Pe cine mai minte Victor Ponta?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta în Parlament alături de senatoarea Cristiana Anghel
Victor Ponta în Parlament alături de senatoarea Cristiana Anghel

A supravieţuit moţiunii de cenzură, datorită unei opoziţii moi şi unor alianţe încă tari, dar continuă să mintă în faţă jurnaliştii şi cetăţenii. Victor Ponta merge mai departe, dar zurgălăii DNA se aud în spatele său mai tare decât oricând.

Înainte ca moţiunea de cenzură să fie votată, domnul să fugă la Baku, în aceeaşi tribună cu Vladimir Putin, ca să răspundă şi la întrebările despre ataşamentul său euroatlantic în condiţiile în care se afişează la manifestări unde participă doar lideri autoritari sau dictatori din Est. 

Aşa că Victor Ponta a vorbit despre Justiţie, adevăr şi dreptate până la capăt. Cu adevărul stă mai prost premierul României dar asta nu e o noutate. Dar cum a încercat să îi aburească pe francezi, la ce exerciţii ieftine de retorică şi manipulare a recurs domnul Ponta de data asta?

”Nici un membru al cabinetului meu nu a fost acuzat de corupţie pentru un act care a fost comis în timpul mandatului ministerial. Ministrul de Finanţe (Darius Vâlcov – nota mea) este acuzat de un delict pe care l-a comis pe când era primar, acum 5 ani”, le explică metodic Victor Ponta jurnaliştilor francezi.

Poate că, privind doar la unele televizoare, Victor Ponta a rămas cu impresia că Darius Vâlcov e acuzat că a luat bani doar în calitate de primar. Greşit. Un al doilea dosar arată că Vâlcov ar fi luat bani şi pe când era ministru.

Dar să zicem că aici suntem la limită. Să găsim un exemplu mai bun: Ovidiu Silaghi. ”Potrivit DNA, în 2012, Silaghi, în calitate de ministru al Transporturilor, i-a pretins lui Nelu Iordache, administrator al SC Romstrade SRL, ca o companie de transport aerian din grupul de firme controlate de acesta (Blue Air - n.r.) să deschidă noi rute care să lege Aeroportul Satu Mare de alte destinaţii din Europa, în schimbul exercitării influenţei sale asupra unor funcţionari din cadrul (CNADNR) astfel încât să fie făcute în termen plăţile aferente contractelor încheiate cu firma omului de afaceri”. Mai mult, procurorii îl acuză pe actualul europarlamentar că ar ar fi primit de la Nelu Iordache 200.000 de euro pentru a-şi exercita influenţa asupra persoanelor decidente din cadrul CNADNR”. Domnul Silaghi se bucură deocamdată de imunitatea de europarlamentar dar aici nu e vorba de trimitere în judecată sau condamnare. Pentru că Victor Ponta le spune francezilor că ”nici un membru al cabinetului său nu a fost acuzat de corupţie”. Ori DNA aici îl acuză pe un fost ministru al Transporturilor din guvernul Ponta fix de corupţie.

Le mai zice multe verzi şi uscate Victor Ponta francezilor. Le spune că ”ministrul justiţiei şi Guvernul au criticat” încercările Parlamentului de modificare a Codului Penal şi cel de Procedură Penală. Am tot căutat aceste critici şi n-am găsit măcar una, de sămânţă. L-am găsit însă pe şeful Guvernului care ne explică dreptatea numerelor mari: "Am văzut un singur lucru, că o majoritate covârşitoare a votat, 88 parcă, la 20".

Le mai spune premierul francezilor  cu privire la urmărirea sa penală că ”procedura de ridicare a imunităţii este înscrisă în Constituţie, deci nu depinde de mine”. Ce uită să spună Victor Ponta e că se rezolva repede cu procedura dacă demisiona. Acest lucru chiar depinde de el.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite