PNL - cu toată viteza înainte spre un glorios... dezastru

Am parafrazat un titlu al unuia din capitolele care compun nemuritorul roman al lui Jaroslav Hasek, Peripeţiile bravului soldat Svejk, ca să ilustrez calea pe care s-a înscris Partidul Naţional Liberal.

Evident, aşa cum am mai precizat de atâtea ori, m-am obişnuit cu înjurăturile. Există în România un obicei dea fi înjuraţi cei ce nu se lasă purtaţi de curent. Eu unul, oricât aş încerca, nu pot să înţeleg de ce Partidul Naţional Liberal nu vede că se îndreaptă spre dezastru. Din 26 mai 2019 încoace, politicienii de top ai PNL au făcut tot ce au putut să piardă încrederea abia câştigată.

Apogeul acestei curioase atitudini stă în bâlbele şi deficienţele majore care s-au văzut la alcătuirea de către domnul Ludovic Orban a listei viitorului său Guvern. Trebuie să spun, deşi liberalilor nu le va pica bine, că PNL s-a mulţumit să stea la remorca Preşedintelui Klaus Iohannis. Nici urmă de iniţiative, nici urmă de strategii, nici urma vreunui plan de guvernare.

Nu voi face apel la moştenirea istorică a PNL. Le-am spus-o personal multor notabilităţi PNL, de la cei mai mici, până la „greii partidului” că lecţiile istoriei îi pot ajuta. Evident, mă refeream atât la faptele notabile, cât şi la marile erori.

Dacă mă uit la istoria ultimelor trei decenii, PNL a avut mariaje politice cu toate partidele care, în epoca interbelică i-au fost adversare: ţărăniştii, social-democraţii, apoi feseniştii.

După eşecul CDR, în 2000, PNL s-a apropiat de ramura defunctului FSN numită PD (Alianţa D.A.), iar în 2012, de cealaltă ramură, PDSR/PSD (Alianţa USL). Prima dată, s-a aliat cu PD, contra PSD, pentru ca a doua oară, să se alieze cu PSD, contra PD. Mi-a rămas în minte scena în care domnii Ludovic Orban şi Liviu Dragnea făcuseră schimb de geci (galbenă şi roşie), în vremea când nu ajunseseră încă lideri ai partidelor lor. De atunci a trecut mult timp şi mulţi au crezut că ”toate au fost la timpul lor ceva exagerat / Anii au trecut în zbor şi lumea le-a uitat”, ca să citez dintr-o melodie celebră a muzicii româneşti din secolul XX. După ce PD a fost părăsit de domnul Traian Băsescu, PNL şi PD (PDL) s-au contopit, uitând de luptele şi adversităţile din epoca guvernării domnului Emil Boc. Din mariajul USL s-a născut însuşi omul politic Klaus Iohannis. Mai exact, domnii Mircea Geoană şi Crin Antonescu au dorit să creeze o replică la tipul de politician Traian Băsescu.

PNL, ca şi PSD au schimbat mulţi lideri, până ca azi ,în fruntea lor să se afle politicieni ca domnul Ludovic Orban, respectiv doamna Viorica Dăncilă.

PNL a reuşit să mai piardă din avantajul obţinut acum 5 luni gafând la numirea membrilor noului cabinet. Oameni controversaţi, bâlbe, declaraţii contradictorii compun un tablou deloc onorabil pentru un partid care vrea să preia guvernarea, dorind să ne arate că ei sunt alternativa la PSD. Faptul că stau la masă foştii pedelişti cu peneliştii a adus deja critici. În teritoriu însă, mulţi membri PNL sunt prieteni la cataramă cu membri ai PSD. Este o frăţie care contrastează puternic cu declaraţiile de la „Centru” şi care precede mariajul eşuat numit USL.

Dacă „seniorii” actuali ai PNL, indiferent din ce ramură ar fi (galbenă sau portocalie) nu au convins, nici „juniorii” nu stau mai bine. Liderul „Tineretului” de la PNL, domnişoara Mara Mareş a jignit impardonabil generaţia „decreţeilor”, adică exact generaţia aflată la apogeu azi şi care, la vârsta pensionării, aproximativ prin 2031, 2032 ar putea lăsa în urmă un vid uriaş al forţei de muncă, riscând să rămână ei înşişi fără pensii. Am scris-o de mai multe ori, România nu a mai avut un val de naşteri la fel de mare ca al „decreţeilor”. În plus, forţa de muncă activă părăseşte România, din cauza lipsei locurilor de muncă, salariilor mult mai mici decât ale omologilor din Uniunea Europeană, ceea ce, pe termen lung, înseamnă o criză majoră.

PNL se doreşte a fi liderul „Dreptei”, o parte divizată a eşicherului politic, în timp ce PSD a devenit mai mult conservator decât socialist, adică mai mult de dreapta, decât de stânga, situaţie comparabilă cu scena politică interbelică.

PNL a pierdut tinerii, care s-au dus la USR sau la PLUS, PNL a pierdut adversarii „filo-pesediştilor” din PNL care au mers la PMP, PNL a pierdut monarhiştii care au ales să îi urmeze fie pe domnul Călin Popescu Tăriceanu, fie pe doamna Viorica Dăncilă, care au oferit Casei Regale a României cam tot ceea ce aceasta ceruse.

PNL revendică o victorie la moţiunea de cenzură, dar această victorie a fost chinuită, câştigată cu aportul celor plecaţi de la PSD. Aş numi-o o „victorie a la Pyrrhus”. PNL nu a reuşit să convingă foştii aliaţi de la votul moţiunii ca să fie sigur că guvernul propus de către domnul Ludovic Orban va trece pe 4 noiembrie 2019. Intrăm în ultima săptămână a campaniei electorale care este poate cea mai anostă din ultimii 29 de ani. Lipsesc confruntările directe dintre candidaţi, aceştia preferând să ţină discursuri în faţa propriului electorat. Este practic prima campanie pentru Alegeri Prezidenţiale în care nu a fost nicio competiţie directă între candidaţi.

Mulţi dintre cei nominalizaţi de către domnul Ludovic Orban, fie au probleme mari la curriculum vitae, fie sunt acuzaţi cam de aceleaşi lucruri pe care ei le-au reproşat PSD: baroni, corupţie, averi nedeclarate, incompetenţă. PNL nu a venit cu profesionişti (slavă Domnului, are destui), preferând aceiaşi politicieni contestaţi. Adică exact cum a procedat şi PSD. Ori, dacă oameni competenţi nu aduci, colegii de la moţiune refuză să te urmeze, ce şanse ai să îţi treci Guvernul la votul de luni? Sincer, şansele sunt minime.

În perioada interbelică, în 1919 şi 1937, Guvernul PNL care a organizat alegerile, nu le-a câştigat. Atunci, cadrul politic şi cel legislativ erau puţin diferite. Regele numea un Preşedinte al Consiliului de Miniştri (corespondentul Primului Ministru de azi), acesta îşi forma echipa, organiza alegerile, pe care le câştiga. Principalul minister vizat de liberali, a fost mereu Ministerul Afacerilor Interne.

Preşedintele Klaus Iohannis a încercat să facă acelaşi lucru, forţând demiterea Guvermului PSD. Mă aşteptam să citesc asta de la sumedenia de analişti care ocupă scaunele în studiourile televiziunilor la ore de maximă audienţă. „Vreau Guvernul Meu”, replica Preşedintelui Iohannis a fost ignorată până acum de toţi analiştii politici. Mă refer aici, la semnificaţia acesteia. Mă gândesc şi eu că armata de consilieri a Preşedintelui i-a sugerat ideea asta, numai că de la intenţia, până la faptă, este cale lungă. Evident, Preşedintele de azi nu are prerogativele Monarhilor din trecut. Preşedintele putea să impună „Guvernul Meu” prin crearea unei liste de oameni inatacabili şi profesionişti, ceea ce nu s-a întâmplat, aşa că totul a rămas la stadiul de intenţie. Şi vorba aceea, „drumul până la Iad este pavat numai cu bune intenţii” îşi găseşte o nouă confirmare.

Evident, încercarea Preşedintelui de a-şi impune guvernul în campania electorală pentru Prezidenţiale va fi sortită eşecului, adică, luni 4 noiembrie 2019, Guvernul Ludovic Orban are cele mai mari şanse să nu treacă de votul Parlamentului.

Ca să închei cu o replică nemuritoare de la „Teleenciclopedia”, despre cum va afecta acest eşec al PNL de a forma Guvernul în data de 4 noiembrie 2019 şansele Preşedintelui Klaus Iohannis pentru un al doilea mandat, „vom afla din episodul următor”.