Singuri, în faţa camerelor de filmat, politicienii noştri sunt adevăraţi tigri ai Estului: atacă, rag, sfâşie. Adversari le sunt nişte biete căprioare bulversate ce pot fi puse oricând la pământ. Singuri în arenă, politicienii se simt mari bărbaţi de stat: au umor, replică, ţin discursuri motivaţionale, fac promisiuni. Din când în când, mai tuşesc sau îşi aşază nodul la cravată, aşa, să pară umani. Această naturaleţe desprinsă parcă din calmul tablourilor impresioniste se crapă când, vrând-nevrând, în faţă le apare rivalul. Până ieri, acel hamster şchiop, transformat, deodată, în elefant. Când l-am auzit pe Victor Ponta vorbind despre Traian Băsescu, după prima lor întâlnire, mi l-am imaginat pe preşedinte cu obrajii roşii de ruşine. Apoi, după fiecare vizită la Cotroceni, ne tot povestea premierul cum îl pune el la punct pe şeful statului, cum îl ţine din scurt, cum refuză el tovărăşia cu duşmanul. Mi-am zis că orice naş îşi are naşul său mai tânăr.

Am greşit. Era, totuşi, pe vremea când nu-mi reglam ceasul la ora 18.30, când ieşirile preşedintelui puteau fi numărate pe degetele de la mâini. La scurt timp, am primit şi varianta „oropsitului“ şi mi-am dat seama că faţa preşedintelui poate că roşise în timpul unei vizite a premierului , dar cu siguranţă nu de ruşine. Era vremea în care a fost lansat celebrul citat: „Când vine la mine, Victor Ponta e ca un pisic, şi după ce iese şi ajunge la Palatul Victoria sau se vede cu un microfon în faţă vorbeşte cum vedeţi. E mitoman.“ Aceste cuvinte au fost rostite în toamna anului 2012. Timp de aproape doi ani, mi-am dorit să văd o confuntare faţă în faţă între preşedinte şi premier, bărbătească, politică, să-mi pot răspunde la întrebarea: Cine are dreptate? Am primit, în vara acestui an, un mic bonus. O înregistrare video de 20 de minute, cu o discuţie din spatele uşilor închise, purtată de preşedinte şi premier pe tema CAS. E celebră, o ştiţi. Mai are rost să vă amintesc cum pisicul zgâria marginile fotoliului? Cum se uita, cu ochii săi palizi, în lungul tavanului, căutând motocei salvatori?

Zilele trecute s-a mai consumat un episod din această perpetuă telenovelă a vorbelor goale. Crin Antonescu, prezent în emisiunea lui Rareş Bogdan, a dat de pământ cu Victor Ponta, fostul său partener politic. L-a numit pe Ponta „puiuţ băsist“, apoi, s-a mai gândit şi i-a spus „primul băsist al ţării“. Timpul trecea, iar Antonescu îi mai punea o etichetă mânioasă lui Ponta.„Premierul îşi  doreşte să aibă la comenzile lui totul: servicii secrete, DNA, Parlament, Guvern, coruri de copii “, mai spunea Crin, într-o declaraţie ce voia a fi o combinaţie de umor şi rigoare. Deodată, pe burtieră a apărut, cu galben, scris mare: Victor Ponta, în direct în câteva momente. „Să te ţii!“, mi-am spus, credul. Să vezi ce i le spune Crin acum, marele orator dâmboviţean. Să vezi cum îşi varsă toate frustările pe Ponta. Dar  să vezi cum contraatacă şi Ponta, că doar e campanie electorală. Şi marea confruntare a avut următorul schimb de replici: „Domnule Ponta, uneori vă e dor de mine“, s-a gudurat Antonescu. „Mi-e dor de USL, recunosc, şi de vremurile bune“, i-a răspuns, aproape lăcrimând, Ponta.

O scenă de un penibil înduioşător. Motanul Crin s-a zburlit în lipsă la pisicul Victor, dar a început să toarcă profund când i-a auzit vocea. Aceasta este imaginea rivalităţii în politica românească: afară- leopardul, înăuntru - pisicuţul. Să ne imaginăm cum ar fi povestit cei doi politicieni acest dialog , dacă nu ar fi fost filmat. Victor Ponta: „Am vorbit cu Crin aseară, mai aveam puţin şi-l luam de urechi. Abia m-am oprit“. Crin Antonescu: „Am avut o întâlnire crudă, sălbatică, aş putea spune, sigur, exagerând puţin, poate chiar feroce“. Nu vreau să-mi imaginez cum ar negocia cei doi o situaţia gravă cu un alt lider european. Politicienii noştri sunt maeştri în a-şi repeta discursurile în faţa oglinzii, dar pe întuneric, cu ochii închişi, pentru că n-au curajul să-şi vadă slăbiciunile.