PNL îi cere ministrului Pîslaru să vină în trei săptămâni cu proiectul salarizării unitare, bazat pe principiile liberale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liderul deputaţilor PNL; Eugen Nicolăescu. FOTO David Muntean
Liderul deputaţilor PNL; Eugen Nicolăescu. FOTO David Muntean

Vicepreşedintele PNL Eugen Nicolăescu a anunţat, luni, după şedinţa Biroului Politic Naţional, principalele prevederi din proiectul de salarizare unitară propus de liberali, el adăugând că patidul i-a cerut ministrului Muncii, Dragoş Pîslaru, ca în maximum trei săptămâni să vină cu reaşezarea proiectului de lege aşa cum l-au gândit Guvernul şi ministerul în baza principiilor PNL.

„Astăzi s-a discutat despre legea salarizării unitare a personalului care lucrează în sectorul public. Ca urmare a tendinţelor tot mai populiste ale PSD care s-au manifestat în ultima perioadă, PNL a considerat necesar să facă o reevaluare a sistemului de salarizare a personalului bugetar şi noi credem că este nevoie astăzi de o lege nouă care să poată fi aplicată”, a spus Eugen Nicolăescu.

Vicepreşedintele PNL a arătat că liberalii au avut discuţii cu reprezentanţii Ministerului Muncii, în mai multe rânduri, pentru a se informa asupra modului în care evaluează Ministerul Muncii o asemenea propunere, dar în acelaşi timp asupra modului în care ministerul a făcut progrese pe proiectul pe care şi l-a asumat de la începutul anului şi până în prezent.

Nicolăescu a prezentat principiile adoptate în Biroul Politic Naţional, pe care se poate construi realist un asemenea proiect de lege, şi a menţionat că este vorba despre o serie de principii pentru salarizarea unitară care trebuie să pună în ordine sistemul public şi mai ales să asigure creşteri salariale corecte şi sustenabile.

„Din punctul nostru de vedere, este ideea cea mai importantă de subliniat. Noi credem că ceea ce s-a întâmplat până acum a mărit inechităţile între categoriile sociale din sistemul public. Legea pe care noi o propunem doreşte chiar să facă un sistem echitabil pentru toţi salariaţii, toate categoriile profesionale, pentru toţi cei care lucrează în sistemul public. Ca atare, vrem să eliminăm decalajele pe care PSD le-a creat”, a afirmat deputatul PNL.

Potrivit lui Eugen Nicolăescu, majorările se adresează ”tuturor categoriilor de bugetari, şi nu doar pentru o anumită categorie”, el arătând că ”raportul dintre salariul minim şi salariul maxim trebuie să fie de 1 la 13”.

„În prezent este de 1 la 17, iar PSD propune un raport de 1 la 20. Noi propunem 1 la 13 pentru că există ecarturi mai mari între treptele, între clasele de salarizare, ceea ce poate motiva într-adevăr un salariat să treacă de pe o clasă pe alta. Când sunt foarte aplatizate grilele, nimeni nu mai este interesat, lumea devine superficială şi nemotivată din punct de vedere profesional şi al performanţei profesionale. Concret, am făcut un calcul estimativ pe următorii patru ani, cât am făcut noi calculul pe viitoarea guvernare, este vorba despre o creştere medie cuprinsă între 30% şi 40% şi care va duce la sfârşitul anului 2020 la realizarea unui salariu mediu pe economie de 4.238 de lei, deci aproape 100 de euro. Am calculat şi impactul necesar pentru aplicarea unui asemenea proiect de lege, el se va duce la aproximativ 23 de miliarde de lei pe cei patru ani, faţă de ceea ce propune PSD, peste 42 miliarde de lei“, a explicat Nicolăescu.

Vicepreşedintele liberal a mai afirmat că acest proiect de salarizare unitară este sustenabil, pentru că au luat în calcul ”un coeficient de prudenţă, şi anume o creştere medie anuală economică de maximum 4%, tocmai pentru a avea garanţia că se poate realiza venitul bugetar în cadrul acestui procent”.

„Avem de asemenea în vedere o creştere economică reală tocmai prin reducerea cu 7,5 puncte procentuale a fiscalităţii pe locul de muncă. Cu alte cuvinte, de la 39,5 puncte procentuale cât sunt contribuţiile sociale astăzi, vom scădea la 32, adică generalizăm cota unică - 16% angajat, 16% angajator. Avem în vedere ţintirea ajutoarelor de stat către întreprinderile mici şi mijlocii, deci către capitalul autohton, care produce locuri de muncă, impozite şi taxe, produce PIB. Totodată, dereglementarea şi debirocratizarea pe care le-am început din colaborarea cu Guvernul Cioloş şi automat le vom continua. De asemenea, impozitarea profitului realizat în România de toate tipurile de companii - ştiţi foarte bine despre transpunerea directivei europene în acest sens şi vom preveni acţiuni de externalizare a profitului din România”, a mai declarat Nicolăescu.

Întrebat dacă există cadrul legal pentru aplicarea legii salarizării unitare, Eugen Nicolăescu a menţionat că, în opinia liberalilor, ”sistemul de salarizare bugetară trebuie aşezat într-o matrice justă”.

”În consecinţă, i-am cerut deja ministrului Muncii, Dragoş Pîslaru, ca urmare a deciziei Biroului Politic, ca în maximum trei săptămâni să vină cu reaşezarea proiectului de lege aşa cum l-a gândit Guvernul şi ministerul în baza acestor principii pe care noi le-am aprobat astăzi.(...) Sunt multe elemente noi şi ca atare i-am dat trei săptămâni în care să vină cu proiectul de lege aşezat pe grile, pe tot ce trebuie, ca după aceea să putem să-l avem şi să putem să-l ducem în Parlament şi să-l asumăm”, a spus Nicolăescu.

Potrivit lui Nicolăescu, liberalii consideră că proiectul de lege trebuie să fie făcut de Guvern, dar trebuie să ţină cont de o serie de criterii, de o serie de principii, de o serie de valori pe care PNL, astăzi, le pune încă o dată pe masă.

”Te rugăm frumos, Guvernule, pentru că este datoria ta să faci acest lucru, să vii cu ele la Parlament”, a adăugat el.

Eugen Nicolăescu a mai afirmat că probabil ar trebui ca noul Parlament, în luna ianuarie, într-o sesiune extraordinară, să vină să dezbată acest proiect de lege, să-l aprobe şi el să fie cuprins în legea bugetului pe anul 2017.

”Ştim în ce stadiu se află acum Guvernul, Ministerul Muncii în speţă. Ştim exact că se poate ca în trei săptămâni să se poată duce la bun sfârşit un asemenea proiect. (...) Sunt la un nivel foarte avansat, numai că noi astăzi le schimbăm câţiva parametri. De aceea le-am dat trei săptămâni la dispoziţie ca să poată să facă toate aceste modificări”, a explicat Nicolăescu.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite