Ultimul congres al PDL, primul congres al noului PNL. Fuziunea s-a votat în unanimitate de ziua lui Vasile Blaga

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis şi Vasile Blaga Foto: Eduard Enea
Klaus Iohannis şi Vasile Blaga Foto: Eduard Enea

PNL şi PDL s-au reunit astăzi, la Palatul Parlamentului, într-un Congres comun în cadrul căruia au votat, în unanimitate, fuziunea prin comasare a celor două formaţiuni. Comasarea a coincis cu ziua de naştere a preşedintelui PDL, de sâmbătă co-preşedinte PNL, Vasile Blaga. Înainte de întrunirea comună, liberalii şi democrat-liberalii au avut şedinţe separate, care au durat mai puţin de jumătate de oră.

UPDATE Congresul comun s-a încheiat. „Drum bun spre casă”, le-a urat Gheorghe Flutur celor 2.000 de delegaţi. La sfârşit, liberali şi democrat-liberali, deopotrivă, au cântat, fără reţinere,  „Verde-n rourat”, imnul defunctului PDL. Klaus Iohannis nu ştia versurile, dar a compensat prin aplauze susţinute şi zâmbete.

UPDATE Urmează la cuvânt Klaus Iohannis. Sala îi scandează numele, la fel cum s-a întâmplat şi când a vorbit Cătălin Predoiu. Pe tot parcursul Congresului, Cătălin Predoiu şi Klaus Iohannis s-au evitat. Nici nu şi-au dat mâna.

Iohannis: Astăzi s-a născut noul PNL, noul partid de dreapta. Instituţia preşedintelui trebuie reconfigurată în raport cu cetăţenii. Preşedintele trebuie să fie un mediator, însă asta nu înseamnă că nu trebuie să critice atunci când este cazul. E nevoie de mai multă sobrietate în exercitarea funcţiei de preşedinte. Nu mai vreau ca intelectualii din ţara mea să fie umiliţi şi sfidaţi.

UPDATE Vasile Blaga: „Acest nou partid nu este nici CDR, nici alianţa DA, nici USL 2. În câteva zile, vom afla numele candidatului comun. Mă bazez pe sprijinul dumneavostră, mai ceva ca în 2004. Victorie, Doamne ajută!", a încheiat Blaga. 

UPDATE Cătălin Predoiu, despre colegii liberali: „Sunt onorat să mă adresez partidului care a făcut România Mare şi partidului care a arătat că respectă statul de drept. Domnule Ponta, este ora 13.50, ceasul dumneavostră a început să bată, iar ceasul victoriei noastre a început să ticăie", a spus Predoiu. Atât de mult patos a pus Predoiu în discursul său încât a rămas fără voce. 

UPDATE Europarlamentarul PDL Daniel Buda anunţă numele noului partid: PNL. Sala aplaudă. Delegaţii celor două partide au votat în unanimitate fuziunea prin contopire dintre PNL şi PDL.  S-a adoptat rapid, tot în unanimitate, şi statutul noului partid. „Marele partid de centru-dreapta are acum şi statut, e bine", a spus Gheorghe Flutur.

UPDATE Ludovic Orban:  N-am înţeles de ce colegii noştri de la PDL au ţinut ca acest Congres să se întâmple astăzi. Am aflat: e ziua lui Vasile Blaga. Îi doresc La Mulţi Ani!

UPDATE La ora 13.00, PNL şi PDL s-au reunit în Congres comun. 

UPDATE Elena Udrea a reacţionat pe facebook: Astăzi este o zi neagră în istoria politică post-decembristă. Partidul celei mai mari speranţe şi celor mai mari victorii electorale, PDL, dispare! După ce au prăbuşit partidul care a dat de trei ori primarul Capitalei şi de două ori Preşedintele României, care a condus Romania şi a scos-o din cea mai grea criză economică a ultimilor 80 de ani, ducându-l la un jenant 12% la europarlamentare, cei care sunt în fruntea lui astăzi au ales să îl topească în PNL.

UPDATE Ponta, tot pe facebook: "Tradătorii câştigă întotdeauna doar pe termen foarte scurt, dar ruşinea lor este compensată de o funcţie în  "Partidul cu 100 de conducatori" ( sau o reunire a „nebunilor şi mişeilor” sub acelaşi acoperiş !).

UPDATE Candidatul PDL la prezidenţiale, Cătălin Predoiu, le-a transmis colegilor săi din ţară prezenţi la congres un mesaj mobilizator, în contextul apropiatei campanii electorale: „Vă voi fi alături şi împreună vom face Crăciunul la Cotroceni".

UPDATE  Votul prin care liberalii au aprobat documentele prezentate de Iohannis s-a încheiat în mai puţin de cinci minute, după care Iohannis a ţinut discursul promis. În 20 de minute, Congresul PNL s-a încheiat, cu 10 minute mai puţin decât ora anunţată iniţial.

