Petre Lăzăroiu, judecător CCR care acuză presiuni asupra sa: Eu l-am votat pe Iohannis. Nu am votat niciodată cu PSD. Comisia de la Veneţia va fi sesizată luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătorul CCR Petre Lăzăroiu, care a acuzat presiuni din partea Cotroceniului prin consilierul prezidenţial Simina Tănăsescu, spune că i-a transmis acesteia că judecătorii CCR sunt puşi să apere Constituţia, nu să facă jocuri politice, iar legat de opţiunile sale politice, l-a votat pe Iohannis.

„Cu toţii (n.r.- judecătorii CCR cu care a discutat) am ajuns la aceeaşi concluzie că trebuie să ies public pentru că şi dânşii au înţeles că există o stare de pericol. Iniţial am vrut în aceeaşi zi să sesizăm Comisia de la Veneţia. Am zis, o lăsăm pentru luni. Ne mai gândim", a declarat Petre Lăzăroiu, judecător CCR; la Antena 3.

Acesta spune că a fost întrebat de colegi dacă are curajul să iasă public să vorbească despre întâmplarea cu Simina Tănăsesc, consilier al preşedintelui Iohannis pe probleme de drept. „De ce să nu am curajul. Doar nu mă apuc acum să mint, să fabulez. Spun ce mi s-a întâmplat. Dovadă este că nimeni nu a infirmat. Dimpotrivă a confirmat. Bine, nu a confirmat conţinutul discuţiilor“, a mai spus Lăzăroiu.

Nu în ultimul rând, Lăzăroiu a subliniat că el i-a spus Siminei Tănăsescu că l-a votat pe Iohannis. „Eu i-am spus Siminei următoare chestiune, asta apropos de declaraţia preşedintelui vis a vis de această problemă, pentru că a fost întrebat preşedintele ce va face în cazul Lăzăroiu. Preşedintele a zis că nu putem merge aşa departe, dar dacă e vreo problemă Curtea vrea să şi-o poată rezolva. Eu unul, chiar l-am votat pe preşedinte. Eu nu am votat niciodată PSD. Nu am nimic faţă de niciun partid, dar asta a fost opţiunea mea. Dar să spui că decizia CCR e pe mână cu ce spune alianţa de guvernare. Şi am zis, măi această chestiune nu se pune în discuţie. Noi am fost puşi acolo să apărăm Constituţia, pentru alte chestiuni. Doamna Tănăsescu nu a reacţionat. A luat act de ce am spus", a completat judecătorul CCR. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite