Pixul lui Liviu Dragnea se întoarce. De data aceasta, şi mai generos cu clientela politică

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Programul preferat de controlat primarii şi autorităţile locale al liderului PSD, Programul Naţional de Dezvoltare Locală – o denumire pompoasă pentru „Pixul lui Dragnea” - se bucură în proiectul de buget pe 2017 de o expansiune fabuloasă - 30 de miliarde de lei credite de angajament.

PNDL a fost înfiinţat în 2013 de guvernul PSD prin OUG. Deşi foloseşte cuvintele magice „Program” şi „Dezvoltare”, nu e nici program şi nici nu dezvoltă mare lucru. Nu e „Program” pentru că nu există o… programare, nu ştim ce obiective se urmăresc, când şi cum se dau banii. E doar o etichetă pompoasă pentru o linie bugetară de unde se dau bani spre localităţi din burtă şi din pix.

În realitate, aceste fonduri au fost folosite pentru a sprijini clientela politică - primarii PSD au avut întâietate la a primi aceste fonduri, iar firmele „favorite” ale celor de la putere câştigau contracte pe bandă rulantă.

În bugetul alocat la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, condus acum de Sevil Shhaideh, PNDL-ului îi sunt promise (credite de angajament) 30 de miliarde de lei, pentru perioada 2017-2020. Dacă veţi transforma în euro veţi observa că Pixul lui Dragnea promite mai mulţi bani pentru localităţi decât primim de la UE până în 2020. O nebunie. Evident, nimic nu obligă guvernul ca în bugetele viitoare să şi dea credite bugetare, adică să transforme promisiunea în bani reali. Doar că pe baza acestor credite de angajament (promisiuni de bani viitori) primarii şi Consiliile Judeţene vor putea începe acum contractările şi proiectele.

Practic, prin aceste credite de angajament, pentru a se putea menţine în deficitul asumat de sub 3%, au păstrat anul acesta acelaşi buget ca în 2016, 2 miliarde de lei, dar au spus: „în acelaşi timp, vă dăm voie să începeţi proiecte de 30 de miliarde până în 2020”. Cheltuielile vor exploda, de acum şi până în 2020 pe acest program. Toţi primarii se vor apuca să contracteze lucrări în ideea că le vor veni banii anul viitor. Aşa sunt setate regulile jocului de către PSD, primarilor care nu se vor arunca cu capul înainte şi se va reproşa că de ce ai pierdut startul: îndemni oamenii la nebunie. Acum ori guvernul este sinucigaş, pentru că nu au cum să scoată atât de mulţi bani în următorii trei ani, ori ştiu ei ceva despre o soluţie miraculoasă de a aduce mai mulţi bani la buget, nu ştiu.

Acesta este un gen de a bugeta venituri viitoare, de a cheltui din viitor, complet aberant. Ca să nu mai spun că acest instrument al lui Dragnea se exceptează şi de la regulile de bugetare, adică ei vor putea practic să ia bani de la alte ministere (prin intermediul fondului de rezervă al Guvernului) oricând vor dori.

Neregulile legate de PNDL nu sunt o noutate. Prin sertarele Curţii de Conturi există încă de anul trecut un raport foarte periculos pentru cuplul Victor Ponta, atunci premier, şi Liviu Dragnea, atunci şef la MDRAP. Raportul de audit care viza perioada 2013-2014 ar fi trebuit să ajungă pe masa procurorilor, dar din motive necunoscute el nu a mai fost făcut public de Curtea de Conturi.

Ne-am obişnuit deja ca Fondul de Rezervă al Guvernului – care ar trebui să fie folosit pentru situaţii excepţionale - să fie folosit de guvernele politice pentru alocări arbitrare. Năstase a început moda, Tăriceanu a extins-o masiv, chiar şi după ce s-a legiferat principiul că banii către localităţi se alocă după formule fixe stabilite chiar de lege. Cu anumite excepţii. Doar că excepţiile au devenit regula. Ce înseamnă asta? Că în loc să avem predictibilitate la investiţii, primarii stau în pixul premierului sau al unui ministru. Aşa a făcut şi Elena Udrea, iar Dragnea a perfectat jucăria când era şef la Dezvoltare. Acum, cele două surse de arbitrar se reunesc de facto: Pixul lui Dragnea de la Ministerul Dezvoltării se extinde masiv, iar prin patru cuvinte din legea bugetului din acest an nu mai e nevoie de rectificare bugetară pentru ca PNDL să tragă bani din fondul de rezervă al guvernului. Repet: oricând va avea chef ministrul Dezvoltării ia bani de la Grindeanu (vor obliga alte ministere să verse la fondul de rezervă bani, la rectificări). Practic, guvernul României este desfiinţat ca depozitar al fondului de rezervă şi coordonator al transferurilor de bani şi Ministerul Dezvoltării devine împărat peste toţi. După ce au desfiinţat Cancelaria premierului – instrumentul cheie prin care Dacian Cioloş a putut coordona ministerele – acum îi iau lui Grindeanu şi banii. Omul era deja politic cel mai slab premier de după revoluţie, acum devine şi instituţional o trestie în vânt.

Este rău că vor primi localităţile mai mulţi bani pentru Dezvoltare? Nu asta e problema, e rău că domnia arbitrariului se extinde. Şi asta nu înseamnă dezvoltare adevărată.

Un raport realizat de Expert Forum privind PNDL arată faptul că Ministerul Dezvoltării nu urmăreşte şi nici nu poate prezenta un raport privind stadiul de implementare al proiectelor finanţate. Nu ştim nici despre beneficiari care să fi fost sancţionaţi în vreun fel pentru nerespectarea condiţiilor finanţării şi nici date privind eventuale sume recuperate de la aceştia.

Iar banii aceştia au dublă întrebuinţare pentru politicienii de la putere - îşi sprijină primarii din teritoriu şi îngraşă şi conturile firmelor campioane la contracte din bani publici.

Să luăm de exemplu cazul judeţului Teleorman. Aici, arată acelaşi raport al Expert Forum, 90% dintre contractele oferite de Consiliul Judeţean pe bani din PNDL au fost câştigate de o singură firmă, Teldrum. Firmă care a aparţinut CJ Teleorman pe vremea când Liviu Dragnea ocupa funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean şi a fost apoi privatizată. A ajuns în propietatea unui fost coleg de liceu al lui Dragnea, şi de atunci cifra de afaceri a firmei a crescut spectaculos. Dar mai multe amănunte legate de istoria Teldrum găsiţi în acest articol din Adevărul.

Neregulile legate de PNDL nu sunt o noutate. Prin sertarele Curţii de Conturi există încă de anul trecut un raport foarte periculos pentru cuplul Victor Ponta, atunci premier, şi Liviu Dragnea, atunci şef la MDRAP. Raportul de audit care viza perioada 2013-2014 (şi despre care Adevărul a scris aici) ar fi trebuit să ajungă pe masa procurorilor, dar din motive necunoscute el nu a mai fost făcut public de Curtea de Conturi. Voi mai reveni la acest subiect.

Alocarea unui credit de angajament pentru PNDL pe perioada 2017-2020 de o dimensiune atât de mare – 7 miliarde de euro, cam cât Programul Operaţional Regional 2014-2020 – ridică şi o altă problemă fundamentală de politică publică: avem resurse bugetare suficiente pentru a implementa şi programul de investiţii în conectivitatea de transport de mare capacitate, sintetizat de Master Planul General de Transport? Răspunsul pe care-l dă proiectul de buget propus de PSD&ALDE este NU: cu excepţia celor finanţate din bani europeni, marile proiecte de transport sunt îngheţate, cel puţin în 2017. Această decizie de politică publică va avea un impact deosebit pentru România, sacrificând interesele de dezvoltare durabilă pe termen mediu şi lung pentru interesele private ale unui grup minuscul din PSD de a controla politic si administrativ societatea românească şi de a avea „acces” la resursele bugetare.

Am propus în campania electorală un lucru simplu. Avem în România două surse majore de finanţare pentru dezvoltarea localităţilor: banii europeni şi fondurile de la Ministerul Dezvoltării. Banii europeni se dau uneori greoi, dar sunt predictibili, se pot înscrie într-o logică de dezvoltare a localităţii (un plan mai mare în care se înscrie fiecare proiecte finanţat) şi pot fi urmăriţi/auditaţi. Fondurile naţionale de la Min. Dezvoltării se dau din pix, pe criterii politice, auditarea este rară (şi, când se întâmplă, raportul Curţii de Conturi e secretizat) şi aceşti bani nu intră într-un plan de dezvoltare (fiind daţi impredictibili şi politic, primarii au un stimulent să bage proiecte bune doar de tăiat panglica). USR a propus în campania electorală ca cele două resurse să fie unificate: să suplimentăm bugetele programelor operaţionale finanţate de UE, să mergem pe aceleaşi proceduri şi să obişnuim primarii cu regulile şi cu predictibilitatea de acolo. Deci o ţinere sub control a arbitrariului. Din păcate, proiectul de buget prezentat de Guvernul Grindeanu face taman invers: extinde arbitrariul la cote aiuritoare. Pixul lui Dragnea devine împărat.

Vom depune un amendament la legea bugetului prin care încercăm măcar eliminarea noii excepţii de la regulile bugetare, adică transferul de fonduri de la rezerva guvernului către PNDL să se poată face doar la rectificarea bugetară obişnuită, nu când vrea pixul ministrului Dezvoltării. Este o mică limitare a unui dezastru de altfel predictibil în anii următori. Sper ca o parte din majoritatea parlamentară să accepte măcar atâta lucru. Un alt amendament va fixa limitarea creditelor de angajament la un total de 8 miliarde de lei până în 2020 (proporţional cu sumele anuale efectiv cheltuie până acum).

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite