Politica, în… general
0
Poate că generalul Nicolae Ciucă a fost sincer când a declarat, în interviul acordat pentru Radio România Actualităţi, în iunie 2018, că nu va face politică şi nu va ţinti vreo funcţie publică, fiindcă poziţia de şef al Statului Major al Apărării, pe care a ocupat-o este „atât de sfântă onoare şi demnitate (…) încât, indiferent de ceea ce mi s-ar propune, nu voi face altceva”.
Că ulterior s-a lăsat cooptat în PNL, candidând pentru un mandat de senator, preluând apoi portofoliul Apărării şi primind acum, iată, misiunea de a alcătui un guvern de criză, asta-i doar o răzgândire din lungul şir care a marcat istoria post-decembristă a ţării.
Să ne amintim, bunăoară, că şi Ion Iliescu promitea, în 1990, că FSN nu va candida în primele alegeri libere de după Revoluţie. Ceea ce, după cum bine ştim, nu s-a întâmplat. Să rememorăm şi momentul din vara lui 2005, în care premierul Călin Popescu Tăriceanu, deşi convenise cu preşedintele Băsescu să demisioneze, pentru a permite organizarea alegerilor anticipate menite să asigure o majoritate largă pentru revizuirea Constituţiei, dă brusc înapoi. Din responsabilitate faţă de cetăţenii confruntaţi cu inundaţii masive, s-a justificat Tăriceanu. Ba din teama că nu-l mai numesc prim-ministru, avea să susţină Băsescu. Acelaşi Traian Băsescu care a executat şi el mai târziu o piruetă, după ce declara solemn, în septembrie 2011, că nu va mai activa în viaţa politică după încheierea celui de-al doilea mandat la Cotroceni. „După ce ai fost preşedintele ţării, nu mai poţi fi nimic altceva decât ce ai fost – un fost preşedinte”, susţinea politicianul care, ulterior, avea să candideze pentru Senat, iar din iulie 2019 să devină europarlamentar din partea PMP.
Prin urmare, Nicolae Ciucă nu e primul care-şi contrazice spusele. Că de la el existau, poate, alte aşteptări, ţinând cont de imaginea idealizată a militarului - serios şi de cuvânt- în ochii românilor, asta-i altceva. Însă până la urmă răzgândirea nu e chiar cea mai gravă greşeală. Şi nu ea îi face discutabilă desemnarea ca prim-ministru. Reţinerile unei bune părţi a societăţii faţă de instalarea unui militar, fie el şi în rezervă, la cârma guvernului vin parţial tot pe fir istoric, din dezamăgitoarele, inconsistentele ori controversatele prezenţe în viaţa politică ale altor purtători de uniformă; Gabriel Oprea, Anghel Iordănescu, Ilie Năstase, Constantin Dobriţoiu, Mircea Chelaru sau Neculai Onţanu, unii dintre ei ajunşi protagonişti în dosare penale.
Iar dincolo de inevitabila comparaţie cu figurile trecutului recent, recurgerea la un personaj consacrat ca om al Armatei pentru a conduce un guvern mai trimite cu gândul şi la nedoritul model sud-american, cu care până acum România se vedea asociată prin prisma dezvoltării socio-economice, cu o polarizare pregnantă a veniturilor. Oricât de neimplicat ar fi Nicolae Ciucă în „bucătăria internă” a PNL, el este totuşi om politic înregimentat, nu un tehnocrat conservând atributele instituţiei de provenienţă, o „ancoră de credibilitate şi stabilitate”, după cum a numit-o preşedintele Iohannis de Ziua Armatei.
Într-o situaţie asemănătoare de criză politică, în decembrie 1999, preşedintele Emil Constantinescu chiar a găsit o soluţie neutră pentru conducerea guvernului, tot pe termen scurt, la BNR, în persoana lui Mugur Isărescu. Şi, spre deosebire de succesorul său de azi de la Cotroceni, s-a implicat direct în rezolvarea impasului, discutând propunerea cu fiecare partener din coaliţia la putere, dar şi cu opoziţia şi chiar cu soţia celui ce urma să fie desemnat, pentru a le obţine acceptul sau măcar angajamentul de a nu obstrucţiona învestirea. Peste ani, Emil Constantinescu avea să explice, în memoriile publicate, lecţiile desprinse din crizele politice traversate: „Eu, cel puţin, am învăţat că opinia publică e pur şi simplu traumatizată de seismele politice (…) Am înţeles că orice soluţie a unei crize similare trebuie să fie rapidă, decisă şi radicală”. Învăţămintele îi stăteau la îndemână actualului şef al statului, dacă ar fi citit „Timpul dărâmării, timpul zidirii”. Se pare însă că preferă timpul dărâmării şi atât.
Se încarcă comentariile...
