Pierdut social-democraţie. Caut lider

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liviu Dragnea are profilul perfect al liderului interimar. E ceea ce s-ar chema un om politic plin de calităţi (nu priviţi etic şi moral afirmaţia) şi capabil de mari acte politice (repet cererea către dumneavoastră), dar care e predestinat unei cariere perpetue de numărul doi în orice combinaţie din care ar face parte.

Aşa cum unii au un ”je ne sais quoi” care îi salvează de la muncă şi transpiraţie, pentru că e suficient să apară pentru a strânge mulţimea în jurul lor, tot aşa şi Liviu Dragnea are un aer provincial imposibil de ascuns, oricât de multe grimase şi sprâncene încruntate ne-ar servi. Ascensiunea lui Colbert care a ajuns să se aşeze pe tronul gol al Regelui Soare plecat la Miami ca să îşi petreacă pensia politică prematură într-o rulotă aurită, doar în social-democraţia românească o poţi găsi. Omul de casă al liderilor PSD, cel de care ascultau secretarele, şoferii şi aghiotanţii, a ajuns să conducă partidul printr-o lovitură de palat de o simplitate extremă, deoarece secretele deţinute şi infertilitatea leadershipului social-democrat trebuiau să fie şi ele folosite cumva.

În fond, devenirea politică a lui Liviu Dragnea este o mare victorie pentru toţi cei care îşi trăiesc viaţa în umbra liderilor slabi şi fals beneficiari ai unor merite absente. Dar asta accentuează sentimentul de gol de pe partea stângă. În afară de ordine şi disciplină, el nu pare să aducă nimic acestui partid, care ar avea nevoie de o listă lungă de reforme structurale, comportamentale şi de imagine:

Lipsa intelectualilor. Garnitura de intelectuali ai dreptei au pus eticheta de luptă anti-comunistă pe toate alegerile. Invariabil, PSD intră din start cu o pierdere în orice discuţie electorală, pentru că ei sunt moştenitorii fostului PCR. 25 de ani nu au fost în stare să atragă decât dinozauri ca Breban sau Păunescu. Stânga intelectuală este pierdută pe coclaurile din Bucureşti, absentă de la disputa publică şi are o natură protestatară de weekend de vară. Ar fi un experiment demn de un documentar să îi închizi în aceeaşi cameră pe Liviu Dragnea şi pe liderii stângii stradale. Nu au ce să îşi spună, nu vorbesc nici măcar aceeaşi limbă şi ar fi în stare să fumeze ţigara de la celălalt capăt doar ca să nu aibă de-a face unii cu ceilalţi.

Lipsa managementului politic. Liviu Dragnea, ca şi Victor Ponta sau Mircea Geoană în trecut, nu are nicio idee despre ce înseamnă management politic (în treacăt fie spus, nici la PNL nu există cineva capabil de aşa ceva). Sigur că domnia sa mi-ar spune că îi fac un reproş nedrept în condiţiile în care e printre puţinii capabili să mai ţină o filială sub control şi care ştie cum se numără voturile astfel încât să îţi iasă câte ai nevoie. Dar pe principiul ăsta, şi cei care ştiu să desfunde un carburator la semafor sunt mari şoferi. Vremurile s-au schimbat în politică şi în automobilism. Managementul politic e cu totul altceva decât îşi închipuie liderii social-democraţiei noastre şi are mai multe de-a face cu principiile corporaţiei moderne decât cu capacitatea de planificare centralizată.

Lipsa principiilor de integritate. Pepinieră de hoţi, PSD nu are cum să se dezlipească de problemele cu justiţia. Şi atunci ce fel de social-democraţie e asta în care toată lumea merge la DNA? Unde şi cum să te reprezinte un politician corupt? Social-cleptocraţia din PSD se scarpină în vârful capului şi speră să treacă şi vremurile ăstea grele în care au câştigat alegerile cu 70%, au majoritate parlamentară şi Guvern de trei ani. Şi poate că aşa scapă şi ei, că nu au cum să îi aresteze ăştia pe toţi sau măcar le dau cu suspendare. În rest, nu mai suflă nicio vorbă despre justiţie, că s-au prins că nu e bine să mai vorbeşti în public împotriva instituţiilor care te pot trimite la răcoare. Principiile le lasă generaţiilor care vor veni.

Lipsa de carismă. Mi se pare un scenariu posibil ca jurnaliştii care au întins microfoanele către Liviu Dragnea, ieşind învingător din celula de criză a partidului, să fi întrebat cine sunt domnii din spatele său. Noii lideri ai partidului – variantă pretenţioasă pentru a desemna ceea ce pare a fi grupul public din jurul lui Liviu Dragnea – sunt nişte necunoscuţi despre care nu se poate spune mai nimic. Câte un Valeriu Zgonea nu acoperă golul, iar carisma acestuia concurează cu succes popularitatea lui Victor Ponta. E drept că despre carismă se spune că nu e esenţială decât atunci când lipseşte, PSD nu mai vrăjeşte, nu mai fascinează, doar există.

Lipsa unui viitor. Ce ar putea să ne promită PSD-ul lui Liviu Dragnea? Unde găsesc oamenii ăştia o minte deşteaptă care să inventeze un motiv pentru care i-ai votat şi pentru alt motiv decât că i-ai votat în ultimii 25 de ani? Pensiile? Salariile? Băsescu? Autostrăzile? PSD e ultimul calificat să deschidă gură pe vreun subiect care interesează societatea în anul care urmează. Mesaj anti-PNL? Subţire. Şi atunci ce îi mai rămâne lui Liviu Dragnea să scoată din mânecă? Eu de-aş şti acest răspuns l-aş vinde pe bani buni, pentru că e atât de complicat încât nu se face să îl dai pe degeaba într-un editorial.

Poate că până la urmă Liviu Dragnea nu e interimar. Poate e un lider plin, ultimul al unui partid care ar fi putut multe şi a făcut puţine. Cert e că social-democraţia merită un partid mai bun şi mai viu decât PSD. Sunt enorm de multe subiecte despre care ar trebui să se vorbească din perspectiva stângii. Poate a venit vremea şi pentru o discuţie despre stânga în care acuza de neo-comunism să dispară şi să putem spune că merită să votezi cu ei. E drept că nici perspectiva internaţională nu ajută stânga după dileala din Grecia şi aventurierii stângii elene. Poate găsim noi o stângă modernă şi echilibrată, care să merite luată în seamă. Şansa ca ea să crească în interiorul PSD e infimă.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite