PSD şi UNPR, de altfel una şi asceiaşi poveste, se consideră vajnici moştenitori ai neostângii postdecembriste croită de Iliescu şi Năstase, cu vocaţie insaţiabilă la putere. De când îşi dădură din nou mâna, singura strategie vizibilă fu consolidarea poziţiei în registrul puterii în detrimentul liberalilor. Sesizând pericolul, exprimat în sondajele de opinie, aceştia au pufnit nervos, încercând, prin Iohannis, să reechilibreze poziţia guvernamentală. Pare să-i fi motivat şi pericolul nesusţinerii candidaturii la preşedinţie.

Întrebarea ce stăruie pe buze este ce va urma?

Tabăra lui Ponta testează terenul unei majorităţi parlamentare de susţinere. Întâlnirea cu Pambuccian nu pare a fi avut vre-un alt scop. Tradiţional minorităţile aufost alături de cei mai tari. Care vor fi fiind aceştia acum, iată întrebarea dilematică de a cărui răspuns va depinde poziţionarea lor. USD-ul – căci probabil în aceată formulă va rămâne pe mai departe -   mizează şi pe sprijinul UDMR. Cum se ştie, aceştia abia aşteaptă să fie invitaţi. Sigur vor răspunde favorabil, cu condiţia valorificării a cât mai multor doleanţe ale lor. Este de presupus că-i vor susţine şi cei din PPDD, atâţia câţi au mai rămas. Aşadar, un fel de calcul aritmetic în puterea căruia le deschide uşa spre ieşire liberalilor.

Să aibă Crin în mânecă un as asigurat, necunoscut nouă, care să-i motiveze divorţul? S-a vorbit în ultima vreme, pe ici pe colo, despre o discretă cochetare cu Blaga. Elenei Udrea i-a „scăpat” păsărica spunând că în al doilea tur l-ar vota pe Crin. Să fie aceasta o sugestie venită dinspre Cotroceni? Să se fi asigurat deci Antonescu de o poziţie privilegiată în cadrul dreptei, inclusiv desemnarea şi susţinerea la preşedinţie? Pentru formarea unei alte majorităţi parlamentare ar apela deopotrivă şi ei, la UDMR şi minorităţi. Ar fi posibil aşa ceva? Adică după ce, în scopul menţinerii cu orice preţ la putere, liberalii au pus umărul să dea trântă cu justiţia şi alte instituţii ale statului de drept, să prijine necondiţionat o politică stângistă, acum ar putea fi buni parteneri ai dreptei şi încă la loc de frunte?

Pe cât e de principială şi „curată” politica noastră postdecembristă, te poţi aştepta la orice. În fond, de vre-o doi ani încoace, politica a uitat cu desăvârşire de România, de strategii care să-i valorifice potenţele, s-o propulseze într-o poziţie decentă în sânul Europei. Potrivit rezultatelor ultimelor alegeri parlamentare, dreapta n-ar avea o altă alternativă. Nu de puţine ori, în politică eşti confruntat cu situaţii limită. Scopul scuză mijloacele, a decretat Machiavelli. Idee care nu poate fi ab initio respinsă, cu condiţia ca scopul să fie garantat şi superior mijloacelor. Cu alte cuvinte, dacă o astfel de construcţie ar asigura aşezarea ţării pe coordonatele principiale ale justiţiei şi statului de drept, ar promova strategii structurale şi instituţionale apte să pună în valoare disponibilităţile materiale şi lucrative ale ţării în scopul dezvoltării ei armonioase.

„Vom trăi şi vom vedea”. Cred că am fi mai mult decât motivaţi la prudenţă în aşteptări. Nu de alta dar, cum bine se ştie, nu depinde totul de politicieni. Ei şi politica nu sunt decât reflexul puterii subterane a banului. Şi banul postdecembrist a făcut ravagii. Este un cult căruia în special liberalii i-au închinat toate ofrandele.