat hitlerismul au fost expresia nemijlocită a unei carenţe a simţului civic, lege generală verificată în toate ţările totalitare”. Ce poate fi mai relevant în acest sens decât următoarea secvenţă descrisă de Denis de Rougemont în acest volumaş de cu ceva mai mult de 100 de pagini? Mai exact o replică primită de la un cetăţean german: “Voi, francezii, îmi spune el, nu visaţi decât revoluţii şi răzmeriţe. Habar n-aveţi cum e aici. Nouă, aici, ne-a ajuns, Acum vrem să avem de lucru şi să avem ceaşca noastră de cafea cu lapte dimineaţa. Dacă ne dă asta, Hitler sau altul, e suficient. Politica nu-i interesează pe muncitori când au de mâncare şi de lucru”.

Exact lucrul acesta a ştiut să îl facă PSD în campania electorală din toamna-iarna anului 2016. A promis mâncare şi de lucru. Pe fondul unei masive absenţe la urne păcăleala i-a ieşit şi a câştigat detaşat alegerile. A preluat guvernarea în primele zile ale anului 2017. De atunci, locuri de muncă a creat puţine căci creşterea economică formidabilă cu care se laudă nu este bazată pe producţie, ci pe consum. Se pare că a dat, în schimb, mâncare. Le-a asigurat tuturor cafeaua cu lapte de dimineaţă. Ori mai degrabă s-a făcut că o asigură. A mărit în devălmăşie pensii, salarii, acestea din urmă îndeosebi în sectorul bugetar, repede erodate, roase de o rată a inflaţiei din ce în ce mai îngrijorătoare. Cum încasările de la buget s-au dovedit rapid neîndestulătoare, guvernarea PSD-ALDE s-a împrumutat în străinătate cu ambele mâini. Economiştii serioşi au atras în repetate rânduri atenţia asupra creşterii primejdioase a deficitului bugetar, guvernatorul BNR, dl. Mugur Isărescu, invoc zilele trecute îngrijorătorul nivel de îndatorare accelerată a ţării.

Guvernarea PSD-ALDE a vrut să stimuleze neimplicarea politică a electoratului. Acesta ar trebui să stea în casă, să se uite la televizor, la posturile controlate de majoritate - Antena 3România tv, TVR 1, cu nedigerabila, greţoasa emisiune România 9 a lui Ionuţ Cristache, să aprobe şi să aplaude. Precum omul nou la care au visat deopotrivă şi naziştii, şi comuniştii. Nicolae Ceauşescu şi regimul lui aflându-se printre aceştia. L-am auzit zilele trecute pe dl. Călin Popescu-Tăriceanu, exact în fetida emisiune a d-lui Cristache, această plagă pe obrazul Televiziunii publice, al CA-ului, al Comitetului său director şi al numitei Gradea Doina, cocoţată de PSD în postul de preşedinte-director general, că în actualitate ar trebui să fie şi alte teme decât modificările la legile justiţiei, la Coduri, operate în folosul politicienilor corupţi de majoritatea PSD-ALDE. Acelaşi domn Tăriceanu se arătat revoltat de faptul că sunt politicieni, jurnalişti, analişti politici care vorbesc despre accente de autoritarism, de iliberalism, de atitudine dictatorială în atitudinea coaliţiei guvernamentale. D-lui Tăriceanu îi era, îi este profund dezagreabil faptul că în România de azi mai sunt şi oameni care gândesc cu capul propriu.

Oricât de neplăcute i-ar fi aceste acuzaţii urechilor domnului Tăriceanu, dar şi celor ale lui Dragnea 3, 6 ele au acoperire în fapte. În faptele politicienilor şi în complicităţile şi tăcerile unei consistente părţi a populaţiei. Generate de carenţele simţului civic despre care vorbea în Jurnalul său Denis de Rougemont.

Text publicat concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevărul.ro

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite