Pe cine va miza coaliţia PSD-ALDE-Pro România la prezidenţiale?

Confruntat cu critici extrem de dure din partea foştilor votanţi sau susţinători, după ce s-a prezentat la Cotroceni în postura de „pisicuţ“ pentru a semna aşa zisul „Acord Politic Naţional pentru consolidarea parcursului european al României“ propus de Klaus Iohannis partidelor politice, Victor Ponta a lansat de curând ideea unei alianţe PSD-ALDE-PRO care să susţină un candidat cu şanse de a ajunge în turul doi al alegerilor prezidenţiale.

Plecat cu scandal din PSD, în urma conflictelor cu Liviu Dragnea, jucând cartea politicianului imprevizibil, deşi electoratul aşteaptă de ani buni maturizarea tânărului iresponsabil care îşi serba ziua de naştere pe stadion şi îşi persifla contracandidaţii, Ponta încearcă acum timid, pas cu pas, o reîntoarcere în partidul care l-a lansat în politică şi l-a propulsat chiar în funcţia de premier al României.

„Dacă suntem în stare să găsim un candidat susţinut de toţi, are şanse să intre în turul doi. Nu ştiu dacă va câştiga sau nu, dar măcar intră în turul doi şi există o competiţie. Altfel, la toamnă, lăsăm politica pentru alţii“– este mesajul de tatonare lansat de Ponta, dar şi semnalul de alarmă pentru toate cele trei partide care ar trebui să privească mai mult la perspectiva pragmatică a anului electoral 2020 decât la orgoliile politice şi personale de a-şi vedea fiecare un  candidat înscris pe buletinul de vot al alegerilor prezidenţiale din toamna acestui an. Care ar fi, însă, numele care ar putea să intre în jocul nominalizării pentru poziţia de candidat unic al acestei alianţe şi care sunt şansele reale pe care le au aceşti candidaţi pentru a ajunge în turul doi al alegerilor prezidenţiale?

Sorin Câmpeanu – este candidatul propus de Pro România, fiind de altfel şi singura figură politică matură şi echilibrată pe care o are acest partid între rândurile sale. Deşi este perceput drept o figură neconflictuală, având un portofoliu profesional destul de impresionant Câmpeanu are, totuşi, o serie de dezavantaje care îl pot descalifica cu uşurinţă pentru o competiţie prezidenţială. Provenit din fostul Partid Conservator, patronat de mogulul Dan Voiculescu, Câmpeanu este un personaj fără notorietate, complet necunoscut atât electoratelor celor trei partide, cât şi altor catergorii de electorat. Numele rectorului USAMV este, însă, asociat controversatei OUG 94, care a introdus amnistia pentru plagiatori, în contextul scandalului privind plagiatul fostului premier Ponta. Fără capacitate de tracţiune electorală, extrem de importantă într-o campanie electorală, Câmpeanu poate cel mult să bifeze o prestaţie decentă, însă turul doi îl va găsi doar în postura de spectator al confruntării prezidenţiale.

Candidatul nominalizat de PSD – poate fi oricare dintre numele vehiculate până la acest moment. De la Viorica Dăncilă, Eugen Teodorovici şi Marian Oprişan până la Şerban Nicolae, Gabriela Firea sau Liviu Pleşoianu, lideri mai noi sau mai vechi ai social-democraţilor, oricare poate fi propus drept candidat comun al viitoarei coaliţii de centru-stânga. O pleiadă de candidaţi, niciunul însă cu un profil prezidenţiabil clar conturat ceea ce demonstrează criza gravă de leadership pe care o traversează PSD în acest moment.

Vechiul PSD, lăsat moştenire de Ion Iliescu, cel cu baroni, corupţi şi faţă comunistă, a avut întotdeauna grijă să îşi crească un lider capabil să îşi asume o candidatură cu şanse la alegerile prezidenţiale. În 2004, prezidenţiabilul Adrian Năstase a fost doar la un pas să-l învingă pe puternicul Băsescu, în 2009 sistemul aflat în spatele lui Geoană chiar a câştigat pentru o noapte în faţa sistemului aflat în spatele lui Băsescu, iar în 2014 câteva secţii de votare în minus pentru diaspora l-au împiedicat pe Ponta să devină preşedintele României. Toţi trei au fost însă lideri puternici, respectaţi sau temuţi în partid, cu notorietate foarte mare şi profil de preşedinţi. Ceea ce propune PSD-ul din acest moment este doar o imitaţie de candidat. Iar imitaţiile nu pot ajunge nici măcar în turul doi, cu atât mai puţin să şi câştige prezidenţialele.

Călin Popescu Tăriceanu – este varianta de candidat propusă de ALDE. Rămas ultimul mohican al vechii generaţii de politicieni, după arestarea lui Dragnea şi plecarea în exil la Bruxelles a lui Băsescu, Tăriceanu îşi joacă şansa pentru obţinerea singurei funcţii care îi lipseşte din portofoliul politic: cea de preşedinte al României. Rămas cu o imagine bună în rândul electoratului din perioada în care a fost premierul României şi „economia duduia“, promovând discursul împotriva „abuzurilor Sistemului“, Tăriceanu pare a avea în acest moment cele mai multe şanse pentru a fi desemnat candidatul coaliţiei PSD-ALDE-ProRomânia.

Notorietatea mare, experienţa politică şi favorabilitatea pe care o are în rândul electoratului celor trei partide sunt atuurile care îi conturează profilul de prezidenţiabil al coaliţiei. Fostul premier poartă, însă, în bagajul electoral eşecul de la alegerile europarlamentare din data de 26 mai, când partidul său nu a reuşit să atingă pragul electoral, dar şi alte atribute negative, precum aroganţa sau lipsa unor proiecte politice consistente de când este şef al Senatului. Cu o bună mobilizare şi un tandem potrivit Tăriceanu ar putea fi, însă, propulsat în turul doi al prezidenţialelor.

Un candidat din afara coaliţiei PSD-ALDE-Pro România – o personalitate din afara celor trei partide, cu notorietate mare, poate fi cel mult o soluţie de avarie. Deşi ar avea capacitatea de a atrage voturi şi din partea unor segmente electroale noi, frustrarea pe care o va genera în rândul activelor de partid care, foarte probabil, vor refuza să se mobilizeze în campania electorală pentru un personaj extern este un risc destul de mare pe care liderii coaliţiei PSD-ALDE-Pro România vor trebui să îl ia în calcul dacă vor opta pentru o variantă neutră de candidat.

*

Coaliţia PSD-ALDE-Pro România este o construcţie politică departe de a fi finalizată. Momentan este doar la stadiul de idee. Atacurile reciproce din campania electorală, orgoliile liderilor, jocurile diverselor facţiuni din partide, care îşi văd interesele ameninţate de un astfel de proiect, precum şi negocierile privind impunerea unui candidat unic vor face extrem de dificilă apariţia sa. Propulsarea, însă, a unui candidat în turul doi al prezidenţialelor  ar fi nu numai o performanţă politică în acest context electoral destul de dificil pentru toate cele trei partide, ci şi o oportunitate pentru fuziune şi lansarea unui proiect politic nou, capabil să genereze energii noi în societate.