Pensionar de lux. Dumitru Dragomir, beneficiarul a trei pensii speciale. Câţi bani încasează lunar candidatul PSD pentru Consiliul Capitalei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul şef al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, care canidează acum pe listele PSD pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti, beneficiază de nu mai puţin de trei pensii, potrivit propriei declaraţii de avere, potrivit Newsweek.

Fostul şef al LPF Dumitru Dragomir încasează de la stat trei pensii în valoarea de 206.400 de lei, potrivit jurnaliştilor Newsweek. Aşadar, lunar ar intra în conturile sale circa 3.500 de euro, adică peste 17.000 de lei. 

Două dintre pensiile acestuia sunt cele de fost parlamentar şi cea pentru activitatea din cadrul Ministerului de Interne. 

În afară de pensie, Dumitru Dragomir, poreclit “Corleone“, precizează că, în mai 2020, a vândut către o societate comercială neprecizată o vilă, pentru care a încasat 3,9 milioane de euro. La altă rubrică din declaraţia de avere apare o altă vânzare, tot o vilă, din Voluntari, pentru care a obţinut 110.000 de euro. 

Dragomir a fost deputat PRM şi are multiple condamnări la închisoare, inclusiv pe vremea lui Ceauşescu, când a fost pedepsit cu şapte luni de puşcărie pentru jocuri ilegale de noroc (poker şi barbut). În ianuarie 2019, a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la 4 ani de închisoare cu executare. Decizia nu era definitivă şi a putut fi atacată.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite