Petre Roman a definit actiunile lui Miron Cozma drept terorism

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul prim-ministru Petre Roman a fost prezent, ieri, in fata instantei de judecata a Judecatoriei Sectorului 1, ca martor in procesul intentat de fostul lider al minerilor, detinutul Miron Cozma,

Fostul prim-ministru Petre Roman a fost prezent, ieri, in fata instantei de judecata a Judecatoriei Sectorului 1, ca martor in procesul intentat de fostul lider al minerilor, detinutul Miron Cozma, publicistului Dumitru Tinu, director al cotidianului Adevarul. Dupa identificare, fostul premier Petre Roman a jurat cu mana pe Biblie sa spuna adevarul si numai adevarul. Iar argumentele aduse in fata instantei au fost convingatoare. "M-am prezentat in instanta pentru a sustine afirmatia de terorism facuta de domnul Tinu la adresa lui Miron Cozma, afirmatie de natura jurnalistica. Am in vedere in acest context doua momente din timpul mineriadei din septembrie 1991, momente in care masa de mineri a fost condusa si instigata de Miron Cozma. Primul, petrecut in gara Craiova, dupa ce ministrul Transporturilor daduse ordin ca garniturile de tren sa nu-si mai continue drumul. Actiunea minerilor condusi de Miron Cozma a fost de bruscare si de atacare a mecanicilor de locomotiva, punandu-li-se cutitul la gat, scopul acestei actiuni fiind de a-i convinge sa-i transporte catre Bucuresti. Intr-o asemenea situatie, eu, care atunci ocupam functia de prim-ministru, am fost nevoit, pentru a nu varsa sange nevinovat, sa-mi dau acordul pentru plecarea trenului. In al doilea rand, arat faptul ca in legatura cu aceleasi evenimente eu am mandatat prefectul judetului Dolj si comandantul Garnizoanei Craiova pentru negocieri cu Miron Cozma, insa cei doi au fost supusi la violente din partea minerilor", a declarat Petre Roman, subliniind ca informatiile i-au parvenit in timp real, pe cale oficiala, normala si nu are motiv sa se indoiasca de veridicitatea acestora. Fostul premier a mai precizat ca in urma actiunii minerilor, "care au avut un itinerariu dinainte stabilit", au fost raniti mai multi ofiteri si subofiteri, au fost sparte mai multe geamuri ale cladirii Guvernului, s-a incercat dislocarea usii de acces in cladire cu o basculanta. "Efectele mineriadei au pornit imediat dupa actiunea minerilor. Acele evenimente au creat Romaniei pe plan international o imagine de salbaticie, de incercare de rasturnare a ordinii publice prin mijloace violente si nelegitime. Pe plan international, rezultatul a fost catastrofal, Romania a pierdut orice acces la credite. A avut loc o rupere temporara a legaturilor tarii cu institutiile internationale, anularea uneia dintre cele mai importante masuri ale Guvernului, respectiv aceea de trecere la convertibilitatea interna a monedei nationale si ruperea acordului cu FMI. Actiunea minerilor a creat un sentiment de insecuritate, un sentiment de teama in randul populatiei", a declarat Petre Roman, aratand ca poate depune pe masa judecatorului Raportul Comisiei parlamentare de anchetare a acestui eveniment. Petre Roman a explicat instantei, la cererea lui Miron Cozma, intelesul sintagmei "terorist notoriu": "Prin aceasta sintagma inteleg o persoana care desfasoara actiuni de violenta, de amenintare fizica asupra persoanelor, crearea unei stari de insecuritate colectiva. Cred ca acesta este si sensul pe care l-a avut in vedere inculpatul (autorul editorialului din Adevarul - N. red.) cand a folosit aceasta expresie". De la inaltimea statutului de detinut, fostul lider al minerilor Miron Cozma si-a facut numarul cu care ne-a obisnuit de-a lungul proceselor in care a fost inculpat, apucandu-se sa dea lectii presedintelui completului de judecata, punand intrebari jignitoare la adresa instantei si a martorului. In cauza, trebuiau audiate ieri si alte persoane, precum Nicolae Curcaneanu, Sergiu Nicolaescu si Mitzura Arghezi, martori care au absentat. Fostul premier Radu Vasile a fost citat la o adresa gresita, instanta a rectificat insa ieri greseala, citandu-l pentru termenul urmator - 18 februarie. Precizam ca publicistul Dumitru Tinu a fost dat in judecata pentru indrazneala de a-si exprima liber o opinie, in contextul in care se pregatea eliberarea condamnatului Miron Cozma, prin gratiere.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite