În ceea ce mă priveşte, n-aş avea nevoie de serviciile oficinelor pentru a-mi vărsa năduful asupra lui Băsescu. Cine va avea curiozitatea să răsfoiască presa celei de a doua jumătăţi a anului 1997 şi cea a întregului an 1998, va afla cum PD în frunte cu Roman, cu Băsescu pe post la înaintaş, a dezlănţuit un adevărat război împotriva guvernului din care făceau parte, împotriva PNŢCD, împotriva preşedintelui Constantinescu, dar mai cu seamă împotriva primului ministru Ciorbea şi împotriva mea ca ministru de interne. Într-o carte ce acum iese de sub tipar, comentez pe larg întreaga situaţie.

Cum am băgat de seamă, Ciorbea îi plăteşte poliţa în stil resentimentar cu aceeaşi monedă, unde altundeva decât, din păcate, tot la Antena 3. Pe lângă cele atunci petrecute, aş avea şi eu  motive de nemulţumire pentru maniera prestaţiei sale cu deosebire în primul mandat, când s-a comportat haiduceşte cu instituţia preşedinţială, târând-o prin localuri, prin pieţe, prin târguri, trântind cu ea de pământ în bătuta ţigănească, ba mai nou, lansându-se în atacuri murdare la adresa Regelui Mihai nu pentru că n-ar pricepe istoria, ci (bănuiesc) datorită prieteniei cu prinţul Paul.

Cu toate acestea, deşi nu sunt un fan al său, sunt în schimb un susţinător (cu anumite rezerve care însă nu impietează asupra fondului) a politicii perseverent şi ultravoluntar susţinute de domnia sa începând cu 2005 până azi. Şi pentru că afirmaţia va stârni rumoare argumentez de îndată:

          - prelunând cu fermitate orientarea spre occident, a sprijit şi impulsionat măsurile necesare pentru eliminarea steguleţelor roşii ( justiţie, interne, agricultură, mediu) netezind calea aderării la UE cu toate strâmbele şi piedicile puse de opoziţie prin parlament ( vezi episodul celebrului „bileţel” cu „Trăienică”, moţiunea împotriva Monicăi Macavei care pregătise justiţia pentru aderare, eliminarea din guvern a ei şi a lui Blaga (interne) şi în final înlăturarea din guvern de către liberali – cu ajutorul PSD – a întregului PD, susţinător al politicii de aderare);

          - după aderare s-a mobilizat pentru implementarea reformei necesare procesului de integrare europeană, contribuind decisiv la configurarea măsurilor şi instituţiilor statului de drept: legea învăţământului, codul muncii, cele 4 coduri de bază ale dreptului românesc actual, reglementările fiscale, platforma dialogului social, sprijinirea fără rezerve a CCR, ÎCCJ, CSM, Parchetului General, DNA, ANI, toate necesare alinierii standardelor europene;

          - a condus România printre meandrele celei mai grave crize economice şi de sistem, evitând consecinţele consumismului necontrolat şi intrarea în incapacitate de plată, a ţinut sub control deficitul şi inflaţia, a iniţiat bazele investiţionale ale unei creşteri economice ce se anunţa încurajatoare;

            - a susţinut cu fermitate eliminarea marilor inechităţi în materia pensiilor şi salariilor aşa zis nesimţite;

          - absolut esenţial, a asigurat terenul pentru o justiţie independentă şi responsabilă; a scos la lumină dosarele securităţii; a condamnat comunismul;

            - a asigurat României o marjă de colaborare inter-europeană şi internaţională cu un statut de apreciere şi respectabilitate.

Este vorba de o adevărată etapă spre desvoltarea modernă a României.

Ei bine, constat cu stupoare că pentru toate acestea constituind osatura unei politici responsabile şi patriotice, în faţa unei enorme părţi a românilor se „bucură” de o „răsplată” în ură, disgraţie, infamie. Este adevărat, a făcut şi greşeli, între care cea referitoare la sfertuirea salariilor este cea mai gravă şi care i-a atras lui şi PDL-ului anatemizarea. Am spus-o şi cu alte prilejuri: în parte necesară, măsura a fost aplicată excesiv şi inechitabil, luând deopotrivă de la nevoiaşi, în loc s-o fi aşezat preponderent pe umerii îmbogăţiţilor peste noapte prin spolierea şi vandalizarea avutului naţional.

Dar nici această măsură în sine precum nici exploatarea ei la sânge de mijloacele hipnotizatoare ale judecăţii publice, n-ar fi avut împactul şi urmările halucinante cunoscute, fără contribuţia a cel puţin doi factori constitutivi ai percepţiei mentalitare, carateristici (şi) actualului stadiu de evoluţie a societăţii româneşti.

Este vorba în primul rând de trăsăturile puternicului segment social care trăieşte din sustrageri, din devalizări, din speculaţii, din exploatarea oportunităţilor ilegitime şi imorale, pe seama semenilor sau pe seama statului. El nu simte nevoia unei politici responsabile  dimpotrivă, nevoia unei politici speculative. Influenţa, puterea lui este colosală, a pus stăpânire pe prea multe conştiinţe pe care le-a deturnat pe făgaşul sordidităţii. Este apoi vorba de tara istorică a slugărniciei. N-am fost stăpâni în această minunată ţară, istoria seculară ne-a crescut şi educat, cu firave intermitenţe, ca supuşi la stăpâniri străine. Asta explică aderenţa facilă la o politică populistă, comodă,  a întinderii mâinii, a derobării de la acţiune şi răspundere.

Pe fondul acestor stări de lucruri, încercările de a depăşi carenţele istoriei prin legi şi alcătuiri politico-instituţionale corespunzătoare, vor întâmpina rezistenţe întocmai cum s-a întâmplat în iarna şi vara anului trecut precum şi de atunci încoace. Încât Băsescu şi alţii ca el n-au acum, nicio şansă. Viitorul previzibil românesc pare a fi în continuare cel al politicii speculative şi demagogic-populiste.