Plagiatul s-a desfiinţat

Gata, s-a rezolvat şi problema plagiatului lui Victor Ponta: „fapta nu există”, a constatat Parchetul. Bine, să-l credem pe cuvânt. Şi să le livrăm şi altora ceva din know-how-ul nostru pe această temă, căci suntem pe cale de a produce inovaţii la nivel mondial.

Suntem în continuare o societate extrem de simpatică şi creativă, în care orice „se face din vorbe”. Parchetul zice că fapta nu există, deşi oricine poate constata asemănările dintre două texte, iar o Comisie a Universităţii Bucureşti a demonstrat clar că teza de doctorat a premierului a preluat părţi întregi de text din alte lucrări. Aşa că să lăsăm deoparte chestiunile juridice şi să ne ocupăm de nişte contribuţii importante la istoria culturii.

În viziunea procurorului – bazată pe un raport al Oficiului Român pentru Drepturi de Autor – „nu există identitate totală de structură, ci doar o identitate parţială de structură”. Deci, dacă e „identitate parţială”, e acceptabil. Şi nici nu se poate lămuri cât anume: „Nu se poate proceda la calcularea procentului de text identic preluat, deoarece formatele lucrărilor, tipul caracterelor utilizate şi paginaţiile sunt diferite”. Care va să zică, nu poţi compara un text scris cu – să zicem – fonturi Times New Roman cu un text scris cu Helvetica. Asta mi se pare o idee care schimbă cu totul ceea ce ştiam până acum despre meşteşugul tipografic şi despre editarea de cărţi. De secole, de când omenirea a început să se bucure de avantajele minunatei descoperiri a lui Gutenberg (perfecţionată apoi de maeştrii italieni ai tiparului din vremea Renaşterii, apoi de alţi şi alţi artişti şi meşteşugari), textele s-au tipărit cu caractere care erau numărabile, indiferent de forma lor grafică, indiferent de felul în care arată – cum zic tipografii – „oglinda paginii”. Acelaşi text putea fi tipărit de edituri diferite cu caractere diferite, cu număr de pagini diferit, în formate mai mari sau mai mici. Dar ediţiile puteau fi comparate între ele, se putea constata dacă e vorba de acelaşi text. Ei bine, greşeală! Abia acum – în anul de graţie 2013 – s-a ajuns la concluzia că nu se poate: dacă tipul caracterelor, formatele şi paginaţia diferă, gata, trebuie să ne lăsăm păgubaşi, nu ne putem da seama dacă textele seamănă între ele sau nu. Pe cale de consecinţă, într-un fel citim, de exemplu, Luceafărul de Eminescu dacă e tipărit cu Garamond şi în alt fel dacă e tipărit cu Times. Prin urmare, nu pot decât să salut această constatare care – deşi târzie – scoate omenirea din întunericul în care s-a aflat până acum.

În rest, rămâne cum am stabilit. Cazul plagiatului va intra complet în uitare. Iar dacă premierul va face de acum încolo niscaiva fapte bune, multă lume o să le zică „ălora” care se ţin scai de tema plagiatului „ce-aveţi, dom’le, cu el, nu vedeţi ce prim-ministru bun e?”. Sau: „ce, e singurul care a plagiat? Măcar el conduce ţara...”. Relativismul moral în care trăim – şi care mă tem că are o mare susţinere populară – va face ca povestea să fie uitată. Că doar nu suntem în Germania, unde miniştrii prinşi cu plagiatul şi-au dat demisia. O mare parte a opiniei publice de la noi ar fi fost chiar şocată dacă dl Ponta şi-ar fi dat demisia („cum, dom’le, pentru atâta lucru?”). Sigur, ar fi trebuit măcar să renunţe la titlul de doctor (care nu-i foloseşte la nimic, ba chiar i-a creat probleme). Dar sunt convins că, pe tema doctoratului, gândeşte candid: nu înţelege exact ce i se impută, din moment ce „aşa fac şi alţii”, iar doctoratul şi l-a dat – ca atâţia politicieni – doar ca să mai bifeze un titlu, nu pentru că voia într-adevăr să se ocupe de cercetare academică.

Prin urmare, s-a mai rezolvat o problemă de pe agenda ţării. Fapta nu există. Un jurist specializat în drepturile de autor, Bogdan Manolea, scria pe blogul său că o consecinţă logică a acestei motivaţii a Parchetului ar fi „să scoatem plagiatul din legea română”. Eu zic că, din punct de vedere moral, pasul a şi fost făcut: cui îi va mai păsa de-acum înainte de vreun plagiat? Unei minorităţi de „cârtitori”. Dar, dat fiind că textele paginate diferit şi cu caractere diferite nu vor mai putea fi comparate de acum încolo, plagiatul nici măcar nu va mai putea fi dovedit. Ar trebui să le spunem asta şi nemţilor, ca să nu-şi mai bată capul degeaba. Hai România!