Iohannis: “Domnule preşedintele Quintus, dragi liberali, Congresul de astăzi consfinţeşte fuziunea cu PDL. După alegerile europarlamentare, am avut curajul şi determinarea să luăm nu doar decizia aderării la PPE, ci şi să începem un proces politic de anvergură care va însemna reaşezarea sistemului politic românesc. Punem bazele dreptei româneşti, care se doreşte o forţă menită să câştige alegerile prezidenţiale şi să guverneze România timp de un deceniu. Am avut înţelepciunea să fim cheia de boltă a unificării dreptei. Astăzi creăm marele Partid Naţional Liberal, şi nu doar numele, ci tradiţia, istoria, valorile noastre se regăsesc în marele PNL. Ne aflăm în faţa unui moment istoric pentru partidul nostru, care ne va spori puterea şi determinarea. Prin păstrarea numelui PNL am reuşit să impunem conservarea simbolurilor noastre. Această zi reprezintă un nou început. Marele PNL se va bate în continuare pentru valorile care au traversat istoria noastră politică”, a spus Iohannis, în cuvântarea de final.

“Fuziunea cu PDL nu trebuie privită ca o diluare a identităţii noastre. Doresc să subliniez că eu concept marele PNL ca pe o formaţiune a dreptei integratoare”, a mai spus Iohannis şi a vorbit despre cei care au părăsit partidul. El a avertizat că în noul PNL, se va efectua o verificare detaliată a personalului. „Am văzut oameni pe care i-am propus miniştri şi care s-au făcut fraţi cu PSD", a mai spus el.

"România are nevoie de un preşedinte ferm, dar şi deschizător de dialog politic. Are nevoie de marele PNL", a încheiat Iohannis, în aplauzele sălii. 

UPDATE Congresul PNL a început, de la ora 12.00, cu intonarea imnului naţional. La întrunire participă 839 de delegaţi, din cei 940. Iohannis a început discursul cu un avertisment pentru liberali: „Nu voi avea un scurt cuvânt, cu voia dumneavoastră”.

Pe ordinea de zi a şedinţei figurează : alegerea secretariatului tehnic, a comisiei de numărare, prezentarea Protocolului de fuziune cu PDL şi votarea acestuia, prezentarea proiectului de Statut, respectiv al Programului politic al noului partid, dar şi prezentarea Protocolului ACL şi votarea acestuia. La final, Iohannis a anunţat că va susţine un nou discurs.

“Vreau ca acest congres  să se încheie în jumătate de oră. Scopul pentru care am venit aici este Congresul comun PNL-PDL. Delegaţia Permanentă a aprobat în unanimitate toată documentaţia pe care vă cer astăzi să o votaţi”, a mai spus Iohannis. 

UPDATE Emil Boc, fostul lider al PDL, nu participă la Congres şi îl critică de la distanţă pe Blaga: Vasile Blaga spune că are PDL în suflet, dar astăzi îl bagă în mormânt definitiv. Ceva, aici, nu se leagă. Eu nu pot participa la funeraliile partidului care a dat de două ori preşedintele României, primar general al Capitalei, Guvern şi miniştri şi a salvat ţara de la colapsul economic”

UPDATE Surse politice au declarat pentru "Adevărul" că fostul preşedinte liberal, Crin Antonescu, nu va participa la congresul PNL, care urmează să înceapă la ora 12.00, nici la Congresul comun, deşi data acestuia fusese anunţată cu aproximativ două săptămâni în urmă.

UPDATE: Mihai Răzvan Ungureanu: „Convenţia Forţei Civice a aprobat, cu doar două abţineri, protocolul de fuziune cu PDL. Prima bătălie a început, astăzi este prima zi a războiului pe care îl vom câştiga. Vă mulţumesc că am ocazia să particip la această construcţie.

Nu este o luptă pe care o ducem doar împotriva unui singur om, nu este o luptă împotriva lui Victor Ponta, care este suma tuturor neputinţelor noastre. Noi vom lupta pentru ca Victor Ponta să nu ajungă preşedinte şi nici să nu rămână prim-ministru. Nu pe el însă îl învingem, ci şi toată trupa de corupţi şi mincinoşi. România trebuie eliberată de toţi cei care îi seamănă lui Victor Ponta". 

UPDATE: Democrat-liberalii s-au reunit, înainte de Congresul comun cu PNL, în Convenţia Naţională, pentru a aproba fuziunea cu Forţa Civică, condusă de Mihai Răzvan Ungureannu. 

Vasile Blaga, preşedinte PDL, cuvânt de început: Astăzi vreau să vă salut. Bine aţi revenit în Bucureşti! Este o zi importantă pentru dreapta românească şi politica românească. Vă mulţumesc tututor celor care s-au bătut în campania pentru alegerile europarlamentare, în condiţii extrem de dure. Sper să aprobaţi astăzi fuziunea cu Forţa Civică. 



Mai multe şedinţe-maraton au loc astăzi la Parlament, începând cu ora 11.00, când liberalii se reunesc în Delegaţia Permanentă. De la 12.00, vor avea loc congresele separate ale PNL, respectiv PDL, iar de la 13.00 la 14.30 este programat evenimentul aşteptat de la demararea negocierilor privind unificarea Dreptei: Congresul comun pentru fuziunea celor două partide.

Rămâi pe adevărul.ro pentru a urmări derularea evenimentelor

Citeşte şi:

Congresul PNL: din Imnul naţional a fost omisă strofa cu „un nume de Traian”

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite