Pensiile speciale şi salariile parlamentarilor au crescut din nou. Iordache, arogant: Aveţi dreptul să nu vă ridicaţi indemnizaţiile de la casierie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Iordache
Florin Iordache

Salariile (indemnizaţiile) senatorilor şi deputaţilor au crescut din nou, după ce Guvernul a majorat salariul minim. La fel şi pensiile speciale pentru parlamentari, susţinute de PSD. Deputatul social-democrat Florin Iordache le-a transmis celor din Opoziţie, care au criticat majorarea lefurilor şi a pensiilor speciale, că au dreptul să nu-şi mai ridice banii de la casierie începând cu luna viitoare.

„Indemnizaţia parlamentarilor este în concordonaţă cu salariul minim. Guvernul a mărit salriul minim, deci creşte şi indemnizaţia. E dreptul dumneavoastră să nu vă ridicaţi indemnizaţiile de la casierie de la 1 ianuarie. Noi, PSD, vom susţine în continuare pensiile speciale. Nu există niciun moment problema de incapacitate de plată. Avem cea mai mare creştere economică“, a spus deputatul PSD Florin Iordache în plen, după ce a anunţat că bugetului Camerei Deputaţilor de anul viitor va creşte 15% cu scopul de a acoperi creşeterea indemnizaţiilor. 

În replică, deputatul USR Cristian Seidler a spus: „Pensiile speciale ale parlamentarilor nu sunt o fatalitate, sunt legiferate şi menţinute de către PSD. Pretindeţi echitate sociale şi justiţie socială în timp ce menţineţi o categorie privilegiată a acestei ţări“. 

O propunere legislativă iniţiată de trei pesedişti, renumiţi pentru controversele pe care le-au iscat de-a lungul timpului – senatorul Şerban Nicolae şi deputaţii Florin Iordache şi Eugen Nicolicea, solicită majorarea pensiei parlamentarilor proporţional cu cea a salariului minim pe economie. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite