Poate găsi Jobbik votanţi în România?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vona Gabor, liderului partidului de extremă dreaptă Jobbik, a început campania electorală pentru alegerile europarlamentare de anul viitor atât în Ungaria, cât şi în România. Presa română a speculat că liderul extremist a venit la vânătoare de voturi în weekendul trecut, când a fost invitat la Universitatea de Vară de la Joseni, judeţul Harghita.

„Pentru noi, principalul obiectiv nu este calitatea relaţiei dintre România şi Ungaria, ci starea societăţii şi a naţiunii maghiare, care îi include şi pe maghiarii din Transilvania. Dacă apărarea drepturilor maghiarilor din România şi reprezentarea acestora înseamnă conflict cu România, cred că Jobbik îşi va asuma această responsabilitate, care ar trebui asumată de întreaga Ungarie“, a spus Vona Gabor. 

„MIZEAZĂ PE LATURA SENTIMENTALISTĂ“

Istoricul Manuel Stănescu este de părere că tinerii maghiari transilvăneni sunt o masă foarte bună de manevră. „Sigur are şi intenţia de a atrage voturi, dar acele afirmaţii, retorica ultranaţionalistă, izvorăsc din convingere. Mizează pe latura sentimentalistă a ultranaţionalismului sentimental“, a explicat istoricul Manuel Stănescu pentru „Adevărul“. Acesta mai atrage atenţia că, deşi liderul extremist marşează pe nişte mesaje ultranaţionaliste, retorica nu este practică. Explicaţia este că liderul Jobbik nu le-a spus tinerilor maghiari din România cum îi poate efectiv ajuta. „Un partid ultranaţionalist îşi caută votanţi cu predilecţie în afara graniţelor pentru că se presupune că naţionalismul minorităţilor e ceva mai pregnant“, a conchis Manuel Stănescu. 

„AFIRMAŢIILE, CU RICOŞEU ÎN UNGARIA“

Istoricul Stelian Tănase exclude ideea potrivit căreia Vona Gabor a venit în România pentru a cerşi voturi, explicând că acest lucru implică un efort mult prea mare pentru un efect minim. 

„Toată ieşirea lui Vona este cu ricoşeu pe piaţa electorală din Ungaria. Acesta vrea să facă zgomot ca să se audă bine la Budapesta. Adică vine la noi, se bate cu pumnii în piept că e mare naţionalist şi aşa vin voturile“, a declarat Stelian Tănase pentru „Adevărul“. 

„Acest Vona Gabor este un derbedeu politic, un rasist, extremist şi antisemit care exploatează sentimentele unei periferii frustrate. Nu trebuie luat foarte în serios. Aşa e taxat şi în Ungaria de oamenii politici. E văzut aşa cum îl vedeam pe Vadim acum 20 de ani. Dar e mult mai periculos“, a conchis Tănase. Şi sociologul Ioan Hosu, directorul Departamentului Comunicare şi Relaţii Publice de la UBB Cluj-Napoca, împărtăşeşte punctul de vedere al istoricului Stelian Tănase. 

„Cu votul e complicat, pentru că partidul se manifestă plenar în Ungaria. Maghiarii din România nu vor fi acceptaţi uşor în comunităţile din Ungaria“, a argumentat pentru „Adevărul, Ioan Hosu.

Liderul partidului extremist Jobbik: „Dacă apărarea drepturilor maghiarilor înseamnă conflict cu România, ne asumăm asta”

Ministerul de Externe ia măsuri împotriva extremiştilor maghiari: Asumarea conflictului între Ungaria şi România - afirmaţie foarte gravă

Vona Gabor trebuie declarat persona non grata, iar partidul său, interzis pe teritoriul României!

MAE îi răspunde lui Diaconu (PSD): „Declararea unui străin persona non grata, aplicabilă doar persoanelor  cu statut diplomatic“

Duşa (PSD): „Declaraţiile liderului Jobbik trebuie respinse, nu au nicio legătură cu lumea în care trăim“

Liderul PRM va sesiza Parchetul în legătură cu declaraţiile şefului Jobbik: “Dacă se întâmpla în Germania sau în Franţa, individul era cercetat în arest”

PES activists, despre discursul liderului Jobbik: „Maghiarii din România sunt folosiţi de diverşi populişti“

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite