PNL, departe de majoritate chiar şi la Senat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Maya Teodoroiu, propunerea PSD, a fost aleasă ieri de plenul Senatului în calitatea de judecător al Curţii Constituţionale (CCR), pe locul lăsat liber de urmăritul penal Toni Greblă.

Maya Teodoroiu, fost secretar de stat în Ministerul Justiţiei în timpul Guvernului Năstase,  a obţinut cu 14 voturi mai multe decât contracandidata sa, Mona Lisa Neagoe, susţinută de PNL. Diferenţa de voturi dintre cele două candidate arată faptul că majoritatea în Senat este, încă, de partea actualei coaliţii de guvernare, deşi liberalii s-au lăudat, în repetate rânduri, că schimbarea Puterii în Senat este iminentă. Votul de ieri a arătat şi faptul că dorinţa liberalilor de a-l revoca pe Călin Popescu Tăriceanu din fruntea Senatului şi de a-l înlocui cu Vasile Blaga, copreşedintele PNL, este încă departe de a se transforma în realitate, chiar dacă PNL a avut parte ieri şi de votul senatorilor UDMR. Tot la şedinţa de ieri, liberalii şi-au dat seama că au mai pierdut un vot. Potrivit unor surse politice, senatorul Varujan Vosganian a ţinut să întoarcă favoarea făcută de PSD săptămâna trecută, de a respinge cererea DIICOT de  începerea urmăririi penale a sa, şi a dat un vot candidatei PSD.

„A fost un test important“

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta i-a felicitat pe senatorii PSD pentru victoria politică obţinută ieri. „Mulţumsc mult senatorilor noştri. A fost o bătălie politică şi un test important pentru majoritate“, a spus Ponta, în debutul şedinţei conducerii PSD. Iniţial, în cursa pentru poziţia de judecător al CCR s-au înscris trei candidate, însă senatorul UNPR, Florina Jipa, s-a retras în ultimul moment, fiind o decizie pe care a luat-o cu preşedintele partidului din care face parte, vicepremierul Gabriel Oprea. „Voi vota în această zi pentru UNPR şi preşedintele partidului, Gabriel Oprea, preşedintele nostru, vice-prim-ministru. În această situaţie va trebui sa renunţaţi la buletinele care cuprind numele meu. Aşa am hotărât eu şi partidul din care fac parte şi preşedintele lui“, a anunţat Jipa, care s-a dovedit a fi doar un iepure de competiţie pentru Maya Teodoroiu.

Gâlceavă pe procedură

Înainte de a trece la votul propriu-zis, social-democraţii şi liberalii s-au contrat pe procedura de vot prin care urma să fie decis noul judecător al CCR. Social-democraţii invocau Regulamentul Senatului, care prevede că viitorul judecător al CCR trebuie să primească votul a jumătate plus unu din numărul total al senatorilor. Pe de altă parte, liberalii susţineau că articolul 76 din Legea Fundamentală prevede altceva: judecătorul CCR este ales cu voturile a jumătate plus unu din numărul senatorilor prezenţi în sală la momentul votului. Până la urmă, a fost aleasă varinta PNL.

Citeşte şi:

PNL nu a răsturnat majoritatea la Senat. Maya Teodoriu trimisă de PSD la CCR în locul lui Toni Greblă

Senatul a votat-o pe Maya Teodoroiu, candidat propus de PSD, pentru funcţia de judecător CCR în locul lui Toni Greblă. Astfel, PSD a reuşit să-şi menţină majoritatea în Senat, deşi liberalii spuneau că raportul de forţe din camera superioară a Paralmentului s-a schimbat în favoarea lor.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite