Peste 100 de liberali candidează pentru cele 36 de funcţii de conducere din Biroul Executiv. Cine sunt oamenii care ţintesc cele patru locuri de prim-vicepreşedinte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Termenul pentru depunerea candidaturilor din partea membrilor PNL pentru funcţiile de conducere din cadrul Biroului Executiv a expirat marţi, peste o sută de liberali înscriindu-se în cursa pentru obţinerea unei funcţii în conducerea centrală a formaţiunii. Printre oamenii care urmăresc o funcţie de prim-vicepreşedinte sunt Raluca Turcan, Ilie Bolojan, Iulian Dumitrescu şi Mircea Hava.

Biroul Executiv al PNL cuprinde patru prim-vicepreşedinţi, 16 vicepreşedinţi şi 16 membri, care urmează să fie aleşi duminică, 18 iunie, în cadrul Consiliului Naţional.

Nu mai puţin de 108 membri ai PNL şi-au depus candidaturile pentru aceste funcţii, 8 candidând pentru cele 4 funcţii de prim-vicepreşedinte, 51 pentru cele 16 funcţii de vicepreşedinte şi 49 pentru celelalte 16 funcţii de membru simplu.

Pentru funcţia de trezorier s-a înscris un singur candidat, Antonel Tănase, considerat un apropiat al lui Ludovic Orban. În ceea ce priveşte secretarul general, acesta urmează să fie ales tot pe 18 iunie în cadrul Consiliului Naţional, dar el va fi propus de noul preşedinte PNL care va fi ales sâmbătă de congres.

 Cei 8 candidaţi la funcţiile de prim-vicepreşedinte se numără Ilie Bolojan, care candidează împotriva lui Viorel Cataramă pentru funcţia de prim-vicepreşedinte pe strategii politice; Raluca Turcan, care candidează împotriva lui Alin Tişe pentru funcţia de prim-vicepreşedinte pe comunicare; Iulian Dumitrescu şi Nicolae Robu candidează pentru funcţia de prim-vicepreşedinte pentru mediul de afaceri şi societate civilă, iar Mircea Hava şi Mugur Cozmanciuc candidează pentru funcţia de prim-vicepreşedinte pentru relaţii internaţionale.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite