PNL îl propune viitor premier pe Florin Cîţu, deşi 281 de parlamentari au votat împotriva lui. În acest timp, românii îşi numără morţii…

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este absolut iraţională decizia PNL de a-l propune pe Florin Cîţu ca viitor premier, după ce 281 de parlamentari l-au trântit la moţiunea de cenzură. Şi CCR în decizia din 2020 spune că aşa ceva nu se poate. Nu ne jucăm de-a „uite premierul, nu e premierul”. Îşi poate permite România acum astfel de „jocuri” politice, în timp ce spitalele numără morţii de COVID-19?

Politicienii, în frunte cu Iohannis, nu se uită ce se întâmplă în secţiile ATI? Dar iarna care vine, ne găseşte pregătiţi?

Conducerea PNL şi Iohannis nu mai judecă raţional

Suntem pe parcursul celor 45 de zile de guvern interimar. Există decizii legate de gestionarea pandemiei, de iarna care vine, de PNRR, care necesită la conducerea ţării un guvern valid. Ce face premierul Cîţu? Împreună cu Iohannis au tăiat orice punte de discuţii cu USR, demonizandu-i că au părăsit guvernarea. Deşi ei i-au dat afară călcând în picioare Acordul de Guvernare.

Prin distribuirea unui miliard de lei către administraţiile locale conduse de PNL, celor conduse de PSD, deşi mai multe, de 13 ori mai puţini bani, iar celor conduse de USR aproape deloc, Câţu şi-a ostilizat şi mai mult partidele din opoziţie. Cu aprobarea şi acordul lui Iohannis, care i-a apărat public decizia de alocare a banilor.

PNL, fracturat de tabăra Orban, cu circa 140 parlamentari, fără un acord cu PSD, propune un premier inacceptabil pentru toate partidele parlamentare, cu excepţia PNL-Cîţu. Dacă nici asta nu mai este o decizie iraţională, nu ştiu care alta ar putea fi. Iar PSD nu are interese şi nici explicaţii pentru electoratul sau, dacă ar susţine un guvern minoritar condus de Cîţu. PSD a şi anunţat că merge pe varianta anticipatelor, despre care ştie că nu se pot realiza.

O singură explicaţie există aici. PNL-Cîţu vrea să plece de la guvernare, ştiind că nu poate realiza nimic pozitiv în perioada care vine. Şi să-i lase pe alţii să-şi frângă gâtul, iar în 2024 să câştige alegerile. Cum şi celelalte partide îşi fac aceeaşi socoteală, Romaia ar deveni, exact în perioada cea mai dificilă, neguvernabilă.

USR are toate motivele să nu revină la guvernare alături de PNL, după ce a fost demonizat de Iohannis şi aripa PNL-Cîţu. PSD nu are interes să vină acum la guvernare, din cauza situaţiei imposibile în care se află România. Iohannis spune că nu speră să vadă, prea curând, o nouă majoritate parlamentară.

Iar România îşi numără morţii de COVID-19, şi în curând pe ce îngheţaţi în case, din lipsa banilor necesari încălzirii locuinţelor.

PSD-AUR-UDMR ar avea împreună 234 parlamentari, la limită pentru formarea unui guvern condus de un premier de la PSD. Cu aşa majoritate fragilă, cu diferenţele de viziune dintre cele trei partide, cu AUR împotriva vaccinării şi antieuropean, este greu de crezut că PSD şi-ar săpa singur groapa în vederea alegerilor din 2024.

Unde suntem

După ce Iohannis-Cîţu şi „echipa câştigătoare” au dinamitat vechea coaliţie de guvernare, dând afară USR, fără să-şi pună întrebarea elementară, ce punem în loc, România a devenit neguvernabilă. În plină pandemie, în prag de iarnă, şi cu riscul de a nu mai putea lua împrumuturi externe.

USR nu revine la guvernare, după ce a fost demonizat de Iohannis-Cîţu şi de „echipa câştigătoare”. O majoritatea PNL-PSD ar îngropa ambele partide în perspectiva alegerilor din 2024, şi nici nu s-ar înţelege cine să dea premierul, cine, ce ministere să ia. PSD nu este responsabil de situaţia de azi, aşa că e în câştig dacă rămâne în opoziţie.

Singurii responsabili de faptul că România de azi e neguvernabilă sunt Iohannis-Cîţu şi „echipa câştigătoare”. Iohannis nu mai are cum să plătească pentru că este la al doilea mandat, cel mult prin suspendare şi apoi demitere. PNL va avea soarta PNŢCD, nu întâmplător aripa Orban s-a retras pe tuşă. Orban îşi va înfiinţa un nou partid, cu oarecari şanse în alegerile din 2024.

O singură soluţie raţională există, dar nu se va întâmpla: Cîţu să demisioneze din toate functiile detinute in stat si in partid, pentru a debloca Romania.

Iar noi, românii, ne numărăm morţii în spitalele de COVID şi, în curând, pe cei morţi de frig în case. Nici măcar nu ne putem reproşa ca asta am votat. Pe cine să fi votat?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite