Toate acţiunile preşedintelui sunt parte a unei strategii de securizare a mandatului său în perspectiva obţinerii celui de-al doilea mandat. Al doilea mandat nu poate fi obţinut decât cu sprijinul Sistemului transpartinic. Fostul primar al Sibiului, actual preşedinte, ştie acest lucru. A ştiut din prima zi, dovadă că şeful Cancelariei este Mihalache, puntea de legătură cu Sistemul. Cum nu e un curajos, un „întreprinzător”, preşedintele Iohannis preferă să meargă pe căi bătătorite, pe lucruri deja ştiute, confirmate. Să facă altfel lucrurile, să îşi ia drept aliat poporul, să strice vechi complicităţi/metehne/alianţe funcţionale e prea greu, prea complicat, presupunând prea multă acţiune, prea multă expunere şi prea mulţi duşmani.

Cu Sistemul în spate drept protecţie, doar un tsunami-electoral ar putea pune în pericol al doilea mandat al preşedintelui Iohannis, sau un nou candidat al cărui profil să bată tot ce a fost până acum, dar şi fantezia electoral-naţională a „preşedintelui care nu vrea scandal”, un fel de garanţie a liniştii naţionale. Supraexpus la scandalul politic zi de zi, la scandalul corupţiei generalizate, proiecţia unui „preşedinte liniştit” poate fi extrem de seducătoare pentru un electoral stresat. Doar că actualul preşedinte este departe de a fi un „preşedinte liniştit”. Toate elementele arată altceva. Un preşedinte care adoră jocurile de culise. Un prădător liniştit. Muşcătura sa poate fi letală doar dacă are aliaţi puternici. Sistemul transpartinic şi Serviciile. Pentru a le avea alături nu trebuie să le deranjeze. Din când în când poate sacrifica pe cineva care îl calcă pe coadă.

Preşedintele are nevoie de sprijinul Sistemului ca de aer, iar dacă are acest sprijin atunci există şi posibilitatea celui de-al doilea mandat. Doar electoratul îi poate oferi surprize, o schimbare de plan. Pentru o astfel de schimbare ar fi nevoie de un electorat-bloc reformat cu un simţ civic puternic şi hotărât să dea o palmă serioasă actualei clase politice, un electorat care ar avea capacitatea de a-l mirosi pe preşedinte drept exponent al Sistemului, dar nu avem/nu suntem un astfel de electorat. Dacă vom avem un electorat reformat sau pe cale de a-şi schimba paradigma de gândire/acţiune vom afla la alegerile locale şi cele parlamentare de anul acesta. Alegerile de anul acesta vor fi o hartă electorală a tendinţelor. Totuşi, judecând după sondajele care circulă şi în care partidele Sistemului transpartinic sunt în top e greu de crezut că paradigma Sistemului transpartinic conducător o va schimba electoratul la urne. Electoratul e doar un complice al Sistemului. Mişcarea în Stradă după tragedia de la #Colectiv a fost cauzată de o puternică emoţie socială care a scos la suprafaţă frustrări sociale, însă ele au intrat în adormire. Am putea măcar să sperăm că nu va fi aşa.  

Ce are în comun preşedintele cu şarpele boa? Analogiile sunt necesare şi binevenite de dragul demonstraţiei. La fel ca şarpele boa, şi preşedintele este aparent un solitar, cu un metabolism politic greoi. Reacţiile sale sunt de cele mai multe ori tardive, răsuflate, având nevoie de prea mult timp pentru declaraţii publice. Probabil că echipa de comunicare a făcut deja ulcer. Dacă ar fi să ne amintim vreo ocazie în care să fi avut o reacţie rapidă e greu să o găsim şi poate singura care ne-ar putea veni în minte ar fi reacţia la cotele impuse de UE în criza migraţiei. La vremea respectivă, ieşirea publică a preşedintelui a părut a fi mai degrabă o criză de orgoliu, o „lecţie de politică externă” pe care a dorit să o dea fostului preşedinte, dar şi oficialilor de la Bruxelles. S-a fript atunci, astfel că politica externă a pus-o în braţele actualului premier Dacian Cioloş pe care îl antrenează pentru poziţia de Alter-Ego politic, de pavăză pentru extern şi intern.

Actualul preşedinte are foarte multe în comun cu un şarpe boa. E un prădător care îşi aşteaptă prada să se apropie şi abia apoi o atacă aşa cum a făcut şi cu premierul Ponta. L-a lăsat să se apropie până ce aceasta a devenit vulnerabil şi inocent considerându-l pe preşedinte drept un ageamiu într-ale politicii. Ştim despre şarpele boa că atunci când este în timpul procesului de năpârlire are un comportament imprevizibil, substanţa care lubrifiază noua piele face ochii să apară „lăptoşi”, albaştri sau opaci, nu vede clar şi astfel e mai defensiv. Îşi înhaţă victima cu colţii, se încolăceşte în jurul ei până o sugrumă. Prada e înghiţită întreagă, iar digerarea durează zile. Durata între mese poate fi de zile până la luni de zile.

De ce ar fi liberalii pradă? Preşedintele nu se încurcă în ideologii, în etichete ca „social-democraţi”, „liberali”, şi de altfel nici politicienii noştri nu o fac. Liberalii sunt oricum pradă propriului haos moral / imoral / amoral. Liniile de demarcaţie ideologică nu există. În atari condiţii, preşedintele are nevoie şi de liberali şi de social-democraţi pentru a-şi consolida paşii spre cel de-al doilea mandat. Preşedintele nu are niciodată nimic de spus în mod clar despre partide, întotdeauna spune doar generalităţi preţioase şi siropoase, platitudini politice fără a arăta cu degetul spre cineva anume vinovat pentru precaritatea zonei politice sau corupţia generalizată.

Pentru preşedinte nu există partidele mici care încearcă din răsputeri să intre în jocul politic şi să reseteze zona politică, despre care chiar el vorbeşte sforăitor în declaraţii şi discursuri pompoase. Partidele mici nu pot reseta jocul din cauza Cartelului politic pe care preşedintele îl întreţine prin inacţiunea sa. Revoluţia normalităţii pe care şi-o arogă preşedintele este doar un bluf pentru naivi.

Optimiştii spun că de fapt politica preşedintelui este de a se folosi de aceştia, liberali şi social-democraţi la grămadă, pentru a-şi impune marile reforme. E înduioşătoare această credinţă şi asta pentru că dacă acesta ar fi fost proiectul preşedintelui, de mari reforme, atunci nu am fi asistat la promulgarea fără luptă a legii electorale a alegerilor într-un singur tur, lege care consolidează actuala reţea politico-mafiotă, nu am fi avut tăcerea în ceea ce priveşte dezastrul din Educaţie privind felul în care actualul ministru securizează zona de plagiatori şi mafia academică, în fapt o adevărată industrie care rulează foarte mulţi bani, mulţi. Tăcerea în ceea ce priveşte episodul Niţu, cercul de plagiatori ai generalului Oprea puşi în funcţii şi poziţii strategice. Chiar şi jocul inconsecvent al liberalilor de acum pe legea electorală în primul tur dovedeşte tocmai lipsa unui proiect de reformă politică reală de care vorbeşte preşedintele pompos în discursuri. Absenţa mesajelor publice ale preşedintelui din spaţiul public cauţionează în fapt Sistemul transpartinic, reţeaua de corupţie instituţională. Lista asta a momentelor în care digestia politică nu i-a permis preşedintelui să iasă la rampă lăsând să treacă măsurile de consolidare a Cartelului politic e lungă şi consistentă.

Liberalii vor fi pradă a şarpelui boa în alegerile locale. Catastrofa electorală Buşoi pe care liberalii l-au scos la înaintare, validat de însuşi preşedinte când l-a plimbat pe candidat cu el, a fost pregătit pentru aşa-zisul meci cu PSD. Liberalii acum par a se răzgândi în ceea ce îl priveşte pe Buşoi şi nu pentru că le pasă de cartoful fierbinte Primăria Bucureşti, dar omul lor de bază a făcut-o de oaie la ultima sa conferinţă de presă când a folosit drept fundal tragedia #Colectiv. Gafele pe care acesta le face, slaba prestaţie, cu tot cu ajutorul Antenei 3 care îl cultivă drept invitat de-al casei, sondajele, toate acestea probabil că îi vor determina pe liberalii să îl scoată din cursă, însă fără prea mare tragere de inimă. Eternul candidat Predoiu ar putea fi pus pe liste, dar nici asta nu e sigur. Dacă PNL câştigă în alegeri, şarpele boa îi va lăsa în pace. Dacă însă PNL pierde, şarpele boa va ieşi din digestia prelungită şi va lua masa. Conducerea va fi decapitată, se vor regrupa şi vor merge înainte probabil cu Cioloş în frunte şi cu PSD, în subteran. Declaraţiile frivol-războinice ale liberalei Alina Gorghiu sunt doar parte a teatrului din piesa „USL a murit! Trăiască PNL!”.

Criza de lideri a PNL şi a PSD este una reală. Actualmente, niciunul dintre partide nu are candidaţi care să rupă gura târgului. PSD s-ar putea să o scoată pe Ecaterina Andronescu în locul Gabrielei Firea care ar putea avea probleme de imagine din cauza lui Pandele, dar şi pentru că Pandele e certat cu Dragnea. De altfel, nici Andronescu nu stă foarte bine la capitolul relaţia cu DNA. Blatul dintre PNL şi PSD pe Bucureşti este pentru linişte şi consens politic. O mână spală pe alta, iar şarpele boa nu trebuie deranjat cu nimicuri. Cât priveşte alegerile locale în ţară, baronetul este pe metereze, iar Iohannis nu vrea scandal. Doar linişte. Cu toate acestea, şi pentru unii şi pentru alţii stabilirea candidaţilor este o reală problemă.

Într-un scenariu ideal, cu astfel de ofertă şi cu partide care sunt văzute drept corupte, electoratul ar trebui să se îndrepte spre partidele mici cu candidaţi care nu au participat la jaful pe care clasa politică actuală îl practică de ani de zile. Electoratul însă e complice de ani de zile cu Sistemul transpartinic. Nu are nicio tresărire de conştiinţă când pune ştampila pe aceiaşi candidaţi corupţi. Dormiţi liniştiţi, şarpele boa îşi face digestia şi veghează!

Notă: Mihalache şi Gâdea au dus mesajul şarpelui boa până la Munchen: e linişte în ţară! Suntem tot noi!

Nota: Rolul Preşedintelui. Articolul 80 (2), Constituţia României: Preşedintele veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.