Pensii speciale şi excepţii

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dl. Florin Cîţu, ministrul Finanţelor Publice în guvernul Orban, ne spune că proiectul de buget pe anul 2020 va prevedea un deficit bugetar de 3,5 sau chiar 3, %.

Persoane care se pretind a fi bine informate ne spun că, de fapt, Executivul ar fi negociat cu mai marii Uniunii Europene un deficit chiar de 4,4 sau 4,5%, invocând faptul că altminteri ar trebui abrogate sau prorogate legi, fapt ce, mai mult ca sigur, va duce la revenirea PSD la putere. Alegerile din decembrie 2020 sunt departe de a fi câştigate garantat de Dreapta. Aşa că trebuie respectat calendarul măririlor de pensii şi salarii promise de guvernarea PSD-ALDE.

Or, asta înseamnă că, vrem nu vrem, a avut dreptate playboyul obraznic Orlando Teodorovici atunci când a afirmat că nimeni după el nu va putea închide bugetul cu un deficit de doar 3%. Şi aceasta în primul rând din cauza legilor nerealiste  economic adoptate în timpul guvernării anterioare.

PNL şi guvernul său nu îşi îngăduie luxul de a nu mări anul viitor pensiile cu procentul promis de 40%. De altfel, nici nu a încercat să îşi lămurească măcar votanţii săi că o astfel de mărire este economic nesustenabilă şi că ea presupune creşterea alarmantă a deficitului, continuarea îndatorării, împrumuturi cu dobânzi mari.

Parlamentul a amânat pentru luna februarie luarea în dezbatere a legii desfiinţării pensiilor speciale. Mai mult ca sigur ele nu vor fi abrogate niciodată. Aşa după cum arăta jurnalistul Cristian Tudor Popescu într-un comentariu publicat joia trecută pe Republica.ro, 90% dintre acestea intră în conturile militarilor. Iar cu militarii nu te joci. Ei pot oricând să provoace surprize, să iasă în stradă, să pună de o rebeliune. Că doar nu degeaba nimeni nu prea spune adevărul despre comportamentul oştenilor ţării în decembrie 1989. Care înainte de a fi cu noi, au fost destul timp împotriva noastră. Sau. E simplu să îi retragi nu ştiu ce distincţie nemeritată lui Adrian Năstase, el poate doar să protesteze cu vocea-i plângăcioasă şi să scrie câteva ceva de mila proprie pe blogul personal, să se compare neruşinat şi iresponsabil cu Iuliu Maniu, dar e infinit mai greu să declari în gura mare că generalul Vasile Milea nu a fost deloc erou. Şi că nu se justifică defel ca un mare bulevard din centrul Piteştiului să se cheme astfel.

Vreo alţi 7% din banii pentru pensiile speciale intră în buzunarele magistraţilor. Ei s-au blindat prin oamenii pe care îi au la CCR.

Dacă povestea cu pensiile speciale este născută moartă, poate că nu acelaşi lucru se va  întâmpla în privinţa cumulării pensiilor cu salariul. Aici îşi face intrarea în scenă  acel Divide et impera, aici se manifestă fantomele din discursul pedelist şi al lui Traian Băsescu de pe vremea în care Băsescu secondat de Boc îşi îngăduiau orice în ţara asta. Degeaba i s-a explicat domnului Ludovic Orban că e nevoie de medicii pensionari şi de profesorii asemenea. La fel cum e nevoie de actorii ieşiţi la pensie. Dl. Orban zice că e vorba despre excepţii care, odată acceptate, ar aduce după sine alte excepţii. Aşa că se gândeşte la un proiect de lege care tot pe o excepţie se bazează. Profesorii şi medicii să poată profesa doar dacă vor  dori până la 70 de ani. Aşa va fi salvat bugetul ţării, aşa va fi salvată economia de la dezastru, aşa va fi controlat mai bine deficitul bugetar. Profesorii şi medicii nu ies în stradă, nu le iese asta, doctorii nu au făcut grevă niciodată, cele ale dascălilor au eşuat întotdeauna lamentabil, actorii ştiu doar să joace bine protestele. Şi pe urmă ce mare pierdere dacă se închid pentru o vreme Teatrele? Nu va muri nimeni din asta.În nici un caz domnii Orban, Cîţu şi Rareş Bogdan sau doamnele Raluca Turcan, Monica Anisie şi Violeta Alexandru. Despre dl. Bogdan Gheorghiu, titularul de la Cultură, nu pot să spun nimic. Nici bun, nici rău. Nu ştiu cu ce se ocupă. Rămân la opinia exprimată zilele trecute. Domnul în cauză e desenat cu cerneală simpatică. Cei ce l-au auzit vorbind la Radio spun că nu e nici o diferenţă între el şi dl. Daniel Breaz.

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevarul.ro

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite