A spart insul cu pricina vreo câteva zeci sau sute de mii de euro bune (iertată-mi fie nepriceperea la acest capitol), a mobilizat toate forţele judeţului, a chemat doi viceprim-miniştri plus parlamentarii Vrancei spre a asigura ştaiful politic, a adus şi vreo doi-trei cântăreţi, recrutaţi din rândul celor care odinioară făceau parte din desfăşurătorul spectacolelor care, sub masca omagierii marilor momente din istoria României, îl omagiau în fapt pe Nicolae Ceauşescu, a pus de o asociere cu incapabila, politizată şi prostesc supusa conducere a Televiziunii Române şi a organizat o paranghelie patriotardă sub pretextul omagierii a 101 de ani a luptelor eroice de la Mărăşeşti. Că doar 101 înseamnă o cifră rotundă. Binecuvântată, cum spuneam, de o cuvântare rostită de dl. Marian Oprişan în persoană. Rostită de el, însă, desigur, scrisă de alţii. De unde şi caznele rostirii.

De neclintitul baron de Vrancea s-a comportat murdar, infect, hoţeşte, pe banii publici. A făcut-o traficând sentimentul patriotic, pervertindu-l, revenind la modelul comemorărilor  de parastas, denunţat odinioară de istoricul Vlad Georgescu. Speculând în folos propriu cultul eroilor şi comportându-se precum se comportau odinioară Nicolae Ceauşescu, Constantin Dăscălescu, Elena Ceauşescu, Emil Bobu care sfidau o întreagă Românie prin analfabetismul lor notoriu, dar care aveau pretenţia de a vorbi de sub cupola Academiei Române, ba despre Eminescu, ba despre Mihai Viteazul, ba despre Mircea Cel Bătrân. Rebotezat, din înalt ordin prezidenţial. Mircea cel Mare.

Întreaga mascaradă petrecută lunea trecută în faţa Mausoleului de la Mărăşeşti şi difuzată din slugărnicie de Televiziunea Naţională a fost botezată fals şi din evidente raţiuni particular Vrancea istorică. Fiindcă aşa i-a trecut prin tărtăcuţă preşedintelui Consiliului judeţean Vrancea. Călcându-se astfel în picioare realitatea că la Mărăşeşti au luptat, au săvârşit acte de eroism, şi-au sacrificat vieţile ostaşi de pe teritoriul întregii Românii.

Dar nu istoria, nu eroii României l-au preocupat cu adevărat pe dl. Oprişan. Ci expandarea propriului său ego. Sublinierea ideii că acolo, în Vrancea, el face legea şi dacă îşi încordează muşchii o poate face chiar şi în întreaga Românie.

Profitând de incapacitatea autorităţilor centrale, îndeosebi a Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, de a marca aşa cum se cuvine Centenarul Unirii Transilvaniei cu România, de pauperitatea Televiziunii Române, de slugărnicia insei numită politic să o conducă, Marian Oprişan&co ne-au întors la tristele moravuri şi metehne ale Epocii de Aur.

Oare câte astfel de operaţiuni jalnice, mimând respectul pentru marile momente ale istoriei naţionale, vor mai urma de acum încolo?

Text apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevărul.ro