Peste jumătate din populaţie ar vota un partid naţionalist. Cum se schimbă rezultatele dacă partidul ar promova ieşirea României din UE - SONDAJ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Populaţie Bucuresti Romania FOTO Shutterstock
Populaţie Bucuresti Romania FOTO Shutterstock

Un sondaj de opinie arată că peste jumătate din populaţia României ar vota un partid naţionalist care promovează valorile religioase şi susţine familia tradiţională. Dacă partidul ar propune ieşirea din UE, ar mai vota 21% din populaţie, iar 12% ar mai vota un asemenea partid dacă acesta ar propune o apropiere de Rusia.

„59,5% din populaţie ar vota un partid naţionalist care promovează valorile religioase şi susţine familia tradiţională”, arată un sondaj de realizat de Inscop Research.

Pe de altă parte, „dintre cei care ar vota cu un partid naţionalist, doar 21% (ceea ce reprezintă 12% din totalul populaţiei) ar mai vota cu un asemenea partid dacă ar propune o apropiere de Rusia”, iar „35% (ceea ce reprezintă 21% din totalul populaţiei) ar mai vota cu un asemenea partid dacă ar propune ieşirea României din UE”.

Potrivit rezultatelor sondajului „25% (ceea ce reprezintă 15% din totalul populaţiei) ar mai vota cu un asemenea partid dacă ar propune restrângerea drepturilor minorităţilor naţionale”.  

Sondaj INSCOP

Sondajul mai arată că a scăzut numărul celor care consideră că România trebuie să îşi apere interesele în raport cu regulile UE. „64,8% consideră că România trebuie să îşi apere interesele naţionale atunci când sunt în dezacord cu regulile Uniunii Europene, chiar dacă riscă să îşi piardă poziţia de stat membru al UE (faţă de 64,2% în martie)”. 

De asemenea, a scăzut şi numărul celor care cred că România trebuie să respecte regulile Uniunii Europene, chiar dacă îi sunt afectate interesele naţionale. „28% dintre români sunt de părere că, în calitate de stat membru, România trebuie să respecte regulile Uniunii Europene, chiar şi atunci când îi sunt afectate interesele naţionale (faţă de 31,9% în martie)”, mai arată sondajul.

Sondaj INSCOP

Preşedintele Strategic Thinking Group Remus Ştefureac spune că există „o conştientizare raţională clară a faptului că ieşirea din UE ar afecta interesele naţionale şi că dezvoltarea economică a ţării are cele mai bune perspective în interiorul Uniuni”. 

Sondaj de opinie la nivel naţional realizat de INSCOP Research în parteneriat cu Verifield,  la comanda think-tank-ului STRATEGIC Thinking Group.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite